Microelemente necesare plantelor

Multa vreme, in agricultura clasica, nutritia plantelor cultivate a fost privita doar prin prisma asigurarii a trei elemente principale, - azotul, fosforul si potasiul -, urmarindu-se mentinerea unui raport corespunzator in solutia solului, menit sa asigure cresterea randamentului. Necesitatea cresterii continue a productiei, ca si cercetarile stiintifice in domeniul chimiei solului, agrochimiei, biologiei moleculare etc., care au supus microanalizei complexul planta-sol, au relevant pregnant ca, pe langa ingrasamintele cu azot, fosfor si potasiu, plantele mai au nevoie de niste ingrediente. Acestea, datorita ponderii aproape insignificante ar putea fi socotite, in graba, niste “nimicuri” mai mult sau mai putin ignorabile. Este vorba de microelemente, substante care se constituie intr-un fel de “buturugi mici, care pot rasturna carul mare”, atunci cand se afla fie in minus, fie in exces.

Dintre microelemente sau oligoelemente, cum li se mai spune, (oligo = putin, restrans) un rol esential in organismele vii au 6 metale – fierul, manganul, cuprul, zincul, molibdenul si cobaltul si 4 nemetale – borul, fluorul, iodul si seleniul. O serie de microelemente (vanadiu, bariu, zirconium, strontiu, rubidiu, litiu, crom) au fost gasite in organismele vegetale.

Carenta sau, la extrema cealalta, concentratia ionica mult peste pragul normal determina efecte biologice negative, tulburari citologice, histologice sau anatomopatologice, care conduc la diminuarea calitativa si cantitativa a productiilor agricole.

Fierul, bunaoara, are un important rol in producerea precursorilor clorofilei. Fara el sinteza acesteia si procesul respirator sunt perturbate. Ingalbenirea frunzelor tinere din partea superioara a plantei si apoi a celorlalte este un indiciu al carentei de fier.

Manganul este implicat in numeroase complexe enzimatice, actiunea lui fiind strans legata de cea a fierului. Este prezent in procesul de asimilare a bioxidului de carbon, in descompunerea moleculei de apa, in formarea proteinelor. Lipsa acestui oligoelement conduce la deteriorarea cloroplastelor, la incetinirea cresterii frunzelor, la colorarea acestora in galben-cenusiu cu pete necrotice. Carenta de mangan faciliteaza acumularea excesiva a compusilor de azot, care devin toxici pentru plante.

Zincul este un oligoelement care intra in compunerea a peste 70 de metaloenzime. Acest element are un rol deosebit de important in procesul de sinteza a amidonului, a acidului ribonucleic si a proteinelor. Fara zinc sinteza amidonului se intrerupe. Tipica pentru carenta de zinc la porumb este prezenta unor dungi albe de-a lungul parenchimului frunzei, iar in cazul marului, aparitia unor manunchiuri de frunze mici.

Un alt element neluat pana acum prea mult in seama este cuprul. Si el este deosebit de necesar in procesul de fotosinteza. Frecvent, lipsa cuprului se intalneste in special la plantele cultivate pe soluri bogate in substante organice, turboase. Carenta in cupru, la cereale, se manifesta prin oprirea cresterii, micimea frunzelor, intarzierea infratirii.

Prin implicatiile sale, borul, ignorat in trecut, a fost repus in drepturile sale. Astazi acesta este apreciat ca unul din cele mai importante microelemnte. Borul participa in metabolismul hidratilor de carbon si transportarea acestora prin membrana celulara. Atat carenta cat si excesul de bor inhiba activitatea enzimelor oxidative, el avand un rol insemnat in procesul de respiratie. Lipsa borului afecteaza dezvoltarea tesuturilor meristematice si a radacinilor. La sfecla, de exemplu, radacinile se deformeaza si au, in sectiune, zone brune-negricioase de-a lungul vaselor liberiene.

Ca si alte oligoelemente, molibdenul intra in alcatuirea a numeroase enzime, accelerand multe reactii-cheie. Nicio planta care absorbe azotul sub forma nitrica nu se poate dezvolta fara prezenta acestui element.

Cunoscand importanta oligoelementelor pentru agricultura, industria asigura producerea acestora atat sub forme simple, cat si sub forma de ingrasaminte complexe.

Obtinerea unor productii superioare, in cultura intensiva, impune, asadar, cunoasterea tot mai aprofundata a cerintelor plantelor privind oligoelementele.

Autor: Vasile Stancu