Fluturii si strategia culorilor

Fluturii. O lume stralucitoare ale carei “straie” multicolore, alese parca anume pentru o petrecere fastuoasa, egaleaza si, adeseori, depasesc frumusetea petalelor florilor sau irizatia penajului pasarilor. Dar cum nimic nu este intamplator si inutil in natura si “costumatiile” acestor delicate fapturi joaca – se stie – un rol esential in viata lor. Intr-adevar, fie ca se identifica perfect cu mediul, devenind aproape neobservabile pentru dusmani, fie ca etaleaza culori sclipitoare, derutandu-si inamicii, ele nu urmaresc decat un singur scop – supravietuirea.

Printre ele mai spectaculoase asemanari intre o fiinta si habitatul sau sa citam cazul unui lepidopter intalnit in India, Thailanda, Malaysia, si anume Kallima inachus, specie ce reproduce extrem de riguros frunzele unui arbore pe care poposeste frecvent. Extraordinar este faptul ca forma frunzei se obtine prin joctiunea aripii anterioare cu cea posterioara, nervura centrala, reprezentata printr-o linie intunecata, fiind dispusa tocmai la locul unirii acestora. Apoi, aripile posterioare poseda o excrescenta minuscula, inexistenta la alte specii ale familiei, ce sugereaza perfect un petiol. Chiar si petele de mucegai, presarate pe frunze, se regasesc pe fluture. Mai mult inca, sunt mimate, prin mici zone sidefii, orificiile pe care insectele le fac adesea in parenchim.

Daca acest fenomen, denumit de specialisti homocromie, prezinta o eficacitate evidenta, disimuland lepidopterele in mediul lor de viata, oare de ce foarte multe dintre ele au adoptat culorile vii, constrastante, desenele bine marcate? Exista, bineinteles, si aici o logica, liniile aripilor devenind in asemenea situatii aproape imperceptibile, fapt ce ingreuneaza distingerea formei fluturelui. La fel de surprinzatoare ne apara si o alta solutie adoptata de aceste insecte: culoarea violenta a aripilor posterioare. Ascunsa cu grija sub cele anterioare, ea va fi folosita impotriva inamicului, care, “surprins”, le va permite, fara sa vrea, sa se salveze. De altfel, multi entomologi au asistat la astfel de “pacaleli”: lasata pe sol, pentru un moment, de catre o pasare, “prada” – un fluture tern – si-a aratat reala sa infatisare, coloritul viu al aripilor posterioare, alungandu-si pe data dusmanul.

Dar fluturii nu se multumesc doar sa imite mediul in care traiesc. Ei mimeaza si alte modele ca, de pilda, ochii rotunzi ai pasarilor rapace, ochi capabili sa-i inspaimante pe pradatorii lor, mai ales atunci cand aripile sunt desfacute brusc. Cum a fost posibil acest lucru? Probabil ca initial s-a produs o infima mutatie genetica privind acele pete circulare numite oceli, care – dovedindu-se benefica supravietuirii – s-a consolidat ulterior, sfarsind prin a se impune. Asa s-a ajuns la extravagantii fluturi-bufnite din Peru, la fluturii-pisica din Noua Guinee. La unele specii din genul Ophtalmophora, adica “purtatorul de ochi”, din padurile amazoniene, asemanarea ocelilor cu ochii este si mai frapanta, datorita “pupilei” stralucitoare, ca de sidef, situata in centrul lor. O alta interpretare, plauzibila la randul ei, sustine ca, o “tinta” pentru ciocul pasarilor, indepartate astfel de partile vitale ale fluturelui. In cazul in care lanturile de oceli se aliniaza pe aripile nenumaratelor Morphidae din America de Sud, este vorba de desene “distruptive”, cu rolul de a “ascunde” forma insectei, ce nu va putea fi observata cu usurinta.

In sfarsit, un numar important de fluturi ii copiaza pe cei “protejati” de un gust sau un miros respingator. S-a demonstrat, in cazuri precise, ca gustul dezagreabil provine de la plantele mancate de omizi. Pasarile “neavizate” care au vanat acesti fluturi nu vor mai “cadea” s alta data in “greseala”, asociind din acel moment culorile, petele, desenele insectei cu gustul sau neplacut. Sa admitem ca, in aceeasi regiune traieste o alta specie, chiar dintr-o familie diferita, ce prezinta unele asemanari cu lepidopterul respingator, de exemplu o pata rosie la extremitatea posterioara a aripilor. Predatorii vor putea deci sa se insele si, in consecinta, nu o vor atata, ceea ce ii va asigura supravietuirea. Daca din aceasta clipa intra in actiune “presiunea selectiva”, ea va favoriza indivizii posedand acele culori avertizante mai bine marcate. Iata cum se explica similitudinile halucinante de culori si forme, ce pot sa-i faca pre profani sa creada ca cei doi fluturi se inrudesc, cand, de fapt, ei se afla la o distanta apreciabila in clasificarea zoologica. Asemanarile dintre “copia” comestibila si “modelul” respingator merg, uneori, atat de departe, incat specialistii sunt obligati sa cerceteze nervurile aripilor pentru a stabili corect speciile. Alteori, mimetismul se refera la comportament: imitarea zborului anumitor lepidoptere.

Interesant apare si faptul – studiat in mod particular de profesorul francez Georges Bernardi – ca foarte adesea numai femelele practica acest gen de mimetism, ceea ce sugereaza protejarea lor decat cea a masculilor. Se creeaza astfel situatii de o extrema complexitate. Cu una dintre ele sunt confruntati colectionarii lui Papilio darnadus, un fluture mare, cu o “coada” galbena bordurata cu negru, frecvent in Madagascar si in toata Africa australa si meridionala. Masculii se deosebesc infim intre ei. In schimb, femelele copiaza “vesmintele” mai multor specii locale, in aceeasi regiune intalnindu-se nu unul, ci cateva modele.

In afara relatiilor complexe dintre lepidoptere descrise de noi pana acum, mentonam ca mai exista si o alta forma de mimetism, si anume cea dintre speciile ... respingatoare. Fenomenul poate parea ciudat si totusi el are o explicatie logica. Este vorba de recunoasterea mai usoara de catre pradatori a fluturilor necomestibili purtand semne de avertizare identice. Evident, au trebuit sa treaca destule generatii pentru ca, de-a lungul unei lente selectii naturale, mutatiile aproape insesizabile sa dea efecte manifeste. Ramane sa se inteleafa in ce fel evolutia genetica, prin mecanismele sofisticate, a reusit sa modifice desenele si culorile intr-o maniera atat de spectaculoasa. Dar aceasta este o alta poveste.

Drept curiozitati, mentionam urmatoarele:

·         Fluturele Kallima ianchus este capabil sa reproduca fidel frunza arborelui pe care traieste.

·         Pentru a se apara de dusmani, Callmorpha dominule isi etaleaza, in zbor, culoarea aripilor sale posterioare.

·         Hypolimnas misippus copiaza desenul si coloritul unui fluture ocolit de pradatori din cauza mirosului respingator pe care-l degaja.