Pelicanul comun - Pelecanus onacrotalus

Pelicanul comun este declarat monument al naturii si ocrotit prin lege, gasind raspandire in Europa, Asia si Africa. Pelicanul comun (Pelecanus onacrotalus) este o pasare migratoare mare (140-178cm). Corpul sau ajunge la o greutate de 10-11 kg. In general, penajul pelicanului comun este alb, avand axilele si remigile inchise la culoare, de obicei brun-negricioase. Gatul este lung, iar cicoul lung (circa 50 cm) si gros, fiind incarligat la varf si prevazut, pe partea dorsala, cu o punga guturala de culoare galben-deschis.

Ochii (irisul) sunt de culoare inchisa. Aripile sunt late si lungi (mascului 68-77 cm, femela 65-74 cm). Cand sunt stranse pe corp, remigele descriu o dunga ingusta-brunie pe marginea lor. In timpul zborului, acestea se vad foarte bine, deosebindu-l de pelicanul cret. Picioarele sunt scurte, roz si asezate spre mijlocul trunchiului.

Pelicanul comun pare sa fie un excelent zburator si planor. Interesant e faptul ca acestia zboara unul dupa altul, intr-un sir unduit, alteori in formatii neregulate (I. Catuneanu). De asemenea, se remarca ca un bun innotator. Pe sol merge greoi. Ii place sa traiasca in colonii de sute sau zeci de sute de exemplare.

Primavara, in al patrulea an de viata, imbraca penajul nuptial. Din alb devine colorat in roz-deschis, mai ales pe cap, gat, spate si piept. La masculti, pe fondul roziu al pieptului, apare o pata galbena-verzuie. In regiunea ochilor tegumentul se coloreaza intens in portocaliu-galbui. Ochii (irisul) devin de un rosu-inchis. Pe partea superioara a capului apare un smoc de pene inguste, mai lungi la mascul (10-14 cm) si mai scurte la femela. Pe gusa, un manunchi de tectrice devin tari si de culoare galbena-ruginie. Carena mediana a ciocului este albastra, iar partile laterale ale mandibulei albastru-rosu-galben. Sacul gutural ia culoarea galben-intens ornamentat cu vine rosii. Penajul nuptial dispare catre vara. Cuibareste in colonii, iar locul de cuibarit si-l alege la marginea unui ochi de apa, pe plaur sau pe stuf. La pregatirea lui participa toti indivizii viitoarei colonii. Stolul se lasa in zbor peste stuf si il calca. Platforma de convietuire este gata in momentul cand se poate merge pe ea. Sunt monogami. Se despart in perechi (femela si mascul) si incep jocurile noptiale, constand din sunete joase si infundate, sar pe loc cu aripile intinse, zboara impreuna prin rotiri planate, revin pe platforma, isi freaca reciproc ciocurile. Cuibul este construit (in 2-5 zile) de femela, cu materiale vegetale aduse de mascul. Sunt folosite bucati de trestie, papura, rizomi, numeroase ierburi de apa. Diametrul cuibului este de circa 150 cm si inaltimea de 100 cm. Acestea sunt bine batatorite. Pentru a da adancimea cuvenita cuibului, femelafoloseste pieptul. Depunerea oualelor incepe de la 10 aprilie si variaza in timp. Ponta consta din 2 oua cu coaja neteda lucioasa sau mata cu zbarcituri calcaroase. In unele cuiburi se gasesc 3-5 oua provenind prin alunecare de la cuiburile vecine. Greutatea unui ou este de circa 155-195 g. Din cauza umezelii unele oua formeaza pe coaja pete de un bruniu-deschis. Incubatia dureaza 32-36 de zile de la depunerea primului ou si este asigurata de femela. Este schimbata pentru scurt timp de mascul, numai dimineata si seara. Fortata de imprejurari femela paraseste cuibul si nu mai revine la el daca trecut aproximativ mai mult de 1 ora de la ridicarea de pe oua. La ecloziune puii sunt ridicoli (golasi), cu ochii inchisi si pielea roz-deschis. La cateva ore pielea devine cenusie, iar dupa 10 zile cenusiu-albastruie. Apoi, tot corpul se acopera cu un puf brun-cenusiu. Pe fruntea unor pui exista o pata albicioasa. Penajul lor se completeaza cu cresterea. La 16 zile apar remigele, urmate de rectrice si apoi de tectrice. Sunt hraniti de ambii parinti. In primele 10 zile ii alimenteaza dimineata si seata cu o cema de peste pe jumatate digerata, pe care o regurgiteaza in jura puilor. Mai tarziu, puii introduc capul in sacul gutural si isi iau hrana din gatlejul parintilor. La aparitia pufului incep a inota, iar la 45 de zile devin zburatori. Nu intotdeauna supravietuiesc ambii pui. In primele 10 zile pot fi atacati si mancati de ciorile grive, codalbi, sobolani de apa sau sunt striviti de labele adultilor.

Adultii isi procura hrana pescuind in grupuri de cate 10 sau mai multi, in apa putin adanca, stand grupati si strans alaturati. Nu este daunator, ci un agent sanitar al apelor stavilind hidropizia crapului.

Cu decenii in urma aceasta specie este foarte mult raspandita in Romania. Coloniile de cuibarit ajungeau pana la Calarasi. Activitatea omului, constand in secarea unor balti prin indiguiri si organizarea intensiva a pescuitului a facut ca pelicanul sa se retraga, numarul coloniilor sa fie in declin si numarul de indivizi sa scada considerabil. Astazi este intalnit in Delta Dunarii. Foloseste plaurul la cuibarit, iar apa baltilor si lacurilor putin adanci pentru cautarea hranei. Uneori stationeaza la gurile Dunarii si insula Sahalin. In migratie a fost semnalat pe diferite lucriuri de apa (iazuri, lacuri) in diferite regiuni din tara. Revine la vechea colonie. Soseste in pasaj de primavara, la sfarsitul lunii martie (20-31) - inceputul lunii aprilie (5-15), sta vara si la inceputul lunii septembrie pleac spre cartierele de iernat pe coastele Peninsulei Balcanice, Asiei Mici, Egipt si India.