Morsele si viata lor pe insula

Numai morsele pot aprecia cu adevarat insula stancoasa, de granit, biciuita de vanturi si ploi neinduratoare, invaluita in ceata, din golful Bristol – Alaska, numita pe drept cuvant Insula Rotunda.

In fiecare vara, cam 15.000 de morse din specia Odobenus Rosmarus Divergens, intalnita in Pacific, se catara, cu ajutorul fildesilor, pe tarmurile stancoase care domina partea de nord si de vest a insulei de aproximativ 5 km². Insula este resedinta de vara a uriasilor de peste 1.300 kg, care isi gasesc aici un binemeritat loc de odihna si refacere a fortelor.

In timpul zilelor lungi de vara, adevarate flote de morse trag la tarm, incalzindu-si la soare corpurile rozi-maronii, pentru ca, dupa cateva zile de toropeala, sa se avante iar in apa rece, de 4-10˚ C, pentru o saptamana de hrana intensiva. Morsele calatoresc spre marginea platformei continentale, in ape adanci pana la 75 de metru, inghitind orice, de la moluste bivalve la crabi. Pot inghiti pana la 6.000 de scoici (fara cochilii) la o singura “masa”. Morsa foloseste limba ca pe un … piston, sugand continutul din scoici fara a le sparge cochilia.

Morsele se scufunda la mare adancime si inoata incet. Aceasta a dus la unele adaptari importante. Daca noi, de pilda, alergam cat putem de repede pe o distanta mare, trebuie sa respiram puternic pentru a elimina toxinele care se acumuleaza in muschii nostri sub forma de acid lactic. Ei bine, o morsa nu are astfel de probleme.

Numarul morselor este in continua scadere, datorita vantului excesiv. Fildesii, care sunt de fapt canicii superioari, pot atinge pana la 51 cm, dupa ei putandu-se identifica varsta aproximativa. Fildesii folosesc si ca unelte, in spargerea ghetii pentru copci de respirat si, cateodata, la catarare.

Puii de morsa se nasc in primavara. La nastere, puiul de morsa are cam 60 kg si este lung de aproximativ 1.80 m. Intr-un an isi tripleaza greutatea, iar coltii lui ajung la 2.5 cm. Primavara si vara, femelele, insotite de pui, urmeaza gheturile ce se topesc pana in Oceanul Arctic. Puii, prea mici pentru a se scufunda la mare adancime, depind de mama lor. Morsele nu-si parasesc puii pentru a pleca in cautarea hranei, preferand sa flamanzeasca decat sa-i piarda din ochi. Ele “pasc” pe fundul oceanului, cu botul lipit de nisip (cele aproximativ 450 de mustati si pielea fina din varful nasului folosesc drept senzori), miscandu-se incet, tragand dupa ele fildesii ca … niste taplici de sanie!

Numarul morselor din Pacific era candva de 250.000. In 1962 ajunsese undeva sub 100.000. De atunci, masurile de protectie au dus iarasi la cresterea numarului lor.