Nasterea Universului

Cum s-a nascut Universul? Iata o intrebare la care vrem un raspuns. Pe cand nu erau planete care sa se roteasca in jurul Soarelui, pe cand nu erau stele pe cerul noptii, pe cand nu erau galaxii fara sfarsit, nu era nimic, nimic, nimic. A intelege cum s-a nascut Universul, cu tot ceea ce-l populeaza, din vidul primar, este poate cea mai grea misiune ce-i revine intelectului uman. Iar daca intelectul simplilor muritori e prea plapand pentru o asemenea sarcina, imginatia este capabila sa-i faca fata.

Cosmologii, oamenii de stiinta care studiaza cum a aparut si s-a dezvoltat Universul, si-au dat frau liber fanteziei. Ei vorbesc, cu pasiune si seninatate, despre prima cvadrilionime de secunda de dupa momentul creatiei, ca si cum ar vorbi de ziua de ieri. Cocheteaza cu ideea “lanturilor cosmice”, o urzeala ciudata din fire de spatiu-timp, al carei singur defect este absenta, pana in prezent, a oricarei dovezi asupra existentei sale. Si, apoi, umplu cu frenezie tablele cu ecuatii, aratand ca noi universuri s-ar putea strecura afara din propriul nostru Univers, patrunzand in acel tinut necunoscut pe care noi nu-l putem vedea. Dar, cu un nemaipomenit efort de imaginatie, cosmologii cred, acum, in majoritate, ca Universul s-a ivit din nimic si ca nimicul da nastere la ceva la fel de sigur, precum ziua urmeaza noptii.

Multe din aceste asertiuni sunt rodul imaginatiei, totusi teoriile se apropie neichipuit de mult de o explicatie a Universului, asa cum il observam noi. Multe succese (si o gramada de fantezii) isi au radacinile in perioada din jurul anului 1980, cand cosmologii si cercetatorii interesati in fizica particulelor s-au aliat pentru a parcurge – in sens invers – drumul spre nasterea Universului. E greu de imaginat un cuplu de colaboratori mi improbabil, deoarece cosmologia se ocupa cu studiul nasterii si evolutiei Universului, deci al celei mai mari entitati cunoscute noua, in timp ce fizica particulelor studiaza elementele componente ale materiei, respectiv cele mai marunte entitati cunoscute. Din uniunea celor doua sfere de interes a luat nastere o veritabila revolutie. Acceleratoarele de particule mimeaza conditiile din perioada cand Universul era nespus de fierbinte si de dens, aproape la inceputul tuturor timpurilor. Fizicienii din Laboratorul national de acceleratoare “Fermi”, de langa Chicago, de exemplu, pot recrea conditiile dominante la o trilionime de secunda dupa nasterea Universului. Cu cat energiile realizeaze in accelerator sunt mai mari, cu atat se simuleaza o etapa mai timpurie din evolutia Universului. Acceleratoarele au devenit adevarate masini ale timpului. Tot o mana cereasca s-au dovedit si super-calculatoarele, pe care cosmologii le folosesc pentru modelarea structurii Universului, cu siruri si ciorchinii sai de galaxii, in speranta de a intelege cum a evoluat,.

Cosmologia moderna e fiica timpurilor noastre. Abia in anul 1920 oamenii de stiinta au realizat ca galaxia Calea Lactee nu este singura galaxie din Univers. Iar principala teorie cosmologica – cea a exploziei primare – a fost unanim acceptata abia dupa 1965. Potrivit acestei teorii, Universul s-a nascut dintr-un punct infinit de dens si fierbinte, numit o “singularitate”. Apooi, acum 10 pana la 20 de miliarde de ani, “singularitatea” a explodat. Nu a fost o explozie in spatiu, cum se credea de obicei, ci o explozie lenta, perfecta, a spatiului insusi, ale carei efecte sunt in curs si astazi. Universul se extinde impresionant, exact asa cum ar fi facut daca ar fi explodat: galaxii, manunchiuri de cate 100 miliarde de stele, se indeparteaza una de alta si intre ele se creeaza spatiu nou. In al doilea rand, trebuie considerate radiatiile reci in care se scalda Cosmosul. Temperatura curenta este de 3 grade Kelvin sau –270 grade Celsius. Pe baza lor, fizicienii au extrapolat si au ajuns la concluzia ca, odinioara, Universul a fost un glob de foc.