Astrologia si astronomia

Astrologia pretinde ca destinul si caracterul unui individ depind de o anumita configuratie a astrilor – Soare, Luna, planete, in particular – la un moment dat al existentei sale. Soarele descrie intr-un an ecliptica (planul orbitei aparente a Soarelui in jurul Pamantului). Pe o banda de 8°30´ de o parte si de alta a ei se deplaseaza Luna si cele cinci planete principale: aceasta este banda zodiacala sau “zodiacul”. Cele 12 constelatii care o acopera se numesc astfel zodiacale, de unde si cele 12 semne zodiacale. Astrologia imparte mai departe aceste semne in alte si alte diviziuni.

Horoscopul este reprezentarea schematica, a Soarelui, a Lunii si a principalelor planete, astri presupusi determinanti. Alcatuirea lui este posibila datorita cunoasterii foarte exacte a miscarii planetelor, determinata inca din antichitate pana la o precizie de 1°. Astazi calculatoarele dau precizii, evident, mult mai mari si utilizarea lor asigura alura “stiintifica” a horoscopului, deci si increderea in el.

Dar, atentie! Aici nu este vorba de a pune la indoiala precizia schemelor alcatuite, ci interpretarea lor, proprietatile atribuite acestor configuratii, ceea ce este cu totul altceva! Si totusi putem considera ...

Dupa o perioada “magica” a omenirii, astrologia a constituit o reactie necesara. La inceput, personajele divinizate erau foarte apropiate (in Olimp) si foarte capricioase. Repede, omul si-a dat seama ca cerul avea alte dimensiuni, ca mersul astrilor era imuabil si astfel justitia divina, asociata miscarii perfect regulate a astrilor, trebuia sa fie riguroasa si sa influenteze Pamantul. Dovada: ziua si noaptea, anotimpurile, mareele. In afara ritmurilor ceresti, cei mai intelepti, cei care au obserbat cerul au incercat sa descopere si alte legaturi posibile intre Cer si Pamant. Natural, acest studiu sta chiar la originea astronomiei. Dar legaturile pripite, coincidentele fortuite, erijate in reguli, au generat in acelasi timp astrologia.

Cele doua denumiri au incetat sa mai fie sinonime abia in primii ani ai erei noastre. Maestrii de necontestat ai astrologiei au fost chaldeenii si egiptenii. Doctrinele lor astrologice au fost preluate de greci. In Grecia, astrologia este transformata din privilegiu de casta intr-un bun la indemana tuturor. Amestecandu-se cu vestigiile cultelor orientale, ea este asocata practicilor magiei, alchimiei si devine o stiinta oculta, cultivata adesea in acelasi timp cu medicina. Evreii si arabii au fost mult timp maestrii ei, transformand arta de a intocmi horoscoape intr-o adevarata industrie.

In secolul al XIV-lea astrologia este inca in mare voga: regii aveau astrologi oficiali, de exemplu Nostradamus – astrologul Caterinei de Medici si al lui Carol al X-lea. Profetiile celebrelor lui catrene sunt expuse intr-un limbaj atat de sibilin, incat si-au gasit, de-a lungul anilor, cele mai fanteziste interpretari, esi augurii au fost de fiecare data in perfect dezacord cu oricare dintre ele.

De fapt, netemeinicia prezicerilor astrologice s-a dovedit de-a lungul intregii istorii. Exemplu: sfarsitul lumii anuntat de toti astrologii pentru anul 1186 (sub pretextul conjunctiei planetelor in Balanta) sau potopul anuntat pentru 1524 (an de seceta neobisnuita). Nu mai putin faimoase au ramas erorile prezicerilor lui Cardan. Solicitat in 1552 sa intocmeasca horoscopul micului rege al Angliei, Eduard al VI-lea, in varsta de 15 ani, astrologul Cardan a spus ca prezenta lui Jupiter in mijlocul cerului ii va permite o cariera stralucita, iar semnul Leului fiind ascendent, ii este asigurata o viata lunga si fericita. Dar, la nici un an, bientul rege a murit. Nu o data au fost aduse in favoarea astrologiei horoscoape intocmite de veritabili astronomi, ca Tycho Brahe, Kepler si Galileo Galilei. Dar Johannes Kepler a marturisit, el insusi, ca nu poate fi condamnat cel ce s-a folosit de “o fiica nebuna (astrologia) pentru a hrani o mama inteleapta, dar saraca (astronomia)”. Si tot el intreba: “Daca n-ar fi fost aceasta speranta credula de a citi viitorul pe cer, ati fi fost oare atat de intelepti incat sa studiati astronomia pentru ea insasi?”. Intr-adevar, uneori, necesitatile stiintifice oculte – astrologia – au ajutat dezvoltarea stiintei adevarate – astronomia. Deci Kepler a avut dreptate. Si iata ... asa a ajuns astronomia si astrologia fata in fata.