Notiuni de teoria culorilor

Stiinta care se ocupa cu teoria culorilor se numeste cromatologie. Aceasta stiinta stabileste legile de baza ale influentelor unei culori asupra alteia, precum si ale raporturilor care exista intre diferite culori. La studiul culorilor se porneste de la descompunerea luminii albe, fenomen ce se cunoaste in natura sub denumirea de spectru solar (curcubeu).

Spectrul solar se formeaza prin descompunerea luminii solare, care dupa ploaie trece prin picaturile de apa foarte mici care se gasesc in aer. Culorile spectrului solar sunt: rosu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo si violet. Observand cu atentie spectrul solar, se constata ca aceste culori nu sunt precis delimitate, intre ele gasindu-se un numar insemnat de nuante de trecere.

Deoarece indigo-ul ocupa un spatiu foarte mic in spectru, poate fi considerat ca o nuanta de trecere. La analiza culorilor se porneste de la sase culori spectrale: rosu, portocaliu, galben, verde, albastru si violet.

Adesea se observa pe cer spectrul solar dublat. In acest caz, dupa violet urmeaza in continuare rosu, portocaliu etc. De aici, rezulta ca dupa violet urmeaza rosu. Spectrul nu are de fapt nici inceput si nici sfarsit. In realitate, culorile spectrului formeaza un cerc inchis. De aceea, la observarea relatiilor dintre culori, se porneste de la cercul culorilor spectrale.

Una dintre proprietatile principale ale culorilor este aceea ca amestecand toate cele sase culori spectrale intre ele (sub forma de raze luminoase) se obtine lumina alba, deoarece ele au fost obtinute prin descompunerea luminii. Amestecandu-le sub forma de vopsea, ele dau un ton gri.

Din cercul culorilor se disting (ca fiind cele mai puternice) trei culori: rosu, galben si albastru. Aceste trei culori amestecate sub forma de vopsea dau tot un ton de gri, iar amestecul sub forma de raze luminoase recompun lumina alba. Din aceasta cauza, ele se numesc culori de baza sau primare.

Amestecand rosu cu galben se obtine portocaliu. Galbenul cu albastrul da verde, iar albastrul cu rosul da violet. Aceste trei culori: portocaliul, verdele si violetul, se pot obtine din amestecul a doua culori primare. De aceea ele se numesc culori secundare sau derivate.

Culorile primare nu pot fi obtinute prin amestecul altor culori. Avand la indemana cele trei culori primare, din amestecul lor se poate obtine orice culoare sau nuanta de culoare. Totusi, paleta pictorului nu se poate reduce la aceste trei culori de baza, fiindca o culoare derivata, realizata prin amestec, nu are aceeasi stralucire pe are o are culoarea respectiva, cu vopsea.

Observand cercul culorilor, se constata ca unele sunt mai luminoase, iar altele mai intunecate. Cele luminoase creeaza privitorului o senzatie de caldura, iar cele intunecate o senzatie de frig. Rosul, portocaliul si galbenul (pana la verde) se numesc culori calde. Verdele, albastrul s violetul (pana la rosu) se numesc culori reci. In general, culorile calde contrasteaza cu culorile reci. Alaturand o culoare rece de una calda, se obtine un contrast, iar alaturand doua culori reci sau doua culori calde acestea par inrudite.

Contrastul cel mai puternic se obtine intre culorile opuse pe cercul culorilor. Aceste perechi de culori opuse se numesc culori complementare. O pereche de culori complementare, de exemplu rosu si verde, contine cele trei culori de baza, fiindca verdele se compune din galben si albastru. Amestecate intre ele sub forma de raze de lumina colorata, dau lumina alba, iar amestecate sub forma de vopsea, dau gri.

Principalele perechi de culori complementare sunt: rosu cu verde, portocaliu cu albastru si galben cu violet. Fiindca intre cele sase culori spectrale exista o multime de nuante intermediare, numarul de perechi complementare prinre aceste nuante este foarte mare. de exemplu, nuantele de trecere care se afla intre rosu si portocaliu isi gasesc fiecare complementara intre nuantele de trecere care se afla intre verde si albastru. Nuantele dintre portocaliu si galben isi gasesc complementarele printre nuantele dintre albastru si violet. Nuantele care se afla intre galben si verde isi gasesc complementele printre nuantele aflate intre violet si rosu.

Perechile de culori complementare sunt cele mai contrastante. Asezate alaturi, par si mai puternice.

Cand sunt amestecate intre ele, culorile complementare devin cenusii. De aceea, cand se simte nevoia sa se reduca taria unei culori, ea se amesteca cu complementara sa.

Amestecand o cantitate mai mare de rosu cu putin verde, se obtine un rosu intens. Amestecand rosu cu verde in proportii aproximativ egale, se obtine gri neutru. Amestecand o cantitate mai mare de verde cu putin rosu se obtine un verde stins.

Se pot obtine griuri colorate: gri de rosu, gri de portocaliu, gri de galben etc. sau gri neutru, care nu are nicio nuanta de culoare.

La randul sau, fiecare culoare sau nuanta poate fi deschisa sau mai inchisa (isi are gama sa de valori), poate fi amestecata cu alb sau cu negru. Gama de valori a fiecarei culori se compune dintr-o serie de tonuri de trecere ale culorii respective spre alb sau spre negru. De exemplu, se pot reprezenta gamele de valori ale celor trei culori de baza: galben, rosu si albastru. Ele se asaza in ordinea luminozitatii lor.

Observand aceste game, se constata ca galbenul, fiind foarte luminos, se apropie usor de alb. Albastrul, fiind intunecat, se deosebeste mai mult de alb.

In masura in care intr-o culoare se amesteca mai mult alb sau mai mult negru, aceasta isi pierde din intensitate.

Griul pare diferit colorat ... Pe galben, griul neutru pare usor colorat in violet. Pe violet, griul neutru pare usor colorat in galben. Pe portocaliu, griul neutru pare albastrui, iar pe albastru pare un gri portocaliu. Pe rosu, griul pare verzui, iar pe verde pare roscat. Griul neutru in vecinatatea unei culori apare colorat in complementara acesteia.  In activitatea practica, atunci cand se asaza langa o culoare intensa un gri, acesta trebuie usor colorat in complementara, pentru a da o cat mai mare frumusete raportului de culoare respectiv.