Randunica, legenda

A fost odata o fata frumoasa si tare vrednica, cum nu se gasea alta pe lume. Venindu-i vremea sa se marite, a luat de barbat un fecior din alt sat, care mai avea doi frati insurati si sedeau cu totii intr-o casa, fiecare in odaita lui. Tot in caminul acela isi aveau si parintii locuinta.

Cele doua nurori erau lenese, se sculau tarziu de tot si nu lucrau nimica toata peste zi.

Fata, nora cea mica, se destepta insa cu noapte-n cap, aprindea lampa si, luand cusatura in mana, se apuca de treaba si canta. Cand se crapa de ziua se apuca de dereticat, aducea apa, facea focul si punea de mancare. Odaita lor era curata, barbatul intotdeauna primenit si masa masa, cu rost si mai devreme pusa decat la cumnatele ei. In toate le intrecea, de nu puteau sa stea in rand cu ea.

Asa ca nu mai puteau de necaz cand le certau barbatii ori soacra, dandu-le de exemplu pe nevasta fratelui cel mic. Daca au vazut ele una ca asta, au inceput sa o pizmuiasca. Au mers intr-o zi toate trei la garla, a se scalde si, cand au fost la marginea apei, cele doua i-au zis:
- Ia stai, cumnatica, sa-ti taiem nitel din par si sa ne afumam cu el, ca sa-ti calcam si noi pe urme cu vrednicia.
Au prins-o si una o tinea de picioare, iar alta a inceput s-o intepe la gat cu foarfecele din cusatura vrand s-o omoare si sa zica apoi ca s-a inecat.
Maica Domnului, vazand toate acestea si nevrand s-o lase de batjocura lor, a prefacut-o in pasare, care a zburat pe luciul apei si s-a ridicat apoi in inaltul cerului. Cum una din cumnate o tinea de picioare, cand si-a luat vant sa zboare, a apucat-o de coada si a ramas cu mijlocul ei in mana, de asa a ramas coada despicata, ca o furca scobita la mijloc. Intorcandu-se acasa, prefacandu-se ca plang, au spus ca cumnata lor s-a inecat.
Iar pasarea, zburand, s-a dus multa vreme unde au dus-o ochii, trecand mereu munti si ape, nemaicatand indarat. Era alba la fulgi, asa cum ii era camasa de pe ea cand sta la marginea garlei si ramasese cu o pata rosie la gat, din pricina picaturilor de sange ce incepusera sa tasneasca, cand au intepat-o cumnatele ei.
Si astfel s-a deprins sa zboare lin pe luciul apei, sa se ridice deodata in vazduh si sa se duca in largul lui ca o sageata.
Ajungand si iernand ea intr-o tara indepartata, pe la mijlocul primaverii, cand incolteste iarba, a prins-o dorul de meleagurile unde a trait si, luand-o indarat, a venit la locul ei de odinioara, facandu-si cuib sub streasina inalta a casei - sa vada ce si cum mai e pe-acolo. Se scula, ca de obicei, cu noapte-n cap si ciripea ca si mai inainte, desteptand pe toti din casa.
Cumnatele, cum au vazut-o, si-au dat seama ca ea e Randunica, cumnata lor. Turbau de necaz si au pus gand rau, blestemand-o intr-una.
Cum-necum, barbatul ei a banuit ca acesta o fi sufletul nevestei lui dragi si-i cocolea cuibul, dand porunca sa nu care cumva sa il strice cineva.

Una din cumnate insa, intr-o zi, cand era singura acasa, a luat o prajina si l-a stricat, spargandu-i ousoarele. I s-a uscat insa pe loc mana dreapta din cot si, soptind ici-colo intamplarea, au aflat-o toti.
Randunica si-a facut atunci alt cuib in podul casei si, cip-cirip, toata vara da tarcoale in jurul ei. Intr-o zi, cumnata cealalta, suindu-se-n pod, a prins randunica, cu pui cu tot, si a aruncat-o pe cosul vetrei, tocmai cand iesea fumul mai gros pe el. Credea c-are sa arda si o sa scape astfel de ea.
A scuturat insa in coada randunica si a inceput, din atata apa stransa-n zborul saltaret pe luciul raurilor, sa curga picaturi multe, ce-au stins pe loc focul. Si n-a fost cu nimic vatamata, doar s-a inegrit si ea si puisorii de funingine si asa a ramas la culoare.
Si-a adunat apoi din nou puisorii. Si-a facut cuib intr-un colt al odaii barbatului ei, sa fie tot mai aproape de ce-i era drag. Din clipa aceea, cumnata cea dusmanoasa a ramas insa gangava/balbaita.
De atunci s-a inradacinat credinta in oameni ca i se suceste mana din cot si se usuca, cui strica cuib de randunica, iar cine incearca s-o omoare, ori sa-i omoare puii, ori sa ii piara graiul.

Te-ar putea interesa si legenda despre randunele.