Interferente.ro Parinti si copii De Sarbatori Lazarelul Sambata Invierii lui Lazar

Sâmbătă, 27 Aprilie 2013 02:03

Lăzărelul, Sâmbăta Învierii lui Lazăr

 

În Sâmbăta Floriilor, numită şi Sâmbăta lui Lazăr, se practică obiceiul Lăzărelului, amintind de un străvechi zeu al vegetaţiei ce murea şi renăştea la începutul fiecărei primăveri. Aceasta coincide cu credinţa creştină prin care Hristos l-a înviat pe ucenicul său Lazăr din morţi cu o zi înainte de intrarea Sa în Ierusalim.

“Lăzărelul” constă într-un ceremonial complex, structurat după modelul colindelor şi dedicat unei zeităţi a vegetaţiei numită Lazăr sau Lăzărică.

 

Fetele, împodobite pe cap cu coroniţe de flori, umblă din casă în casă, fiind conduse de cea mai frumoasă dintre ele, denumită Lăzărica. Aceasta, îmbrăcată în haine de mireasă, joacă în fiecare casă vizitată şi cântă păţania lui Lăzărică. Fetele se prind apoi în horă, iar în mijlocul lor joacă şi cântă Lăzărica. Fetele primesc de la gazde ouă şi plăcinte.

Iată cum descrie etnologul Ion Ghinoiu desfăşurarea ritualului: “Personajul central, Lăzăriţa, îmbrăcată în rochie de mireasă sau ie albă, cu coroniţă de flori pe cap, se plimbă cu paşi dansanţi, înainte şi înapoi, în interiorul cercului format din suratele sale, pe o melodie simpla, duioasă, care povesteşte drama eroului vegetaţiei: plecarea de acasă a tânărului cu oile sau cu caprele, căţărarea în copac pentru a doborî frunză animalelor, moartea lui năprasnică prin căderea din arbore, căutarea îndelungată şi găsirea trupului neînsufleţit de surioare, aducerea acasă şi jelirea, scăldarea în lapte dulce şi îmbrăcarea în frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci şi în final învierea lui Lazăr şi metamorfozarea sa în flori şi vegetaţie luxuriantă”. Momentul final era marcat printr-o horă veselă a suratelor.

 

Se pot remarca asemănarile cu anticele ceremonii dedicate zeilor vegetaţiei din celelalte mitologii mediteraneene Dyonisos şi Adonis, Attis sau Osiris.

După unele variante, corpul neînsufleţit al lui Lazăr a fost găsit şi bocit de sora lui mai mare, care era nevasta lui Dragobete şi nora Dochiei. Bătrânele credeau că de atunci a rămas şi obiceiul jelitului la capul celui decedat.

 

În Sâmbăta lui Lazăr, ţigăncile umblă cu Lazăra, jucând şi cântând:

Frunzuliţă matostat,
Lazăra, Lazăra,
Lazăr că s-a mâniat,
Lazăra, Lazăra,
Turtă, brânză, n-a mâncat,
Lazăra, Lazăra,
Cu oile a pornit,
Lazăra, Lazăra,
Oile nu le-a pierdut,
Lazăra, Lazăra,
Într-un copac s-a suit,
Lazăra, Lazăra,
Un vânt mare c-a bătut,
Lazăra, Lazăra,
Sângele l-a podidit,
Lazăra, Lazăra,
Precista l-a sprijinit,
Lazăra, Lazăra,
Sub copac că l-a culcat,
Lazăra, Lazăra,
Frunză pe el a picat.
Lazăra, Lazăra,
Frunza mi l-a-ncoperit,
Lazăra, Lazăra,
Nouă mierle l-a-ngrijit.
Lazăra, Lazăra,
N-au fost nouă mierlişoare,
Lazăra, Lazăra,
Şi-au fost nouă surioare
Lazăra, Lazăra,
Cine joacă Lazăra?
Lazăra, Lazăra,
Ioana şi cu Stoiana
Lazăra, Lazăra,
Dar cu ce-mi sunt gătite?
Lazăra, Lazăra,
Cu ce-mi sunt primenite?
Lazăra, Lazăra,
Cu mărgele de surcele,
Lazăra, Lazăra,
Cu cercei de ghiocei,
Lazăra, Lazăra,
Cu pantofi de căprioară,
Lazăra, Lazăra,
Cu fuste de lânişoară,
Lazăra, Lazăra,
Cu ilicu pistricior,
Lazăra, Lazăra,
Cu cămaşa de fuior,
Lazăra, Lazăra,
Bătută pe la picior,
Lazăra, Lazăra,
Cu papuci lucraţi de turci,
Lazăra, Lazăra,
Cum le place la haiduci,
Lazăra, Lazăra.

 

La origini purtând numele unui zeu local al vegetaţiei, obiceiul a fost creştinat parţial sub influenţa textului biblic. În Evanghelia după Ioan se vorbeşte despre Lazăr cel sărac, fratele Martei şi al Mariei (11, 1-45), înviat de Iisus înainte de Intrarea în Ierusalim. Între aceste date consemnate în Evanghelia citată şi ceremonialul păgân păstrat în calendarul popular este o distanţă apreciabilă, uşor de sesizat din prezentarea sumară a ritualului.


Related news items:
Newer news items:
Older news items: