Povestea Borta-vantului de Mihai Eminescu

Era un om sarac - sarac, s-avea o multime de copii. Acu era - in vremea foametei si el a muncit v-o saptamana pe un caus de graunte. Acu s-a dus la rasnita cu dansele. Dupa ce le-o rasnit, a iesit afara cu causul cu faina si s-a pornit o furtuna mare si i-a luat toata faina din caus. Da el strasnic s-o maniat. “Nu ma las eu asa cu una cu doua”, si face un sumuiag de paie si porneste. Il intreaba un om:

- Unde te duci, cumatre?

- Ma duc s-astup borta vantului, ca mi-a luat faina din caus.

- Dar unde-i nimeri-o?

- Unde-a fi acolo ma duc.

Mergand el loc departat a ajuns pe Dumnezeu si Sf. Petrea (erau pe pamant pe-atunci).

- Unde te duci omule?

- Ma duc s-astup borta vantului, ca mi-o luat faina din caus. Da D-zeu i-o zis asa:

- Omule, nu te mai duce. Na-ti o nuca, dar pana acasa sa nu zici: nuca, deschide-te.

Intorcandu-se el inapoi, a innnoptat s-a ajuns la un om si s-a rugat sa-l primeasca sa doarma acolo peste noapte.

- De unde vii bade? il intreaba omul cela.

- Ma duceam s-astup borta vantului si am intalnit un nebun pe drum si mi-o dat o nuca si-a zis sa nu zic pana acasa nuca, deschide-te. Ce-a mai fi si asta?

Femeia omului vicleana. Ia o nuca-n mana si zice:

- Ia sa-ti vad nuca.

 Ii schimba nuca omului. Si pe urma se duce intr-un ocol si zice: nuca deschide-te. Dac-o zis - atatea vite ce-o iesit, oi, cai, hei, o bogatie intreaga. Stii mata, putere dumnezeiasca!

Se duce - a doua zi a casa “Nuca deschide-te”. Nuca de unde sa se deschida.

- Hai bata-mi-l Dumnezeu vant si mosneagul lua-l-ar dracu. Ma duc s-astup borta vantului si sa bat pe mosneag de ce m-o viclenit.

Ajunge iar pe Dumnezeu.

Dar D-zeu, stii, putere dumnezeiasca, acu era altfel la fata, nu l-o cunoscut.

- Unde te duci, bade?

- S-astup borta vantului si sa ucid mosneagul, la ce m-o viclenit.

- Na-ti, bade, un magar. Da sa nu zici pana acasa: magar baliga-te.

- N-oi zice.

Se-ntoarce el iar pe la omul cela. Da omul cela-l ospateaza si-i da vin sa bee, si omul s-o chefaluit si-a adormit pe laita. Da erau niste tigani cu satra acolo s-avea magar si omul s-o dus s-o cumparat s-a schimbat magarul.

Omul a doua zi se scoala, ia magarul si se duce - acasa si-i zice: magar, fa bani!

Magarul, de unde? El apuca un druc si incepe a disala magarul.

- Acu’ nu-l mai iert eu.

Se porneste sa-ntalneasca pe mosneag si s-astupe borta vantului. Intalneste pe D-zeu.

- Na-ti bade, o carja, da sa nu zici pan a casa: carje-ncarjeste-te. Ia carja, vine pe la omul cela. Acu omul i-a dat si mai strasnic ospat si s-a sfatuit ca daca or vede ce-a mai da si carja, pe urma sa-l omoare, ca sa nu presupuna ca el i-o luat. Acu zice omul femeii:

- Mai, femeie, noi hai cu carja in zamnic (beciu) si sa inchidem usa s-a sa zicem: carja-ncarjeste-te.

Se vara. Carja unde incepe a bate s-a zdrobi. Pana omul era cu chef, pana s-a trezit, ei erau ucisi ca merele.

- Bade ti-om da si magar si nuca, numai ma rog, scoate-ne. Acu omul i-o lasat de i-o batut si mai bine. A luat magarul, carja si nuca si s-o pornit a casa.

Asa s-a facut de bogat acu, de-a ajuns veste pan la-mparatul. Atatia bani avea el, de-o semanat s-o crescut grau de aur. Acu’ imparatul a auzit ca are un lan de aur s-o trimis doi sufragii sa-i dea samanta, sa semene si-mparatul.

- Sa spui imparatului ca nu vreau sa-i dau, sa vad ce mi-a face. Imparatul cand a auzit asa, strasnic s-o maniat s-o gatit ostire, sa se duca cu razboi asupra lui. Imparatul era frunte, stii, mai mare. S-a venit pan la usa lui s-o strigat sa iasa afara. Da el ave bani, da tot cu straie de-a noastre, nu cu straie lesesti. El pune carja sub suman si iese afara. Acu pmparatul cu atatea mii de oameni i-a fost rusine singur lui sa se duca el numai cu unul sa se lupte. A zis:

- Omule, arata-ti tu intai puterea.

- Bine, mai imparate. Carje-ncarjeste-te, la tot soldatul cate doua si la imparatul noua. (Carja era dumnezeiasca, tot in cap pacaia).

 O innebunit si pe soldati si pe-mparatul. S-o dus imparatul, s-o ramas pace s-o trait bine. Sa dea D-zeu sa traiasca si copiii mei asa.