William Shakespeare si opera sa

William Shakespeare (1564-1616) a fost un mare dramaturg si poet englez. Personalitate covarsitoare a literaturii universale, impus in mod absolut in circuitul valorilor mondiale gratie receptarii operei sale in epoca romantica, Shakespeare a devenit simbolul geniului natural, inzestrat cu o creativitate demiurgica, plasmuitor inegalabil al freamatului vietii umane in cele mai specifice, dar si mai subtile manifestari ale sale, si totodata, prin magia verbului sau, unul dintre marii poeti ai lumii. Biografia, restransa la cateva date sumare (a fost actor din 1592 in trupa lui Richard Burboge, a prelucrat apoi in mod genial piese mediocre, a caror identitate azi e pierduta a devenit proprietar asociat al teatrului “Globe” in 1597, numit ulterior sub protecta regelui Iames I, “The King’s Man”, s-a lansat ca autor genial, original, cunoscand celebritatea in epoca si s-a retras in plina glorie in oraselul natal, Stratfordupon-Avon, pe la 1610), a contribuit intr-o buna masura la conturarea unei aure legendare in jurul lui Shakespeare.

Opera shakespeariana, insumand 37 de piese, poemele narative „Venus and Adonis” (1593, Venus si Adonis) si „The Rape of Lucrece” (1594, Rapirea Lucretiei) si sonete in manier petrarchizanta (Sonetts, 1609), a fost elaborata in patru perioade. Opere cu o semnificatie deosebita au fost: „Commedy of Errors” (Comedia incurcaturilor), „The Getlemen of Verona” (Cei doi tineri din Verona), „Love’s Labours Lost” (Zadarnicele chinuri ale dragostei), „Richard III”, „A Midssumer Night’s Dream” (Visul unei nopti de vara), „The Merry Wives of Windsor” (Nevestele vesele din Windsor), „King John” (Regele Ioan), „Romeo and Juliet” (Romeo si Julieta), etc.

De asemenea, a publicat si multe tragedii, multe cu subiect de roman, precum si comediile „intunecate” („Twelfth Night” – A douasprezecea noapte; „Troilus and Cressida” – Toilus si Cresida; „Measure for Measure” – Masura peste masura; „All’s Weil that End Well” – Totul e bine cand se sfarseste cu bine; „Julius Caesar”; „Hamlet”; „Othello”; „Anthony and Cleopatra” – Antoniu si Cleopatra). Folosind subiecte de circulatie europeana la acea vreme repetabile intre povestitori precum Matteo Bandelo, Bocaccio ori intre scriitori ai antichitatii precum Plutarh, Lucian, Ovidiu sau din vechi cronici engleze, Shakespeara acorda, in spiritul Renasterii, o importanta deosebita zugravirii sufletului uman, surprins in situatii limita, in dezvaluiri de forte contradictorii, violente adesea distrugatoare, in interiorul aceluiasi individ. Pentru Shakespeare, in consens cu filosofia anticilor, reactualizata prin ganditorii Renasterii, omul, produs al naturii este chintesenta energiilor cosmice. Eroul tragediei shakespereane titan inzestrat cu tensiune enorma, desfasurata in actiuni puternice si de exceptie, asemanatoare, prin orgoliul nemasurat, cu „hybrisul” antic, reintra insa, prin zbuciumarea fara precedent a constiintei, care se autoanalizeaza cu luciditate, in coordonatele conditiei umane. Shakespeare este acel poet care, de la Homer incoace, a cunoscut mai bine pe oameni, de la regi la cersetori, de la Iulius Cezar la John Falstaff si care i-a vazut cu o putere a intuitiei rareori intalnita (Wieland). Intelegerea folosofica a vietii a precumpanit si asupra compozitiei operei, in care scene burlesti ori tragice, grotesti ori magico-feerice alterneaza, corespunzand vanetati si plenaritati existentei si, in acelasi timp, fanteziei unei imaginatii inepuizabile transfigurate in limbajul metaforic tensionat, fluid si dens, adesea aforistic, de pregnanta individualizare.