Trece ca o pânză, desfăcut din trâmbe,
Vântul rău şi taie dealurile strâmbe.
Ia pustietatea vânătă din dungă,
Răscolind scaieţii şi răchita lungă.

În copacii negri recea lui arsură
Pune glomotoace de cleştar şi zgură.
Râjniţele sale lasă rumeguş.
Cleiurile sale fac alunecuş,
Povârnişul luciu, dis-de-dimineaţă,
S-a-nvelit cu ţiplă şi pojghii de gheaţă.
Apele de-a valma, balta tot aşa,
Au făcut deasupra sloi de tinichea.
Totul, dintr-o dată, se copilăreşte,
Vrând să se-mpietrească ce nu se-mpietreşte.

Au fugit din sălcii mierlele şi cucii.
Numai cioaca poate sta în vârful crucii.
Au zburat vulturii-n lumea ceealaltă,
Cu sfânta lumină niţeluş mai caldă.
Bieţii de păianjeni, care torc mătasă,
Şase luni din găuri nu mai au să iasă.
Floare şi mireasma au tăcut chitic,
Marele se face din ce-n ce mai mic,
Până la tipicul mic al jucăriei,
Ca să-l ia cu mâna mai uşor copiii.
Despre câmp, atâta aş avea de zis,
Că e plin de iepuri până-n Paradis.
Dar în povestire e o-mpotrivire
Ce-ar putea pe alţii decât noi să mire.

Moş Crăciun porneşte,
Vântul îl opreşte,
Vântul îi întoarce,
Încotro şi-ncoace,
Sania, bădie:
Parc-ar fi, şi nu e, tot o jucărie.La răscruci pe drumuri, cinci vânturi, grămadă.
Sar să-i risipească stelele din ladă.
Lăzile sunt toate bine încuiate,
Lacătele grele-au chei întortochiate.

Lupii-ntre răspântii i-au ieşit nainte,
Fără să-şi aducă barba lui aminte.
- “Ce cătaţi aicea, măi, căţeii mei, -
I-a mustrat unchiaşul, - Ţuluc şi Grivei?
Daţi-vă deoparte, fiare pământeşti,
Nu-i pentru jivine drumul cu poveşti.
Ce vreţi? Miei de pâslă şi cai de hârtie?
Poate mucavaua de foame să ţie? ”
Puşi pe două rânduri, în troianul gros,
Lupii, de ruşine, au făcut frumos.
Va să zică, vântul, în feluri şi chipuri,
Vru să-ntoarcă moşul din drum, cu tertipuri.
I-e necaz, că şi el face pomi şi stele,
Frumuseţi şi lucruri, mari şi mărunţele,
Din postavul lumii, alb, împărătesc.
Ce folos, că-ndată toate se topesc:
Străveziu, uşure, horbote, broboade,
Lucrul lui, ca scrumul, se sfarmă şi cade,
Iar, ca să dureze, cât de cât mai bine,
Trebuie să-l lase-n ramura ce-l ţine;
Pe când el, Unchiaşul, pe al lui îl mută
De nu se sfarâmă unul dintr-o sută.
Toate-ajung diseară bune şi întregi
Şi ţin pân’la anul fără să le dregi.

Iată de ce-njură vântul şi-l înţeapă
Şi de ce Unchiaşul nu vrea să priceapă.

După multă trudă, poftim că soseşte.
Rumen, gras şi vesel, mână boiereşte,
Hamuri şi zorzoane îi încing măgarii,
Albi cum e sideful, iuţi ca telegarii.
Potcoviţi cu sticlă şi cu giuvaere,
Ca să aibă-n coastă copita putere.
A sosit cu bine Moş Crăciun, dar ştiu
C-a ţinut şi plosca, bine, cu rachiu.