Traditii si obiceiuri de Revelion

Revelionul are semnificatia de innoire a timpului calendaristic, moarte unui an (31 decembrie) si renasterea acestuia (1 ianuarie).

Traditii

Termenul de Revelion provine din franceza („Réveillon”) si inseamna „veghe”/„ospat la miezul noptii”. De aici vine traditia de a avea o masa bogata si de a nu dormi in noaptea dintre ani. Tot in randul traditiilor de Revelion se inscriu si jocurile, muzica, urarile care reprezinta alungarea raului din anul ce se incheie si intampinarea binelui din anul ce urmeaza.

In Ajunul Anului Nou, se practica mersul cu Plugusorul si jocurile cu masti (capra, ursul, calutul si cerbul), iar in dimineata noului an, pe 1 ianuarie, se merge cu semanatul (Sorcova). Obiceiul Plugusorului este legat de speranta fertilitatii, versurile sale prezentand practicile agricole si urari de holde bogate. Legat de jocurile cu masti - jocul caprei, cel al ursului, calutii si jocul cerbului, aceste obiceiuri si-au pierdut astazi din semnificatiile initiale (capra - personificarea productivitatii/inmultirii usoare si rapide in lumea animala si a fertilitatii pamantului; ursul - animal sacru la geto-daci, calutii/caiutii - care simbolizeaza protejarea gospodariilor de spiritele rele; cerbul - simbolul soarelui, intruchiparea puritatii si a dreptatii) si sunt practicate mai mult in scop de diverstisment.

Obiceiuri

In noaptea trecerii dintre ani se practicau si obiceiuri de aflatarea ursitei. Obiceiurile practicate cu acest prilej erau: vergelul, sanvasaiul, numaratul parilor, uitatul in oglinda prin inel.

Vergelul este un ritual la care participa mai ales tinerii necasatoriti, dar si parintii acestora, in ajunul noului an. Cei care fac Vergelul doresc sa afle ce le rezerva noul an. Personajul cel mai de seama aici este Vergelatorul sau Goaga, care urmeaza sa „proroceasca viitorul”. Ca elemente de recuzita sunt folosite, in primul rand, vergelele, niste bete anume confectionate sau improvizate de la razboiul de tesut, o covata folosita la framantatul painii, doua farfurii sau doua cofe, cu sau fara apa, si o fata de masa sau un „lipideu”. Feciorii si fetele, care participa la vergel, aduc cu sine cate un inel. Feciorii tocmesc muzicantii si aduc bautura, iar fetele mancarea pentru petrecere.

Sanvasaiul era un obicei de aflare a soartei practicat in seara de Revelion. Pe vatra ori pe plita incinsa era asezate boabe de grau, fiecare purtand numele unor persoane de sex feminin si masculin. Boabele de grau erau numite tinandu-se seama de afectivitarea dintre tineri. Datorita vetrei incinse, boabele sareau. Daca boabele reprezentand fata se indreapta spre cel care purta numele baiatului, se credea ca fata umbla dupa baiat. Daca ambele boabe sarind se apropiau se credea ca tinerii se iubesc reciproc. Daca boabele sareau in sens opus era semn ca tinerii nu sunt impreuna. Se facea adesea mare haz in timpul acestui obicei.

Numaratul parilor era un obicei practicat frecvent, in seara de revelion, de catre fetele care doreau sa afle trasaturile viitorului sot. Ele mergeau la un gard si cu ochii inchisi numarau parii de la 10 la 1. Ultimul par era insemnat prin legarea cu ata rosie si busuioc. Dimineata fata venea la gard sa vada parul ales. Daca parul era drept viitorul sot va fi frumos si drept, daca era stramb sotul va fi stramb. Uneori baietii aflau gardul unde fetele legasera parii si legau firul rosu de un par noduros si necioplit, creand dezamagirea fetelor venite sa afle cum va arata viitorul sot.

Venirea unui nou an era un prilej de urare prin colindarea cu plugusorul, sorcova, buhaiul, irozii si capra.

Uitatul in oglinda de anul nou este un obicei utilizat „pentru a-ti vedea ursitul”. Oglinzii, in mod superstitios, ii sunt atribuite functii magice, fiind considerata de unele popoare ca fiind o poarta catre suflet.

Anul Nou a fost din timpuri vechi si a ramas mare sarbatoare dupa Craciun. Obiceiurile mai cunoscute si practicate de Anul Nou pe la noi sunt acelea de a face daruri, felicitari, slujbe la biserica, colaci, aprinsul candelei.