Tatuajul intre ritual, moda, capriciu si incultura

Cuvantul "tatuaj" ar avea, dupa unii cercatetori, o radacina polineziana: tatau. Substantivul deriva dintr-un verb ce inseamna a lovi, a ciocani. Altii cred ca originea poate fi tot atat de bine ebraica si, in acest timp, se citeaza un text din Vechiul Testament: "Am ucis totul, ca nimic sa nu scape, batrani, tineri, fecioare, femei si copii, dar nu am ucis pe nici unul din cei care purtau, pe fruntea lor, THAU".

In 1889, un medic de spital a definit tatuajul astfel: "Tatuajul este o boala cronica a pielii, castigata de bunavoie". Cert este ca el a aparut inca din zorii omenirii. Omul primitiv a fost, se pare, un om tatuat, chiar foarte tatuat. Se poate chiar stabili o analogie intre fizionomia sa si cea a unei specii de maimute puternic colorate, numite mandril. Zbarciturile, zbarciturile rosii si violacee aflate pe fata acestui antropoid amintesc tatuajele ce s-au gasit pe unele statui primitive. O astfel de reprezentare in piatra, numita "Sfant Cermin" din Aveyron, prezinta de fiecare parte a nasului un grup de patru crestaturi orizontale perfect distincte. Acelasi amanunt poate fi observat pe menhirul din Bessiere (Franta) si pe idolii de ardezie din Portugalia. Aceste stanci dateaza din prima parte a epocii bronzului. S-au gasit, de asemenea, oseminte, cranii zugravite in rosu, iar arheologii au scos la lumina zilei, din straturile magdaliene, borcanele cu vopsea de culori diferite, ce au servit, fara indoiala, la tatuaje care analoage culorilor utilizate, in acelasi scop, in zilele prezentului, de catre Ozacii din Missouri.

Dar tatuajul a supravietuit pana in contemporaneitate. Il practica cei care se doresc cu orice pret originali sau care cred ca pielea cu desene si inscriptii le confera o nota de "vitalitate". Exista chiar si persoane specializate in "in arta tatuajului", asa-numitii tatuari. Iar cativa au ajuns celebri: Mac Donald, americanii Tatts, Thomas, fratii Ryloi, japonezul Chio. Intre personajele sus-puse, cu pielea tatuata, sunt citati: regele Frederic al Danemarcei, Churchill, Roosevelt. Toti acestia nu s-au sfiit sa-si arate bratele incarcate de broderii tatuate.

Practica a intrat chiar si in domeniul tratamentelor medicale. In trecut, arabii recomandau tatuajul impotriva nevralgiilor. Tartal (1834), Pauli (1835), Schub (1858) l-au utilizat pentru a ascunde sau a face sa dispara diferite cicatrici. Doctorul Comte, inventatorul arteriografiei, tatua pe piele traiectul arterelor pentru ca, in caz de hemoragie, sa poate fi recunoscuta rapid topografia lor.

In toate timpurile, tatuajul a purtat o anumita semnificatie. La popoarele salbatice reprezenta un semn de noblete, o gradatie. Polinezienii efectuau tatuajul, cu o deosebita solemnitate, baietilor de 12 ani -  la ei, varsta virilitatii. In insulele Marchize, tatuajul pe ambele brate marca un semn de sefie, iar pe unul singur - tot o distinctie, dar una inferioara. Intr-un fel, galoanele si decoratiile nu sunt decat continuarea tatuajelor. Sclavii din Roma aveau tatuat pe corpul lor numele stapanului. Sub unele regimuri monarhice, condamnatii erau tatuati cu peceta florii de crin. Dupa culoarea tatuajului se putea, tot in trecut, recunoaste o populatie intreaga. Astfel tatuajul negru pe pantece era semnul caracteristic al unor triburi din Indonezia. Femeile din tribul Higent din Vietnam, regiunea muntilor Arakan, isi tatuau obrajii cu negru si buzele cu rosu, spre a fi respingatoare de femeile din toate timpurile, care si-au vopsit buzele tocmai pentru a-si spori farmecul. In Tahiti, regiunea No-ha-hiva, tatuajul era extins pe intreaga suprafata a corpului. In acelasi timp, ca urmare, pielea se ingroasa si devine mai putin sensibila la intepaturile tantarilor, mai rezistenta la caldura si frig.

Pentru efectuarea tatuajelor sunt necesare ace foarte ascutite. Unii tatuari se folosesc, in acelasi scop, de un desen sau de o schita si fac sa patrunda acele prin presiune sau prin ciocanire. S-a demonstat ca varfurile gasite in monumentele celtice de la Amorgos (Franta) nu sunt, cum s-a crezut, varfuri de lance, ci instrumente pentru tatuaj. Mai recent s-au practicat tatuaje cu ace, penite, prin scarificare, incizii, arsuri, intepaturi, etc. Pentru culorarea desenului s-au folosit, mai cu seama, cerneala de China, care are la baza carbunele si care garanteaza durabilitatea insemnelor cu mult mai mult decat sepia, indigoul, verdele, etc.

In ultima vreme, moda a revenit in atentia sexului slab. In fapt, este vorba despre un tatuaj fals, decalcomania, ce aminteste tehnica abtipildurilor. Cu ajutorul ei, fata este decorata cu linii, culori si modele, dupa gust, dar acestea pot fi sterse cu un simplu solvent cand "moda" se schimba sau cand posesoarea doreste un alt machiaj.

Tatuajul n-a facut niciodata parte din obiceiurile de traditie ale poporului nostru. La aceasta concluzie a ajuns si prof. dr. M. Minovici, intr-un studiu destinat acestei practici barbare. "Tatuajul" – scria reputatul om de stiinta roman – nu intra in obiceiurile poporului nostru, el a fost importat de straini si in special de greci. El este mai frecvent la barbati si in special la tineri cu ocupatii neintelectuale … frecvent la delicventi si la cei cu mai putina pregatire scolara.

Observatiile doctorului Minovici si-au pastrat pana azi valabilitatea. Intr-adevar, tatuajul apare indeosebi acolo unde staruie priminitivismul si excentricitatea.