Surprinzatoare tehnici in ceramica si cultura Cucuteni

Iata cateva marturii arheologice despre inalta civilizatie a inaintasilor, respectiv surprinzatoare tehnici in ceramica.

Se pare ca in marginea satului Cucuteni din judetul Iasi, dintr-un deal numit de localnici „Cetatuia”, incepea extractia pietrei necesare unor lucrari din zona. Cu aceasta ocazie muncitorii din cariera descopereau pamant ars la rosu, unelte din piatra, os sau corn, vase si numeroase fragmente ceramice cu decor pictat. Fara sa o stie, ei scosesera la lumina o asezare preistorica de mare importanta pe care timpul scurs o acoperise cu uitarea. De aceste descoperiri va afla intamplator folcloristul iesean Theodor Burada care, in 1884, se afla in apropiere, la Cotnari. Imediat el se deplaseaza la fata locului pentru a vedea despre ce este vorba. Dar sa-l lasam pe el sa ne spuna ce a constatat atunci: „Am vazut si eu harburi de oale, sfaramaturi groase de ulcioare, ciolane, arsura de pamant rosietica precum caramida si bucati de lut cu urme de ingraditura de nuiele”. Aceasta este momentul in care in atentia oamenilor avea sa intre statiunea de la Cucuteni. De-a lungul timpului ea va deveni celebra, iar splendida cultura, caracterizata in primul rand de ceramica pictata tricrom, ii va purta numele.

Daca atunci, la sfarsitul secolului al XIX-lea, descoperirea a fost considerata pe drept cuvant senzationala, ea dezvaluind un trecut istoric despre care nu se aveau decat vagi idei, astazi lucrurile se prezinta cu totul altfel. La mai bine de un secol scurs din momentul in care Th. Burada semnala pentru prima data descoperirile de la Cucuteni, cunoastem incomparabil mai multe date despre aceasta extraordinara manifestare a spiritului oamenilor ce au creat-o cu mai multe mii de ani in urma. Treptat, treptat, prin eforturile multor cercetatori, au fost studiate asezari, locuinte, unelte, arme, obiecte de podoaba, viata spirituala si arta.

Intinzandu-se pe un spatiu imens - sud-estul Transilvaniei, toata Moldova si o buna parte din Ucraina - , comunitatile umane ale acestei culturi au creat o splendida civilizatie. Dar daca minunata sa ceramica – „regina intre ceramici” – a atras de la bun inceput atentia, putem sa afirmam ca intervalul de timp in care ea a evoluat reprezinta in aceeasi masura o epoca in care oamenii acestor meleaguri au avut realizari pe care pana mai ieri le credeam cu totii ca fiind imposibil de admis pentru o perioada atat de indepartata de noi.

Desigur ca prelucrarea si modelarea lutului nu reprezinta decat un aspect al problematicii ridicate de studiul acestei perioade (mileniile IV-III i.e.n.). In cadrul ocupatiilor triburilor de agricultori neolitici cucuteniene, producerea vaselor trebuie alaturata in primul rand cultivarii plantelor, cresterii animalelor, prelucrarii metalelor, pietrei, osului si cornului. Si, daca inca de acum un secol, se putea vorbi despre o civilizatie interesanta, avandu-se in vedere in principal studierea tipologica a ceramicii, uneltelor sau obiectelor de podoaba, astazi studiile interdisciplinare ne dau cu totul alte dimensiuni ale culturii acelei epoci stravechi, ale uimitoarelor cunostinte pe care le aveau populatiile ce traiau atunci.

Pasiunea arheologului, inteleasa altadata drept dorinta sau curiozitatea de a sti ce se ascunde in adancurile pamantului, este astazi completata de studiile paleoantropologului, ale paleozoologului, ale fizicianului sau chimistului. Istoria straveche nu mai este considerata doar ca istoria succesiunilor simple de asezari umane sau de straturi de pamant. Si, din acest punct de vedere, o putem intelege si ca o istorie a tehnologiei, a evolutiei gandirii umane, a inventivitatii, a puterii de adaptare si a posibilitatilor pe care omul le-a avut de-a lungul mileniilor pentru a putea trai mai bine.

O data cu aparitia ceramicii arse in foc intram in sfera unei adevarate „revolutii tehnologice”. Aceasta deoarece ea a presupus, in primul rand, inventarea unor „instalatii” de obtinere, controlare si dirijare a temperaturii inalte – cuptoarele. Un alt procedeu folosit era acela al arderii ceramicii in gropi. Abia dupa aceea avea sa fie inventat cuptorul pentru ars ceramica in care se obtineau temperaturi de circa 1000ºC. Desigur ca aceasta evolutie s-a petrecut intr-un interval de timp foarte lung, ea bazandu-se pe experienta a zeci si zeci de generatii.

Dar obtinerea ceramicii arse in foc presupunea nu numai existenta „instalatiilor” respective, ci, in acelasi timp, si cunoasterea perfecta a tipurilor de sol, a caracteristicilor lor, a calitatii apelor si procedeelor de tratare. La aceste cunostinte ar mai trebui adaugate cele legate de materialele combustibile cu toate caracteristicile sale – timp de combustie, conditii de ardere, temperatura maxima posibil de obtinut, ca si controlul ei.