“Spalarea” creierului I

Creierul omenesc reprezinta, indiscutabil, cea mai perfectionata creatie a naturii. Gratie acestui centru superior de conducere si coordonare, gratie, asadar, acestui Houston al biologiei individuale, miliardele de celule vii care alcatuiesc corpul vor actiona in cadrul unei realitati unitare si constiente, realitate capabila de incredibile performante.

Totul actioneaza asupra creierului, iar acesta, la randul sau, asupra aceluiasi tot. In aceasta unitate dialectica sta de fapt secretul acestei uimitoare si organice interdependente. Omul este posesorul celui mai complex si mai dezvoltat creier, fara ca acesta sa fie cel mai greu. Astfel, creierul balenei, cu cele 6 kg ale sale, este de aproximativ de 4 ori mai mare decat al omului care, in medie vorbind si referindu-ne la barbatul adult, cantareste in jur de 1.360 g.

Raportul dintre greutatea corpului si aceea a creierului reprezinta un criteriu valoric mult mai important decat greutatea privita izolat si de acest raport va trebui sa tinem seama ori de cate ori vom aborda problema evolutiei onto- si filo-genetice a creierului. Asa, de exemplu, creierul uman reprezinta a 48-a parte din greutatea corpului. Acest raport este in cazul leului de 1/500 si, fireste, acest fapt nu este lipsit de importanta si semnificatie. Un alt fapt stabilit este ca valoarea cu totul deosebita a creierului uman nu tine numai de dezvoltarea sa in totalitate, asa cum se intampla la alte vietuitoare, ci mai ales de dezvoltarea deosebita pe care a cunoscut-o portiunea prefrontala a acestuia. Cata vreme aceasta portiune reprezinta numai 8% din scoarta cerebrala la maimuta inferioara, 12% la maimuta obisnuita si 17% la cimpanzeu – considerat o maimuta superioara – se va mentine un decalaj mare, la om aceasta valoare ridicandu-se la 29%. Pe baza acestei hipertrofii notabile a regiunii prefrontale din creierul uman, putem sustine punctul de vedere ca, de fapt, omul dispune de un creier suplimentar, care lipseste primatelor si, cu atat mai mult, celorlalte mamifere mai putin dezvoltate.

Existenta deosebirilor calitative dintre diversele tipuri de creier rezida, de fapt, in gradul de perfectionare a neuronilor – celulele nervoase fundamentale -, ca si complexitatea conexiunilor ce se stabilesc intre ei. Din acest punct de vedere, scoarta cerebrala umana sau cortexul, cu cele aproximativ 14 miliarde de celule ale sale, dispuse in stratul de substanta cenusie, gros de numai 2-3 mm, reprezinta de fapt aurul cenusiu al intregii biosfere – asa dar, minereul ei cel mai de pret. Pentru acest simplu motiv, omul se situeaza, in comparatie cu cele mai evaluate mamifere (primatele), in postura in care se afla Everestul fata de o colina obisnuita. Stiinta si tehnica moderna, imitand creatiile naturii, ne-au pus la dispozitie creiere electronice dintre cele mai perfectionate, care, din foarte multe puncte de vedere, depasesc performantele realizate de creierul uman. Cu toate acestea, ordinatoarele (caci despre ele este vorba) nu vor reusi nicicand sa se substituie creierului uman si aceasta, in primul rand, pentru faptul ca omul este viu, in timp ce masina este moarta. Din acest punct de vedere suntem mai aproape de amoeba, cu tot psihicul ei rudimentar, decat de cel mai perfectionat ordinator.

Asadar, tinand cont de importanta covarsitoare si vitala pe care acest organ o ocupa in economia organismului, este cat de poate de logica preocuparea oamenilor de stiinta pentru cele mai convenabile si mai eficiente mijloace terapeutice, capabile de a influenta in sensul dorit functionalitatea si reactivitatea cerebrala, precum si pentru a gasi mijloace tot atat de eficace de igiena mintala, de conservare a potentialului functional al acestui organ, cu alte cuvinte, de a gasi mijloace active de spalare a creierului si a circumvolutiunilor sale de toate impuritatile si dezordinile care il pot afecta.

Istoria medicinii consemneaza faptul ca straduintele si cautarile umane pe linia influentarii comportamentului si a reactivitatii cerebrale, pe linia influentarii pe aceasta cale a psihicului, sunt foarte vechi. Toate marile civilizatii ale lumii au dispus de mijloace terapeutice, mai mult sau mai putin reprezentative, destinate acestui scop. Toate colectivitatile umane au recurs la diverse droguri, care sa influenteze intr-un fel sau altul creierul. Putem stabili, din acest punct de vedere, o veritabila istorie, geografie, patologie si sociologie a canepii indiene, de exemplu, a hasisului oriental, a frunzelor de cola din Anzii Cordilieri etc. Medicina moderna s-a folosit in mod plenar de experienta diverselor popoare in aceasta privinta. Arsenalul terapeutic medicamentos care influenteaza celula nervoasa este destul de reprezentativ, dar tocmai aceasta reliefeaza faptul ca nu suntem in posesia acelor cateva droguri de mare eficienta si tolerabilitate la care sa apelam ori de cate ori avem nevoie. Asa-numitele excitante cerebrale, gratie carora obtinem pe moment senzatia – falsa de altfel – a unui exces energetic intr-un moment, nu reprezinta nici pe departe un remediu autentic al oboselii. Clasicul Pervitin, pe care il luau cu un respect aproape mistic studentii in noaptea care precede examenelor grele si cu care erau dopati in mod sistematic si soldatii germani in anul 1940, in scopul indepartarii somnolentei si a extenuarii nervoase, ca si toate celelalte amine psihotonice sau amfetamine, folosite in acelasi scop, nu au intarziat sa-si arate efectele negative, uneori deosebit de nocive. Depresoarele, ca si antidepresoarele, ne-au dat mari sperante. Dar ne-au produs si mari dezamagiri, in acelasi timp. Somniferele, extrem de utile in situatii bine precizate, s-a dovedit ca dau cu timpul obisnuita si dependenta, iar somnul pe care aceste substante il provoaca nu se suprapune intru totul somnului fiziologic. Neurolepticele si tranchilizantele, aceste medicamente care nici nu ne excita si nici nu ne adorm, ci numai induc in viata noastra psihica o stare de calm, punand in repaus centrii reglatori de la baza creierului, pareau, la un moment dat, ca reprezinta marea performanta a industriei chimico-farmaceutice, ca si a civilizatiei ultratehnicizate, caracterizata printr-un urias consum nervos si printr-o neintrerupta suprasolicitare psihica, cu toata gama starilor tensionate ce decurg din aceasta realitate. Treptat insa, entuziastmul starnit de descoperirea lor s-a diluat in mod justificat.

Arcadie Percek