Soarele şi luna - Gheorghe Dem Teodorescu

Soarele şi luna - baladă populară culeasă de Gheorghe Dem Teodorescu

Foaie de cicoare,

                        În prunduţ de mare

                        Iată că-mi răsare

                        Puternicul Soare.

                        Dar el nu-mi răsare,

                        Ci va să se-nsoare;

                        Că mi-a tot umblat

                        Lumea-n lung şi-n lat,

                        Ţara Românească

                        Şi Moldovenească

                        Lungiş,

                        Curmeziş,

                        Măre, nouă ai,

                        Tot pe nouă cai;

                        Patru-a ciumpăvit,

                        Cinci a omorât

                        Şi tot n-a găsit

                        Potrivă să-i fie

                        Vro dalbă soţie;

                        Făr' de mi-a găsit

                        Şi mi-a nimerit,

                        La nouă argele,

                        Nouă feciorele,

                        În prunduţ de mare,

                        Pe unde răsare.

                        A mai mititică,

                        Ca o floricică,

                        În mijloc şedea,

                        La lucru lucra,

                        Pe toate-ntrecea;

                        Că ea tot ţesea,

                        Ţesea, -nchindisea,

                        Şi ea se numea

                        Ileana Sâmzeana,

                        Doamna florilor

                        Ş-a garoafelor,

                        Sora Soarelui,

                        Spuma laptelui.

                        Soare răsărea,

                        Şi Soare-mi venea

                        L-a gură d-argea.

                        Cu dânsa vorbea,

                        Frumos c-o-ntreba,

                        Din gură-i zicea

                        - Ileană, Ileană,

                        Ileană Sâmzeană,

                        Doamna florilor

                        Ş-a garoafelor,

                        Sora Soarelui,

                        Spuma laptelui,

                        Ţeşi şi-nchindiseşti,

                        Fir verde-mpleteşti

                        Şi mi te zoreşti

                        Cămăşi să-mi găteşti,

                        Şi mi te grăbeşti

                        Să te logodeşti;

                        Că eu mi-am umblat

                        Lumea-n lung şi-n lat,

                        Ţara Românească

                        Şi Moldovenească

                        Lungiş,

                        Curmeziş,

                        Măre, nouă ai,

                        Tot pe nouă cai;

                        Patru-am ciumpăvit,

                        Cinci am omorât

                        Şi nu mi-am găsit

                        Potrivă prin lume

                        Afară de tine.

                        Ileana Sâmzeană,

                        Doamna florilor

                        Ş-a garoafelor,

                        Sora Soarelui,

                        Spuma laptelui,

                        Ea, dac-auzea,

                        Din gură-i grăia

                        - Puternice Soare,

                        Eşti puternic mare,

                        Dar ia spune-mi oare

                        Und' s-a mai văzut

                        Şi s-a cunoscut,

                        Und' s-a auzit

                        Şi s-a pomenit

                        Să ia sor' pe frate

                        Şi frate pe sor'?

                        De mi-ei arăta,

                        Atunci te-oi lua,

                        Atunci, nici atunci!

                        Unde-o auzea,

                        Soarele-mi ofta

                        Şi iar o-ntreba

                        Şi iar o ruga

                        Şi iar o-mbia,

                        Pân-ce Ileana

                        Din gură-i grăia

                        Eu că te-oi lua,

                        Cum zici dumneata,

                        Viteaz dacă-i fi

                        Şi te-i bizui

                        De mi-ei isprăvi

                        Pod pe Marea Neagră,

                        De fier

                        Şi oţel,

                        Iar la cap de pod,

                        Cam d-o mânăstire,

                        Chip de pomenire,

                        Chip de cununie,

                        Să-mi placă şi mie,

                        C-o scară de fer

                        Pân' la naltul cer!

                        Puternicul Soare,

                        Ca puternic mare,

                        Unde-o auzea,

                        Bine că-i părea.

                        În palme-mi bătea

                        Şi pod se făcea;

                        La cap - mânăstire,

                        Chip de pomenire;

                        Şi iar mai bătea,

                        Scară se-ntindea,

                        O scară

                        Uşoară,

                        De fier

                        Şi oţel,

                        Pân' la naltul cer.

                        Dar el ce-mi făcea?

                        Pe pod că-mi trecea,

                        Pe scară suia,

                        Pe scară

                        Uşoară,

                        Pe scară de fier,

                        În cuie d-oţel,

                        Pân' la naltul cer.

                        Şi, de-mi ajungea,

                        Unde se ducea?

                        Tot la moş Adam,

                        Şi la maica Iova.

                        Ei, de mi-l vedeau,

                        Nainte-i ieşeau,

                        Din gură-i grăiau

                        - O, preasfinte Soare,

                        Puternice mare,

                        Ce-mi călătoreşti,

                        De ne ispiteşti?

                        La ce te gândeşti

                        Şi la ce pofteşti?

                        Şi el răspundea,

                        Din gură zicea

                        - Iaca, moş Adam,

                        Şi tu, maică Iovo,

                        Mie mi-a venit

                        Vremea de-nsoţit

                        Şi eu c-am umblat

                        Lumea-n lung şi-n lat,

                        Ţara Românească

                        Şi Moldovenească

                        Lungiş,

                        Curmeziş

                        Şi tot n-am găsit

                        Potrivă să-mi fie

                        Vro dalbă soţie;

                        Făr' de mi-am găsit

                        L-a gură d-argea

                        Numai pe sor-mea,

                        Sor-mea Ileana,

                        Ileana Sâmzeana,

                        Doamna florilor

                        Ş-a garoafelor!

                        Atunci moş Adam

                        Şi cu moaşa Iova,

                        Unde-l auzea,

                        Rău că le părea,

                        Soarelui zicea

                        - Preasfinţite Soare,

                        Puternice mare,

                        Unde-ai auzit

                        Ş-ai mai pomenit,

                        Unde-ai cunoscut,

                        Unde-ai mai văzut

                        Să ia sor' pe frate

                        Şi frate pe sor',

                        Că cin' n-o lua

                        Raiul c-o d-avea,

                        Iar cine-o lua

                        În iad c-o intra.

                        Soar'le se uita,

                        Din ochi căuta,

                        Nimic nu grăia;

                        Iar moşul Adam

                        Şi cu moaşa Iova

                        De mână-l luau,

                        La rai mi-l duceau,

                        Rai că-i arătau

                        Şi de ce vedea,

                        Bine că-i părea;

                        Numai mese-ntinse,

                        Cu făclii aprinse,

                        Cu pahare pline,

                        În cântece line;

                        Jur-prejur de mese

                        Stau în cete dese

                        Sfinţi şi mucenici,

                        Mai mari şi mai mici,

                        O sută şi cinci;

                        Iar mai jos de ei,

                        Sfinţi mai mărunţei,

                        O sută şi trei.

                        Şi tot mai era

                        Şi tot mai vedea

                        Femei cuvioase,

                        Măicuţe duioase,

                        Fecioare curate,

                        Ucişi în dreptate,

                        Oşti de biruinţă

                        Şi soţi cu credinţă.

                        Dar tot mai era

                        Şi tot mai vedea,

                        Puţin de mergea

                        Printre rămurele,

                        Dalbe păsărele

                        Cânta-n versurele

                        Şi nu prea cânta,

                        Ci se gongănea,

                        Din gură-mi zicea

                        "Ferice, ferice,

                        Ferice de noi,

                        De părinţii noştri

                        Care ne-au făcut,

                        Care ne-au născut

                        Şi ne-au botezat

                        Şi ne-au creştinat,

                        Că, dac-or trăi,

                        Săraci n-or mai fi!“

                        De tot ce vedea

                        Bine că-i părea

                        Şi se mulţămea.

                        Afar' de-mi ieşea,

                        Iarăşi moş Adam

                        Şi cu moaşa Iova

                        Cheile lua,

                        La iad îl ducea,

                        Iadul descuia,

                        În iad îl băga

                        Şi de ce-mi vedea

                        Păr i se zbârlea

                        Că-n focuri ardea,

                        Greu se văieta

                        Hoţi şi călcători,

                        Răi cârmuitori

                        Şi nurori pizmaşe

                        Şi soacre trufaşe,

                        Fii necuvioşi,

                        Preoţi mincinoşi.

                        Afar' când ieşea,

                        Soar'le ce-mi vedea?

                        Un pom ofilit,

                        Un pom cătrănit;

                        Printre rămurele,

                        Nişte păsărele

                        Cânta-n versurele,

                        Dar nu prea cânta,

                        Ci se văieta,

                        Din gură grăia

                        "Vai şi vai de noi,

                        De părinţii noştri

                        Care ne-au făcut,

                        Care ne-au născut,

                        Că ei ne-au lăsat,

                        Nu ne-au botezat,

                        Nu ne-au creştinat

                        Şi d-or mai trăi,

                        Tot săraci c-or fi,

                        Greu s-or pedepsi!“

                        De tot ce vedea

                        Mult rău că-i părea,

                        Nu se mulţămea.

                        Foaie, foicea,

                        Soar'le ce-mi făcea?

                        De câte vedea

                        Nu se-ndupleca,

                        Ci, măre,-mi pleca,

                        Ci, măre,-mi zbura

                        L-a gură d-argea,

                        Tot la soră-sa

                        Şi iar o-ntreba

                        Şi iar o ruga

                        Şi iar o-mbiia

                        Pe dânsa s-o ia.

                        Ileana Sâmzeana,

                        Doamna florilor

                        Ş-a garoafelor,

                        Sora Soarelui,

                        Spuma laptelui,

                        Dacă-l auzea

                        Şi dacă-mi vedea

                        Că tot nu scăpa,

                        Ea tot mai cerea,

                        Din gură-i zicea

                        - Frate, frăţioare,

                        Puternice Soare,

                        Spune mie Oare

                        Cine-a cunoscut,

                        Cine-a mai văzut,

                        Cine-a auzit,

                        Cine-a pomenit

                        Să ia sor' pe frate

                        Şi frate pe sor'?

                        Dar eu te-oi lua

                        Viteaz dacă-i fi

                        Şi te-i bizui

                        Până-n zori de zi

                        Mie să-mi croieşti

                        Şi să-mi isprăveşti

                        Peste Marea Neagră

                        Un pod de aramă,

                        Să nu-l bagi în seamă,

                        Iar la cap de pod,

                        Cam d-o mânăstire,

                        Chip de pomenire,

                        Chip de cununie,

                        Să-mi placă şi mie.

                        Puternicul Soare,

                        Ca puternic mare,

                        Unde-o auzea,

                        Bine că-i părea,

                        'N palme că-mi bătea,

                        Podul se-ntindea,

                        Un pod de aramă,

                        De nu-l bagi în seamă

                        Şi d-o mânăstire,

                        Chip de pomenire,

                        Când le isprăvea,

                        La ea se ducea,

                        De mân-o lua,

                        La pod c-o ducea,

                        La pod c-ajungea,

                        La pod de aramă,

                        De nu-l bagi în seamă

                        Şi, pod când trecea,

                        Pod că zornăia,

                        Pod se clătina,

                        Că n-a mai văzut,

                        Nici n-a cunoscut,

                        Că n-a auzit,

                        Nici n-a pomenit

                        Să ia sor' pe frate

                        Şi frate pe sor'.

                        Floare ş-o lalea

                        Podul când trecea,

                        Pe pod când mergea

                        Către mânăstire

                        Pentru pomenire

                        Şi la cununie

                        Să-i fie soţie,

                        Ileana Sâmzeana,

                        Doamna florilor

                        Ş-a garoafelor,

                        Sora Soarelui,

                        Spuma laptelui,

                        Din gură-i zicea

                        Ş-astfel îi grăia

                        - Frate, frăţioare,

                        Puternice Soare,

                        Ia mai spune-mi oare

                        Und' s-a mai văzut

                        Şi s-a cunoscut,

                        Und' s-a auzit

                        Şi s-a pomenit

                        Mirele d-a dreapta,

                        Mireasa-nainte?

                        Ci mi-a fost ş-o fi

                        Şi s-o pomeni

                        Mirele-nainte,

                        Mirease d-a stânga!

                        Puternicul Soare,

                        Puternic şi mare,

                        De mân-o lăsa,

                        Nainte-i trecea,

                        Iar ea, vai de ea,

                        Aşa de-mi vedea,

                        Cruce că-şi făcea,

                        În mare sărea

                        Şi mi se-neca.

                        Domnul se-ndura

                        Mreană c-o făcea.

                        Soarele-mi vedea

                        Şi înmărmurea

                        Şi se văieta,

                        Năvodari chema,

                        Năvod aducea

                        Şi-n mare-l băga;

                        Mulţi galbeni că da

                        Să-i scoaţă dalba.

                        Lupta ce-mi lupta

                        În deşert era,

                        Că ei n-o găsea

                        Şi n-o mai prindea;

                        Făr' de... ce-mi scotea

                        Şi-n năvod trăgea?

                        O mreană de mare,

                        Cu solzii de zare.

                        Pe mal d-o scotea,

                        Pe mal d-o zvârlea,

                        Sfinţi din cer vedea,

                        Jos se scobora,

                        'N palme c-o lua

                        Şi mi-o curăţa

                        Şi mi-o tot freca,

                        Solzii de-i cădea,

                        Şi-n cer mi-o zvârlea.

                        Colo, moş Adam

                        Şi cu moaşa Iova,

                        Unde mi-o vedea,

                        Ei, măre, că-mi sta

                        De mi-o sclivisea,

                        Nume că-i dădea,

                        Lună mi-o chema.

                        Iar ea, vai de ea,

                        Măre-ngenunchea,

                        Lacrimi că vărsa,

                        Pe Domnul ruga.

                        Domn c-o auzea,

                        Domn c-o asculta,

                        Din gură-mi grăia

                        Şi mi-i osândea

                        - Lumea cât o fi

                        Şi s-o pomeni,

                        Nu vă-ţi întâlni,

                        Nici noapte, nici zi;

                        Soare când o sta

                        Către răsărit,

                        Luna s-o vedea

                        Tot către sfinţit;

                        Luna d-o luci

                        Către răsărit,

                        Soarele mi-o fi

                        Tot către sfinţit!

                        Şi d-atunci se trase

                        Şi d-atunci rămase,

                        Lumea cât o fi

                        Şi s-o pomeni

                        Că ei se gonesc

                        Şi nu se-ntâlnesc

                        Lună când luceşte,

                        Soarele sfinţeşte;

                        Soare când răsare,

                        Luna intră-n mare.