Scriitorul maghiar Nagy Istvan si universul copilariei

Scriitorul maghiar Nagy Istvan din Romania s-a nascut la Cluj in anul 1904. In tinerete a fost muncitor si a activat in ilegalitate in miscarea muncitoreasca. In operele sale Nepotii oltenilor, In nunele vecinatatii, Foldi Janos e inghitit de oras si altele a infatisat aspecte din viata proletariatului. Scrierile sale de dupa 23 august 1944, printre care romanul La cea mai inalta tensiune, sunt dedicate muncii libere si creatoare a poporului stapani pe soarta sa. Pagini fermecatoare scrie Nagy Istvan despre universul copilariei. Va prezentam spre lectura un fragment din volumul “Povestind copiilor”.

“Fetita se apuca sa scrie si scrise sase seri si-o duminica intreaga, dar cererea tot nu voia sa iasa asa cum i-ar fi placut ei. Pana la urma, osteni si renunta s-o mai iar de la capat.

Eu sunt Acs Teri – de zece ani si mai bine, cand m-am nascut in anul 1947. Nu mai tin minte ce anume faceam pe vremea aceea. Nici Feri nu-si aminteste, degeaba face pe desteptul. Dar, am auzit ca mama n-a putut sa se duca la lucru, o vreme, la Victoria. Tata si cu mama s-au bucurat vazand ca sunt fetita, dar mai tarziu mie mi-a parut rau ca nu-s baiat. Odata i-am si spus lui Feri: De ce sa fiu eu mereu fata, iar tu de loc?! Hai sa schimbam: fii tu fata! Nu s-a invoit, cu toate ca eu tineam foarte mult. Acum doi ani m-am ratacit prin centru. M-a adus acasa un militian. Cat despre celelalte intamplari din iarna aceea – le stie toata lumea. Acum urmeaza ceva foarte trist. Noroc ca din intamplarea asta poate pricepe oricine cat de mult as vrea sa ajung scolarita. Tocmai de aceea am spalat uniforma lui Feri, am pus-o la uscat, dar au uitat s-o calc. Toate astea pentru ca tare as vrea sa fiu scolarita. Din pacate, mi se pare ca n-am vrut chiar cum trebuie. De-atunci Feri nu mai crede ca voi putea ajunge vreodata scolarita. Zice ca nu mai tin de cuvant. Se insela! Am am sa ajung, cu siguranta, deoarece in pare rau de tot ce am facut. In afara de asta, imi lustruiesc pantofii singura si am invatat sa spal si stiu sa cos nasturi la camasa lui taticu. Duminica obisnuiesc sa ma duc eu dupa lapte. Ma pricep sa pazesc o mancare pusa la fiert si cred ca m-as descurca in tabara sau de paza in padure. Stiu bine ca m-as speria daca ar veni lupul, dar mi-as ascunde teama si as trezi tabara intreaga, sa-I tgreaca dumnealui pofta de mancat scolari.

Am ajuns la sfarsit. In clasa a treia invat mai bine decat intr-a doua. N-am decat un singur sapte, la matematica. Incolo, numai opt si noua. Pentru ca nu-mi place sa ma laud, nu va mai spun ca la purtare iau intotdeauna zece. imi iubesc tara mult de tot. dovada ca nu vreau sa zbor in Luna, ca Feri. Eu n-am fost inca nici la fabrica, unde e muncitor taticul. N-am vazut inca nici marea. Ce sa caut eu in Luna inainte de a fi vazut macar o data Marea Neagra? De-aia curge si Dunarea pe-acolo. cred ca atat e destul. De altceva nu-mi amintescl daca as sti ce nu are voie sa faca un scolar, jur ca n-a gresi niciodata! Am s-o intreb pe mama, si-mi scriu in caiet. Pe Feri nu-l intreb, ca el intotdeauna le suceste pana iese la iveala ca nu-I bine decat ce face el.

E bine asa? intreba Terike, aratand tatalui caietul.

Taticul citi cu atentie si incuviinta din cap.”