Salvador Dali

Unul dintre cei cei mai renumiti artisti ai secolului 20, cunoscut pentru bogatia lui de culori in pictura, Salvador Dali a devenit un artist al suprarealismului, pictandu-si revelatiile si iluziile intr-o maniera cu totul noua, nemaiintalnita pana la el. Dupa faze de cubism, futurism si pictura metafizica, imbratiseaza suprarealismul. Fiind intrebat ce reprezinta pentru el suprarealismul, Dali raspunde: "Suprarealismul sunt eu". Geniu autoproclamat, el sustine, de asemenea, ca a invatat multe despre lume inca de cand se afla in uterul mamei sale.

Salvador Dali a fost inzestrat cu o creativitate iesita din comun, a fost pictor, sculptor, artist grafic, designer si eseist. Indrazneala lui si comportamentul excentric i-au adus recunoasterea mondiala, iar munca lui continua sa ii inspire pe nenumarati artisti care i-au urmat arta, cu toate acestea statutul sau ramane unul controversat. Gratie aparitiilor excentrice si megalomaniei sale, Salvador Dali a devenit o vedeta mondiala, care a reusit sa foloseasca forta mass-mediei pentru a-si spori averea si gloria.

Biografia si opera

Copilaria

Salvador Dali (n. 11 mai 1904, Figueras, Spania – d. 23 ianuarie 1989, Figueras) s-a nascut numai la trei luni dupa ce fratele sau mai mare a murit, fiind astfel un copil foarte iubit si rasfatat de catre parintii si restul familiei sale. Evenimentul nefericit al mortii fratelui sau l-au determinat sa se considere pentru totdeauna o dublura a celui pe care il purta inauntrul sau, cel care ar fi trebuit sa fie.

Pe numele sau adevarat Salvador Felipe Jacinto Dali i Domenech, acesta a fost fiul unui prosper notar si si-a petrecut copilaria in Figueras si la locuinta de vara a familiei, in satul de pescari Cadaques.

Salvador Dali nu a avut o copilarie prea fericita si in autobiografia sa, pictorul mentioneaza ca a fost un copil crud si l-au intrigat intotdeauna formele, culorile si visele din viata lui. Daca la 6 ani dorea sa ajunga bucatar, un an mai tirziu se credea Napoleon si isi dorea cu orice pret sa obtina faima si succesul de care s-a bucurat idolul sau, dar pasiunea pentru pictura incepe sa devina mistuitoare.

Inca de cand era foarte mic, viitorul geniu excentric al picturii, asa cum a fost numit, isi va manifesta imensul talent pentru pictura, dar si latura excentrica, impulsivitatea si dorinta de a fi cel mai bun. Primele incercari le face pe cutii de carton pentru palarii, primite de la matusa sa, croitoreasa de lux.

La zece ani a inceput sa frecventeze cursurile scolii conduse de calugarii Congregatiei Fecioarei Maria. Parintii sai, observandu-i talentul, dar si mare placere pe care o simtea Salvador atunci cand desena, au decis sa isi trimita fiul la Moula de la Torre, la unul din prietenii lor Ramon Pichot, pictor impresionist.

Sub ghidarea pictorului, Dali realizeaza multe tablouri care se incadrau in mai multe stiluri, pentru realizarea carora folosise tehnici precum pointilismul, colajul, dar si lipirea unor pietre, numindu-si mai tarziu aceasta perioada „epoca de piatra”. Parintii sai imbratiseaza totusi acest stil ciudat al fiului lor, agatand in perete creatiile lui si fiind apoi inspaimantati de sunetul prabusirii pietrelor din tablourile lui Salvador.

Pe durata sederii la pictorul Ramon Pichot, Dali gaseste la un moment dat in podul acestuia o coroana si o carje. Cele doua obiecte vor constitui obiecte ale fetisismului sau, coroana fiind folosita de multe ori in semnatura sa, iar carja de invalid a aparut in multe dintre tablourile sale, in mod obsesiv chiar. Convins de talentul lui Salvador, Pichot ii sugereaza sa-si continue studiile in Madrid.

Incepe sa ia cursuri de desen din 1916, primele sale tablouri fiind influentate de impresionism si de pictura spaniola a secolului al XIX-lea, apoi de futurismul italian, pana in 1920. Trece prin majoritatea curentelor si tehnicilor artistice, iar in cele din urma, dupa ce intra la Academia de Arte Frumoase “San Fernando” din Madrid, isi gaseste propriul sau stil - suprarealist. Isi dezvolta o tehnica aparte, caracteristica intregii sale opere, bazandu-se pe crearea unor extraordinare efecte de iluzie optica si, mult mai tarziu, foloseste tehnici stereografice.

Adolescenta

In anii 1920 poate fi gasit in compania scriitorului Federico Garcia Lorca, “poetul mortii nefaste”, cel mai bun prieten al adolescentei lui Dali, a cineastului Luis Buñuel si a unui grup de anarhisti.

Dupa ce Dali isi ia bacalaureatul decide sa plece la Madrid pentru a putea sa studieze acolo artele frumoase. Reuseste sa fie admis in 1921 la Academia de Arte Frumoase San Fernando. Cei de acolo l-au admis doar pentru ca fusesera impresionati de calitatea desenelor sale, Dali neindeplinind de altfel conditiile necesare pentru admitere.

In 1922 mama lui Dali moare, acest eveniment marcandu-l pe pictor. Din acel moment decide sa isi elaboreze rolul de geniu in care aspira sa se transforme. Ca urmare a acestei hotarari, isi schimba radical modul de a se imbraca, incepand sa poarte pantaloni scurti, pardesiu lung si palarie din pasla. Se apuca si de fumatul din pipa. Acest stil bizar nu il adopta doar in vestimentatie, dar si in modul de a picta.

Initiaza chiar o revolta in academia de pictura care era indreptata importiva nivelului scazut al cursurilor predate acolo. Pedeapsa aplicata acestuia a fost un an de suspendare, urmat chiar de exmatricularea sa cand a expus tabloul sau in care aparea fecioara Maria in ipostaza a doua trepte de scena.

In perioada de dupa exmatricularea sa, Dali incepe sa fie foarte interesat de Freud, lecturile sale influentandu-l si trezindu-i vocatia pentru manifestarea inconstientului in arta.

In 1926 soseste la Paris si inainte de a merge la Louvre, Dali a mers acasa la Picasso, dorind mult sa il intalneasca si sa afle parerea acestuia asupra picturilor sale. Dali a plecat de la Picasso primind incurajarile sale, dar si adanc impresionat de tablourile sale.

La reintoarcerea in Spania isi expune tablourile si isi castiga alt admirator din breasla pictorilor, si anume pe Miro. Doreste insa sa fie remarcat in toata splendoarea sa de geniu al artei si singurul loc in care putea sa obtina aceasta notorietate era Parisul. Asa ca intreprinde o a doua calatorie la Paris.

Intalnirea cu Gala

La Paris, in 1926 o intalneste pe Gala Diaconov, sotia poetului Paul Éluard, pentru care face o pasiune ce nu se va stinge tot restul vietii lui. Reuseste sa o desparta de Éluard, Gala devenindu-i nu numai sotie, dar si muza inspiratoare, reprezentand-o in multe din picturile sale. Gratie Galei, Dalí va cunoaste in cele din urma dragostea trupeasca, care ii fusese pana atunci cu desavarsire straina, salvandu-l de nebunie, dupa cum a marturisit artistul.

Initial, Gala este profund scarbita de excentricitatea lui Dali, insa dupa ce ajung sa se cunoasca mai bine, cei doi se vor indragosti unul de altul, ramanand impreuna pentru tot restul vietii. In 1934, Dali si Gala se vor casatori civil si vor face prima lor calatorie in America.

Familia sa nu este insa de acord cu aceasta dragoste pasionala alaturi de o femeie pe care o considera ca fiind o emigranta rusoaica ce traieste in dezmatul parizian. Tatal lui Dali l-a alungat din casa parinteasca, revenindu-i Galei rolul persoanei care i-a asigurat intretinerea materiala si care a jucat toate rolurile posibile, incepand cu aceea de impresar, atasat de presa, manechin, iubita si finalizand cu cel de Mecena, atunci cand cauta cumparatori pentru tablouri.

Dali spunea: “Gala mi-a inlaturat grija de a fi barbat. Este sangele meu, oxigenul, ingerul echilibrului.” A fost femeia care l-a stimulat intotdeauna, atat in plan intelectual, cat si din punct de vedere erotic iar marele pictor a sustinut ca nu a cunoscut niciodata intim o alta femeie in afara de ea.  Dali a reprezentat-o in tablourile sale fara sa o infrumuseteze fizic, pictandu-i corpul de statuie antica, misterioasa si provocatoare. Imaginea ei are un magnetism vizibil care invadeaza intregul tablou, indiferent de postura in care este pictata. Gala apare pretutindeni in opera artistului drept “Galarina” (1944-1945), “Leda Atomica” (1949) sau “Galateea” (1952).

Infatisarea excentrica a lui Dali apare mereu in contradictie cu imaginea austera a Galei, pieptanata sobru si imbracata in taior Channel. Retinuta si misterioasa, ea este si un partener financiar eficient. Desi lucra singur in atelierul sau, Dali nu iesea niciodata fara ea. In anii ’40, cand cuplul traia in Statele Unite, Gala nu mai este nici muza, nici amanta sa frenetica, dispusa sa se preteze capriciilor sale sexuale, transformandu-se intr-un surogat al mamei sale. Incepe sa se indeparteze de el, avand relatii cu barbati foarte tineri. Dali munceste si castiga bani pentru ca ea sa isi poata plati capriciile erotice si operatiile de chirurgie estetica.

Gala nu a acceptat niciodata gandul ca imbatranea, fiind cu noua ani mai mare decat Dali si pe masura trecerii anilor, devenea tot mai nesatioasa si mai violenta. Suferind de fobia lipsei banilor, lua fara incetare comenzi de tablouri si aproape ca il inchidea in atelier pentru a le executa.

Suprarealismul
Primul sau tablou suprarealist dateaza din 1928, “Le sang est plus doux que le miel”, iar Juan Miró il determina sa intre in randul grupului suprarealist parizian. Incepe sa devina cunoscut in lumea intreaga cand trei din panzele sale, incluzand: “The Basket of Bread” (acum aflata in colectia Muzeului Dali), au fost expuse la a treia expozitie anuala internationala, la Pittsburg 1928.

Salvador concepe impreuna cu Buñuel doua filme suprarealiste: “Un chien andalou” (1929) si “L'age d'or” (1931), a caror prima difuzare la Paris provoaca un insemnat scandal. Productiile pictorului din aceasta epoca devin din ce in ce mai suprarealiste, caracterizate printr-o alianta dintre tehnica naturalista, clasica, dusa la extrem si o tematica bizara si irationala.

Dali devine, incet-incet, liderul miscarii suprarealiste si panza sa “Persistenta memoriei” (1931, Muzeul de arta moderna - New York) este cea mai cunoscuta lucrare suprarealista.

Adevarata consacrare si succesul fulminant l-a castigat in 1934, odata cu expunerea tablourilor sale la New York. Succesul sau a fost garantat de universul aflat sub semnul erotismului, al sadismului, scatologiei si al putrefactiei care se regasea in tablourile sale, dar si de aparitiile sale paranoico-delirante, suprarealiste care faceau deliciul publicului american.

Metoda paranoico-critica

Dali este entuziasmat de miscarea suprarealista, in care vede posibilitatea manifestarii imaginatiei sale exuberante unita cu o virtuozitate tehnica a desenului si culorii. Datorita comportamentului sau, in 1934 este exclus din grupul artistilor suprarealisti, ceea ce nu-l impiedica sa se considere singurul artist capabil de a capta "formele suprareale". Acest lucru nu l-a impiedicat sa-si expuna lucrarile la toate expozitiile internationale ale decadei, declarand, plin de infatuare: “le Surrealisme c'est moi”.

Inspirat de metoda suprarealista de scriere automata, care opune intentiei artistice constiente asociatii libere de idei dictate de subconstient, Salvador Dali isi dezvolta propria sa metoda paranoico-critica, definita de el insusi ca fiind o "metoda spontana de cunoastere irationala onirica pentru interpretarea critica a asociatiilor viziunilor de nebunie". Astfel, imaginile pe care pictorul incearca sa le fixeze pe panza deriva din agitatia tulbure a inconstientului (paranoia) si reusesc a capata forma numai datorita rationalizarii delirului (momentul critic).

Din aceasta metoda au rezultat imagini de o extraordinara fantezie pana la stupefactie. Tehnica adoptata este aceea a picturii din Renastere, din care preia doar exactitatea desenului si cromatismul, nu insa masura echilibrului formal. In picturile sale prevaleaza efecte iluzioniste si o complexitate tematica care amintesc empfaza si exuberanta barocului iberic. Dali recurge la spatii largi in care include o mare cantitate de elemente - oameni, animale obiecte - intr-o combinatie irationala a raporturilor si deformare a realitatii.

Dali, influentat de teoria psi-analizei enuntata de Sigmund Freud (pe care il si intalneste in 1938), creeaza in deceniile patru-cinci ale secolului panze infatisand creaturi fantasmagorice, scene contradictorii si absurde, abundand de simboluri si tinzand sa zugraveasca oniricul: “La girafe en feu” (Muzeul de arta Bale - 1935), “Ruines Ataviques après la pluie” (colectie particulara Roma - 1936).

Delirul megalomaniei

In 1940 este gata sa treaca la o alta perioada artistica, o noua etapa, pe care o numeste “clasica”. Din anul 1940 pana in 1948, paraseste, impreuna cu Gala, Europa, pentru a locui in Statele Unite, la New York.

Dorinta de a soca si de a se autoproclama geniu creste pana la extrem, fiind binecunoscute aparitiile sale excentrice si comportamentul bizar. Astfel, insusindu-si “tehnica socarii”, este vazut plimbandu-se cu un tapir in lesa, coborand dintr-un automobil incarcat cu sute de conopide, iesind dintr-un cub “metafizic”, plimbandu-se cu un clopotel pentru a atrage atentia asupra lui, etc.

Incepe sa scrie carti auto-biografice: Viata re-secreta si Jurnalul unui geniu, semnificative sectiuni prin uriasul orgoliu dalinian. Este timpul ca Dali sa declare: “Singura diferenta dintre mine si un nebun este ca eu nu sunt nebun!” si “Inca din frageda copilarie, am avut vicioasa inspiratie de a ma considera altfel decat muritorii obisnuiti. Iata inca un lucru care este pe cale de a-mi reusi.”

Succesul lui Dali devine binecunoscut tuturor, determinandu-l pe André Breton sa-l denumeasca Avida Dollars.

  
Dupa 1945, obsedat de diferite teme stiintifice, istorice sau religioase, studiindu-i pe Millet, Rafael si Vermeer, pictorul creeaza noi capodopere ca “La tentation de Saint Antoine” (1946), “La Madone de Port Lligat” (1950), “Tête raphaëlesque éclatée” (1951), “Christ de Saint Jean de la Croix” (1951) - enuntand in paralel Manifestul mistic, “La cène” (1955), “Rose méditative” (1958), “La Decouverte de l'Amèrique par Christophe Colomb” (1959).

Reintors la credinta catolica insuflata din copilarie, Dali se recasatoreste cu Gala, a doua ceremonie, religioasa, avand loc intr-o capela la Girona, in Spania.

Dali incepe sa colaboreze si la realizarea decorurilor, costumelor si a diferitelor scene de teatru, balet si film.

Cand acorda interviuri, vorbeste despre sine la persoana a treia, folosind formularea "divinul Dalí" sau pur si simplu "divinul". Explica in mod savant cum mananca in fiecare dimineata jambon cu dulceata de trandafiri, cum inoata in fiecare zi douazeci de minute, face o siesta de sapte minute, dar martruriseste ca frica de moarte nu il paraseste niciodata. Sustine ca aceasta spaima este, impreuna cu libido-ul, motorul creatiei lui.

Anii 1960 - 1970

Anii 1960 sunt dedicati unor alte experimente, utilizand noi metode de a picta folosindu-se de o pusca, creand asa-numita “Bomba a Apocalipsului”, dezvaluind capodopere de mari dimensiuni ca “La Bataille de touan” (1962), “Tuna Fishing” (1966-1967), “La torero allucinogéne” (1968-1970) caracterizate printr-o surprinzatoare bogatie tematica si coloristica.

In anul 1974, Dali deschide in Figueras, Teatro Museo Dali, la data de 25 septembrie. Alaturi de creatii proprii, sunt expuse picturi si sculpturi ale prietenilor sai (Ernst Fuchs, Arno Brecker, Pichot). Concomitent, Dali realizeaza primele holograme, auto-denumindu-se Polyeder. Una din primele holograme infatiseaza un dublu portret al Galei: Angelus Gala. Cu ajutorul arhitectului Emilio Pèrez Piñero, Dali transforma teatrul din Figueras intr-o “Sfanta Capela cinetica”, o noua propunere de arta dinamica, in concordanta cu noua fizica.

Ultimii ani

Pana in ultima perioada a vietii lui, Dali a continuat sa alimenteze pana la extrem faima sa de artist excentric, original pana la limita delirului, devenit cu timpul prizonierul propriului sau personagiu, orgolios si imprevizibil. In 1975 primeste un titlu nobiliar, devine "marchiz de Pubol", deoarece in acel timp locuia in castelul Pubol, pe care i-l oferise Galei.

In anii 1980, Dali revine la teme mai vechi si incepe sa-l studieze pe Michelangelo, in asteptarea imortalitatii. Megalomania se transforma in umilinta si sovaiala, in teama de a muri, dar artistul inca incearca, prin ultimele lui puteri, sa penetreze secretele marilor maestri.

Gala moare in 1982 si Dali ramane singur. In 1983 Dali picteaza ultimul sau tablou, “Coada de randunica”. Dupa un accident in care sufera arsuri grave, se retrage din viata publica. Paraseste castelul si se adaposteste in turnul "Galatea" din al sau "Teatro-Museo". Incearca sa se sinucida, de mai multe ori, sanatatea incepind sa i se subrezeasca, progresiv.  In 1989, pe 23 ianuarie, la Figueras, localitatea in care s-a nascut, pictorul sufera un atac de cord fatal, lasandu-si intreaga avere (130 de milioane de dolari) si lucrarile statului spaniol.

Ca si conluzie, in afara de pictura, arta lui Dali a inclus sculptura, ilustratia de carte, designul de bijuterii si munca pentru teatru. In colaborare cu regizorul Luis Buñuel el a facut primele filme suprarealiste – Un caine andaluz (1929) si L'Age d'Or (1930). De asemenea, a contribuit cu o secventa de vis la filmul Spellbound al lui Alfred Hitchcock in (1945). A scris si un roman, Hidden Faces (1944) si mai multe volume de autobiografie.

Tablouri celebre:

„Persistenta memoriei”

„Portretul lui Paul Eluard”

„Fata la fereastra”

„Jocul lugubru”

„Marele masturbator”

„Enigma dorintei”

„Visul”
„Ingerului Domnului arhitectonic al lui Millet”

„Naluca sex-appeal-ului”

„Girafa in flacari”

„Masa insorita”

„Metamorfoza lui Narcis”

„Spania”

„Lebede reflectandu-se ca elefanti”

„Visul”
"Galateea din sfere"