Potopul universal

Legenda biblica despre potop ne spune ca apa s-a ridicat aproximativ 8 metri deasupra celor mai inalte varfuri montane. Viata de pe Pamant a fost distrusa, singurii supravietuitori – oameni si animale – aflandu-se pe Arca lui Noe, care, dupa un an de ratacire, a esuat pe Muntele Ararat. Cercetatorii au incercat sa afle cat adevar exista in miturile despre potop.

A fost gasita Arca lui Noe?

Atentia s-a concentrat asupra Araratului pentru descoperirea resturilor ambarcatiunii. Cautarile au fost impulsionate si de o legenda straveche a locuitorilor din satul Bayzit, de la poalele muntelui. Se povesteste ca un pastor, care isi cauta oile, a ajuns la varf si acolo a dat de o corabie lunga de lemn. Raportul expeditiei turce din anul 1883 nu infirma ipoteza. Dimpotriva, el s-a referit la prezenta unei bucati de lemn care strapungea stratul de gheata.

Alte informatii provin din timpul primului razboi mondial. Atunci, un ofiter rus dintr-un grup expeditionar a sosit in Turcia, declarand ca a gasit pe Aratat urmele unei epave marine. In timpul celui de-al doilea razboi mondal, patru piloti rusi si americani au raportat ca au vazut o umbra alungita, asemenatoare unei corabii, care, in conditii atmosferice favorabile, poate fi vazuta in ghetar.

Expeditia din 1955, condusa de Fernando Navarra, a fost mai norocoasa. In dimineata zilei de 6 iulie, ea a gasit in stratul de gheata ce acoperea muntele, chiar in varful lui, trei bucati de grinda a caror varsta a fost apreciata, cu ajutorul analizei prin radioizotopi, la 5.000!

Toate acestea nu pot, bineintels, sa spuna ca Arca lui Noe a fost gasita. In orice caz, existenta unor bucati de lemn intrebuintat, vechi de 5.000 de ani, pe varful unui munte greu accesibil, ridica semne de intrebare. A fost posibil ca o corabie lunga de 140 m sa fie construita de oamenii acelei civilizatii care nu cunosteau roata olarului si prelucrarea metalelor?

Si inca ceva: este relativ putin cunoscut faptul ca dimensiunile ambarcatiunilor erau, pana in epoca moderna, limitate, din cauza slabei eficiente a mecanismului carmei. Asa se explica si existenta indelungata a galerelor cu vasle. Ele puteau naviga pe o mare lipsita de vant si sa efectueze manevre rapide.

O misterioasa civilizatie disparuta

Corabiile legendare nu erau, in mod precis, galere. Realizarea lor la dimensiunile descrise erau, deci, de neconceput fara cunostintele necesare in domeniul sistemului de carme. Daca insa a existat o ambarcatiune apropiata de arcele lui Noe si Atnapishti, atunci granita navigatiei si a folosirii de vase mari se deplaseaza cu cateva mii de ani in trecut.

Exista si ipoteaza ca ar fi existat o civilizatie ajunsa la un inalt nivel, de neconceput la popoarele de atunci. Reprezentantii ei locuiau in interiorul continentului, in zona afectata de potop, si ei ar fi putut construi o asemenea nava.

O alta ipoteza se refera la puternica nava care a reusit sa faca fata potopului, nava care a apartinut unei civilizatii disparute. Ea se afla in drum pe stravechea ruta maritima ce trecea prin Golful Persic. Avand in vedere durata calatoriei sau poate intentiile colonizatoare ale membrilor echipajului, in spatiile suficient de incapatoare de sub punte au fost incarcate, o data cu proviziile de hrana, si perechi de animale domestice. Ele aveau sa le serveasca pentru injghebarea unei gospodarii in regiunea aleasa pentru debarcare. Printr-un complex nefericit de imprejurari, corabia a patruns in zona unui uragan care a provocat potopul biblic si a fost aruncata de valurile uriase ale marii pe uscat, in interiorul continentului.

Aparitia unei corabii uriase, nemaivazute pana atunci de catre pastorii neolitici primitivi, care abia de auzisera despre existenta marilor si oceanelor, vederea oamenilor imbracati ciudat, coborand din uriasa ambarcatiune si manand dn pantecele ei animale mari, trebuie sa fi produs asupra triburilor bastinase o impresie deosebit de puternica. Ea a condus, inevitabil, la crearea mitului. Puteau aici sa joace un rol si fabulatiile naufragiatilor, siliti sa traiasca intr-un mediu barbar extrem de ostil tuturor intrusilor.

O imensa mare in pustiurile Asiei Centrale

Legenda biblica despre potop ne spune ca apa s-a ridicat aproximativ 8 metri deasupra celor mai inalte varfuri montane. Viata de pe Pamant a fost distrusa, iar arca a ratacit un an si 14 zile inainte de a esua pe muntele Ararat. Unul din elementele fabuloase ale acestei relatari este sesizat de omul de stiinta Richard Henning. Acesta mentioneaza ca, si in cazul in care ploaia ar fi durat mai mult de patruzeci de zile si de nopti, nu s-ar fi putut aduna atata apa incat sa fie acoperiti muntii cei mai inalti si, cu atat mai putin, intreg Pamantul. Concluzia sa este ca potopul a fost un eveniment local. Daca ar fi acoperit Muntele Ararat inseamna ca precipitatiile ar fi totalizat un volum de ordinul miliardelor de kilometri cubi – o cantitate pe care Terra n-ar fi putut s-o suporte si pe care, de altfel, nu are de unde sa si-o procure.

Se ridica insa o intrebare: daca este vorba de un fenomen local, cum se face ca despre o inundatie de proportii uriase se vorbeste in cele mai vechi mituri aproape pretutindeni pe Pamant? Au fost oare inundati uriase pe intreaga suprafata a Planetei?

O alta ipoteza, apartinand unui om de stiinta rus de origine germana, pe nume Schwarz, incearca sa demonstreze ca prin mileniul al III-lea i.Hr. exista o uriasa mare interioara in Asia Centrala. Ea era lunga de 4.000 km, lata de 400 km si avea o adancime de 2.000 m. In urma unui puternic cutremur ea s-a revarsat brusc, provocand potopul. Ca argument s-a adus faptul ca in traditia chineza se semnala o neobisnuita crestere a fluviului Huanghe in timpul domniei Imparatului Yu. Totusi aceasta ipoteza nu poate explica relatarile despre potop din alte continente, din Lumea Noua, de pilda.

Cercetatorul german Stentzei considera ca in anul 3.332 i.Hr. o perturbatie survenita in echilibrul Pamantului ar fi revarsat marile si oceanele din emisfera nordica peste emisfera sudica. In anul 7.132 al erei noastre, fenomenul se va repeta in sens contrar. Insa aceasta ipoteza nu este confirmata de cercetare: geologii n-au gasit nicio urma de inundatie universala.

Ce argumente aduc in favoarea diluviului universal Hennig, Schwarz si Stentzei? Faptul ca se intalnesc pesti si moluste fosilizate, asadar animale tipic marine, in regiuni muntoase. Dar astazi, se stie cu precizie ca fosilele de pesti si cochilii aflate pe inaltimi muntoase s-au format inainte de miscarile tectonice care au dus la cutarea Pamantului.