Pledoarie pentru turismul cultural

Daca, asa cum se spune, calatorului ii sade bine cu drumul, nici omului de cultura nu-i sade rau cu turismul. Folosim sintagma “turism” nu doar intr-o acceptie riguros specializata, ci in intelesul mai larg de calatorie spirituala in alte spatii decat cele ale lecturii. Aceasta deoarece vrem, nu vrem, turismul de anvergura este unul preponderent cultural. Exista probabil putine locuri in lume pe care sa le putem contempla altfel decat printr-un filtru cultural al privirii. Grecia atrage atatia vizitatori annual nu neaparat pentru peisajul ei fizic – geografic (privelisti de o egala frumusete am putea gasi, sa zicem, si pe tarumurile albaneze), ci mai ales pentru ca pe pamantul Eladei aproape fiecare colina isi are nobletea sa civilizatorie, ca Acropolele. Traim asadar intr-o vreme cand peste splendorile geografiei terestre isi arunca tot mai puternic lumina valorile perene ale geografiei spirituale.

Din aceasta perspectiva, orice peregrinare aici, pe sol autohton, sau aiurea, se dubleaza in intensitate a receptarii emotionale deoarece calatorul, chiar cel cu o instructie medie, nu face decat sa repete si sa recunoasca drumul facut anterior prin arealul culturii. Chiar daca suntem pentru prima oara la Moscova, Leningrad sau Paris, noi de fapt le revedem cu o oarecare familiaritate, pentru ca de atatea ori le-am strabatut in lung si-n lat, insotind intr-o peripatetizare patetica eroii lui Tolstoi, Dostoievski, Balzac sau Zola. Si noi am fost pe strada Gorohovaia, pe langa cheile Nerei, si noi ne-am ratacit putin prin Place Pigalle si-am baut apoi o cafea in “Café de la Paix”, si noi am simtit briza Mediteranei in stravechea Alexandrie. Nu e vorba aici de a imprumuta psihologia kitsch a turistului semidoct, gata de a se incanta cu o savoare falsa de celebritatea de reclama a cutarui sau cutarui loc, ci e vorba de o anumita stare de receptare pe care nu o poate avea decat un om instruit.

Vorbind despre aceasta supradimensionare fireasca, despre aceasta valorizare crescanda pe care cultura (si in cadrul ei, mai ales literatura) o imprumuta locurilor, e de observat ca pe teritoriul tarii noastre putine spatii raman, literar, neparcurse . (…)

Se cuvine apoi remarcat faptul ca relatia turism-cultura trebuie sa fie una in dublu sens, cei doi termeni conditionandu-se reciproc. Scoala contemporana, lecturile, mijloacele mass-media au ridicat si continua sa ridice sensibil nivelul de cunostinte al omului de azi. Ca prezumtiv turist, el trebuie sa identifice si sa valorifice in folos propriu cat mai multe repere culturale ale unei calatorii organizate, in toate straturile ei, incepand cu conceperea traseului si terminand cu o anume tinuta a expplicatiilor si informatiilor oferite de ghid. De prea multe ori asistam, in excursii, la expuneri seci, lipsite de capacitate emotionala, ori ignorand, voit sau nu, un anume specific al locurilor, concepute fiind, aceste prezentari, dupa principiul “Daca e marti, e Belgia”.

In arsenalul pregatirii ghizilor e absolut necesara introducerea unui curs de cultura generala sau de civilizatie romaneasca deoarece primul contact pe care-l ia un turist strain, de pilda, cu profilul nostu spiritual, contact prelungit apoi in timpul excursiei, este contactul cu ghidul. Care putea explica si exprima mai bine esenta firii noastre pentru un turist nefamiliarizat cu trasaturile specifice ale poporului carpato-dunarean decat prezentarea chiar sumara, scolareasca, dar corecta, a teoriei “matricei stilistice” pe care, in viziunea lui Blaga, alternanta deal-vale, proprie reliefului romanesc, o imprima in straturile cele mai adanci ale spiritualitatii autohtone?

In concluzie, daca omului de cultura nu-i sade rau cu turismul, nici turismului, in toate articulatiile si organismele sale, nu-i sta rau cu oameni de cultura.