Pestera Meziad Bihor

Pestera Meziad Bihor se deschide la o altitudine de 435 m, in versantul drept al Vaii Pesterii, la 3,7 km amonte de confluenta acesteia cu Valea Meziadului care, la randul sau, este afluent al Vaii Rosia (bazinul Crisului Negru). Punctul de plecare pentru vizitarea pesterii il constituie orasul Beius, situat pe DN 76 (Oradea-Brad-Deva) si deservit atat de mijloace auto din directia Oradea si Campeni-Petru Groza, cat si de mijloace feroviare din directia Oradea. Din Beius se urmareste soseaua spre Rosia-Alesd (DR 764) pana in comuna Remetea (9 km), de unde un drum neasfaltat, dar bine intretinut conduce in lungul Vaii Meziadului pana in satul cu acelasi nume (9 km). In capatul de sus al localitatii se ramifica spre stanga valea Pesterii, accesibila pana la Cabana Meziad (2,5 km), mai ales in timpul verii, tuturor categoriilor de mijloace auto. Pentru a se ajunge la pestera se urca in continuare cu piciorul de-a lungul aceleiasi vai inca 1,2 km, traversand o pitoreasca zona de chei.

Pestera Meziad este cuprinsa si in doua trasee turistice, ambele marcate cu triunghi albastru. Primul, in lungime de 9 km, porneste de la motelul Lesul, din Valea Iadului, situat la 24 km de Bucea (DN1) si razbate direct la Pestera Meziad pe la obarsia Vaii Pesterii. Cel de-al doilea, insumand 22,5 km, pleaca de la statiunea Stana de Vale si, avand ca punct culminant Piatra Tisei (l 057 m), coboara in cele din urma la Cabana Meziad.

Prima semnalare a pesterii in literatura de specialitate apartine geografului austriac Adolf Schmidl (1863), care publica si un crochiu al cavitatii, insumand l.150 m. In perioada 1921-1926, pestera este explorata in trei reprize de Institutul de Speologie din Cluj, ocazii cu care Emil Racovita si colaboratorii sai intreprind mai ales cercetari biospeologice. In 1932, geologul clujean Erno Balogh initiaza lucrari de topometrie, in urma carora lungimea cunoscuta a pesterii sporeste la 3464 m. In sfarsit, in intervalul 1968-1972, Pestera Meziad face obiectul unor ridicari topografice de precizie, efectuate de o echipa a Sectorului Cluj-Napoca al Institutului de speologie Emil Racovita, compusa din T. Rusu, Gh. Racovita si V. Craciun, ridicari care stabilesc lungimea retelei subterane la 4.750 m si  plaseaza in acel moment Pestera Meziad pe locul 9 in ierarhia romaneasca.

Pestera Meziad se desfasoara pe doua niveluri de carstificare, deosebite in mare masura atat sub raportul lungimii lor, cat si sub cel al aspectului pe care il prezinta.

Nivelul inferior insumeaza 1.542 m si se infatiseaza in general sub forma unei galerii neobisnuit de spatioase, masurand curent 20-30 m latime si 15-20 m inaltime. Aceasta nota de grandoare este imprimata de la bun inceput de marele portal de la intrarea in pestera, care se ridica la 15 m inaltime si a carui bolta se arcuieste intr-o geometrie aproape perfecta. Dupa 400 m, cavernamentul se reduce brusc, nivelul inferior prelungindu-se prin doua galerii greu accesibile si care, din aceasta cauza, nu sunt incluse in sectorul turistic al pesterii.

Nivelul superior totalizeaza 3 208 m, descriind un arc de cerc larg deschis, cu trei zone principale de racord cu galeria inferioara: Galeria Descendenta, Galena de Jonctiune si Gatul Dracului. Suprapunerea celor doua niveluri in regiunea Podului Natural creeaza un spectacol deosebit de impresionant, inaltimea totala a cavernamentului ajungand aici la 35 m.

Galeriile care intra in compunerea nivelului superior se caracterizeaza, mai ales in ultima treime a pesterii, printr-o topografie mult mai labirintica si printr-un grad mult mai ridicat de concretionare. Este remarcabila, indeosebi, Galeria Gururilor, al carei planseu, desfasurat pe aproape 100 m lungime, este in intregime acoperit cu o retea de mici baraje de calcit.

Pestera Meziad a luat nastere ca urmare a captarii subterane a doua paraie afluente Vaii Pesterii: Paraul Bradului, care a concurat la formarea sectorului aval al nivelului superior, incepand cu Galeria Prabusirilor, trecand prin Sala Liliecilor, Sala Turnurilor si Galeria Tulnicului si terminand cu Galeria Descendenta, si Pararul Gropilor, pe seama caruia trebuie pusa geneza intregului sector amonte al cavitatii, de la Posta si Galeria Ponorului si pana la Sala Liliecilor; aceasta din urma apare, deci, ca un punct de confluenta subterana.

In momentul de fata, drenajul subteran se realizeaza printr-un al treilea nivel de carstificare, aflat sub galeria inferioara si complet inundat, ceea ce il face inaccesibil. Resurgenta sa este reprezentata de un izvor carstic aflat in malul drept al Vaii Pesterii, cu 130 m mai jos de portalul de la intrare. La viituri, apele patrund insa in pestera prin Galeria Ponorului, cad in cascada la capatul Galeriei cu Sant, traverseaza Sala Oaselor si dispar printr-un sorb impenetrabil, pentru a reapare in aleria inferioara sub Gatul Dracului; apoi, dupa ce parcurg intregul nivel inferior al pesterii, ele apar la zi sub marele portal si conflueaza imediat cu Valea Pesterii.

In cursul evolutiei cavitatii subterane, care a durat cel putin un milion de ani, au existat mai multe faze de colmatare, in care apele au umplut cu aluviuni parte din salile si galeriile preexistente. Planseul de calcar al pesterii a fost astfel acoperit cu un strat gros de pietris si nisip, care a ajuns pe alocuri pana la bolta, contribuind la accentuarea aspectului labirintic caracteristic nivelului superior al  pesterii, in cuprinsul acestui depozit s-au conservat numeroase fosile apartinand ursului de caverna, concentrate indeosebi in Sala Oaselor. Pestera Meziad ofera conditii prielnice pentru hibernarea liliecilor, unele specii, cum este, mai ales, Miniopterus schreibersii, formand o colonie destul de mare in locul numit tocmai din aceasta cauza Sala Liliecilor.

Amenajarea pesterii se rezuma pana in prezent la cateva scari metalice care inlesnesc depasirea unor sectoare mai dificile (urcarea in Galeria Descendenta si intrarea in Galeria Izvorului de Piatra). Traseul subteran este lipsit insa de alte dificultati tehnice si nu necesita echipament special. Este recomandabila utilizarea mijloacelor individuale de iluminat.

Pestera este declarata monument al naturii, vizitarea ei neputand fi facuta decat sub conducerea ghidului care se afla la cabana. De altfel, accesul liber este limitat la Sala Mare, la extremitatea careia galeria este barata de o poarta metalica incastrata intr-un zid de piatra, iar in sectorul labirintic al nivelului superior vizitatorul neavizat se poate rataci cu usurinta.

Surse: A. Schmidl (1863), R. Jeannel si E Racovita (1929), E. Balogh (1969), T. Rusu, Gh Racovita si V. Craciun (1981), M. Bleahu si col. (1976), S. Bordea (1978) – Ghid turistic, Pesteri din Romania, T. Orghidan, St. Negrea, Gh. Racovita, C. Lascu