Pe urmele vikingilor

Au trecut multe veacuri de cand porneau din fiordurile Scandinaviei catre toate cele patru puncte cardinale corabii la bordul carora se aflau barbat temerari – jefuitori, negustori, exploratori si colonizatori. Au fost foarte multa vreme considerati initiatorii – in secolele IX si X  e.n. – unei cumplite perioade de devastari, incendieri si rapiri, devenind spaima Europei “civilizate”. Cronicarii ii numeau normanzi, dani, varegi etc. Ei isi spuneau vikingi, iar istoricii moderni folosesc acest cuvant pentru a-i denumi pe toti scandinavii acelei epoci indepartate, stramosii danezilor, norvegienilor si suedezilor de astazi.

Traiau in Peninsula Iutlanda si in insulele situate in estul acesteia, in Peninsula Baltica (intre ele I. Gotland are o pozitie ideala, fiind situata la intretaierea unor importante drumuri comerciale), un teritoriu intins, ai carui locuitori erau uniti de ceea ce ar fi trebuit sa-i desparta – marea. Vietuiau in asezari si gospodarii izolate, trei centre comerciale importante remarcandu-se: Kaupang, in Norvegi, Hedeby, in Danemarca si Birka, in Suedia.

Religia si institutiile erau asemanatoare cu cele ale popoarelor germanice din perioada precrestina. Odin, Thor, Freyja si Freyr erau principalii lor zei, limba era o ramura a germanei si foloseau o forma speciala de scriere – runele, introduse cu mult inaintea epocii vikingilor. Aceasta cultura isi dezvaluie “misterele” o data cu descoperirile arheologice - morminte cu inventar bogat, cu unelte, arme si podoabe -, care sugereaza ca perioada respectiva era relativ linistitia si prospera.

Exploatarea resurselor naturale – fier si blanuri – si inceputurile comertului cu estul care ademenea cu aur, matase si mirodenii, au contribuit la cresterea prosperitatii. Pe masura ce tehnicile agricole s-au dezvoltat si populatia a crescut, vikingii s-au indreptat spre alte tinuturi. Schimbarile de clima nu au avut un rol decisiv in acesta migratie. Specialistii apreciaza ca in epoca vikinga Scandinavia s-a bucurat de cel mai bun climat din evul mediu. Deci nu este vorba de multimi inghetate si infometate care s-au napustit asupra Europei. S-ar putea ca dezvoltarea tehnologica sa fi fost decisiva si, fara indoiala, existenta unor drumuri comerciale cunoscute a usurat in parte aceasta expansiune.

Arta construirii corabiilor, in care vikingii excelau, asa cum o marturisesc descoperirile arheologice, a permis navigatia si supravietuirea pe cele mai greu de stapanit mari. Sapaturile arheologice din ultimii 100 de ani au scos la lumina multe corabii vikinge. Bine cunoscute sunt cele trei nave exuse la Muzeul Corabiilor de langa Oslo. Cea numita “Gokstad”, ingropata probabil spre sfarsitul secolului al IX-lea, era usoara, gratioasa, rapida, lesne de manevrat. Lunga de aproximativ 23 m, cu o carma laterala ce permitea o pilotare eficienta, putea transporta 32 de vaslasi, care ajutau la imbunatatirea vitezei obtinute cu ajutorul vantului. In ciuda dimensiunilor sale, avea un pescaj (adancimea de cufundare in apa) mic, chiar cand era incarcata - sub 1 m -, permitandu-i sa patrunda in ape putin adanci si sa lanseze atacuri din cele mai neasteptate locuri.

Raiduri ingrijoratoare sunt semnalate la sfarsitul secolului al VIII-lea si in primii ani ai secolului al IX-lea. Vikingii se vor indrepta intai spre mai apropiatele coaste ale Britaniei, Scotiei si Irlandei si catre Islanda, spre est pana in bazinul Volgai, spre sud catre Normandia, Sicilia si chiar Constantinopol, spre vest ajungand in Groenlanda si chiar mai departe, pe coastele Americii de Nord. Au intrat in contact cu cultura materiala si spirituala a popoarelor subjugate si a vecinilor, dar esenta, vigoarea si temele culturale ale vikingilor raman deosebite si identificabile. Migratia lor a durat doua secole si jumatate, dupa care s-au stabilit in asezarile intemeiate, iar cei intorsi acasa au consolidat regatele exstente sau au creat altele noi.

Vikingii au disparut demult de pe scena istoriei. Au lasat insa in urma lor nenumarate dovezi pe care arheologii le-au gasit si specialistii le-au restaurat cu grija, ele aflandu-se astazi in multe din muzeele Europei.