Interferente.ro Cultura Diversitate Omul sfant si geniu

Luni, 09 Februarie 2015 23:26

Omul - sfant si geniu

Omul sfant si geniuPrintre atatea vinovatii pe care omul le duce in carca, hai sa i-o reprosam si pe aceasta: ca a indrazinit sa-si imagineze paradisul. Indurerat ca perspectiva sa ontologica, reala-fizica, in lumea terestra pe care a populat-o continent si infatigabil, se vadeste a fi absolut dezarmanta, si-a asumat dreptul la o alternativa initial tot in imanenta, insa, cumva, intr-o indepartare devenita inaccesibila: un orizont reclamand alt orizont, la randu-i proiectand – de ce nu? – iarasi atat de necesarul orizont catre care insul uman nazuieste sa ajunga ca la un izbavitor.

De ce sa nu recunoastem ca nostalgia dupa un paradis al idealitatii morale si al desavarsitei fericiri pleaca de la convoiul, uneori insuportabil, de suferinti si lipsuri, de chinuri si saraciri, de boli si mizerii, de indoieli si frici paralizante, de intrebari si morbide zbuciumari, ce l-au determinat pe individ sa-si caute salvgardarea intr-o evadare spre taramuri presupuse a exista: insule sacre, oaze de lumina si verdeata, utopii luxuriante, pamanturi ale supraindestularii si ale fagaduintii necompromise?

Dorindu-se zeu, abia iesitul din animalitate om, n-a vrut sa raman ceea ce prea brusc moartea ii demonstra ca este: fiinta limitata spatio-temporal.

Si atunci a gandit. Gandirea ca o succesiune de revelatii intr-o prima etapa, ca o stabilire de circuite ale preajmei, ca o delimitare de raporturi care-l definesc si-l identifica in specialitatea sa; gandirea ca o deslusire a misterelor ce pareau sa-l copleseasca: rasaritul si apusul soarelui, aparitia luminii si a stelelor, fulgerul, fluviul, sosirea primaverii s.a.m.d. si ca o asezare in centru, langa un arbore urias, langa un munte, unde s-a grabit sa zideasca un templu, o piramida, un palat.

Suntem urmasii lui Ghilgames, ai lui Dante, ai faraonilor, ai esenienilor de la Marea Moarta, ai lui Platon si al apostolului Pavel, al lui Dosoftei, Eminescu, Arghezi si Noica, supusi ambitiei de a descrie ... indescriptibilul: pura trancendenta. Caci ce s-a intamplat intre timp? Paradisul se fetisizase si cata risipa de paradoxuri paradigmatice, de texte inter-, para-, meta-, hiper-, arhi-, si transtextualizate ca respectivul loc de refugiu ca sa fie din nou justificat, motivat, argumentat, consolidat! A fost chiar cazul “inventarii” unui Iisus Hristos, prin spusele caruia “noul Ierusalim” sa imbrace armura adevarului incontestabil.

In definitiv, sub efigia conceptului paradisiac s-a ivit si cel al Edenului: oleaca mai restrictiv, insa cu aceea generoasa incarcatura simbolica, izvoditoare de infinite speculatii metafizice si filozofice inglobatoare in doctrine arborescente de-o fara de seama frumusete. Pana la urma paradis, eden, rai nu fac decat sa denunte nadejdea de mai bine de scimbare spre valoare eterna, aspiratia saltului din relativ in absolut, incapatanarea de a birui cu ajutorul cuvantului, sunetului, desenului, destinului implacabil. Tragicii greci si-au orientat amintirile spre marile Septentrionului si nu s-au lasat inselati de oglinzile magice ale desertului.

Caderea luciferica n-a fost o rusine, ea l-a zamislit pe Cain, adevaratul om, creatorul, constructorul de viziuni.

Razvratirea primordiala are conotatii profunde, concentrice, ascensionale: anunta pe Dumnezeul-Om. Dumnezeul abstract, de neatins, tindea, spre autodevorare: de aceea l-a plamadit pe Adam, de aceea i-a daruit o Eva, ca Figura sa tutelara sa-si perpetueze impetuozitatea si imperiozitatea si mai ales veridicitatea. Contemplatia si adoratia sunt insuficiente; trebuie mult mai mult ca perfectiunea sa treaca de pragul dezideratului. Cain a adus jertfa din roadele pamantului: e vorba de un sacrificiu firesc. Abel a adus jertfa din oile sale, purtatoare de suflet ca tot ce-i viu pare-mi-se. Orice turma are nevoie de un pastor. Oamenii sunt oitele Domnului. Abel a ucis, de fapt, iar Cain l-a pedepsit pentru crima lui. La rasarit de Eden, Cain a inaltat o cetate, si-a intemeiat o familie, si-a vazut nedezmintit de treburi, fara sa regrete pe fratele sau, cel caruia Dumnezeu ii alesese darurile. Demnitatea lui Cain l-a impins pe Dumnezeu sa se reintrupeze in Iisus Hristos: dar omul nu si-a tradat conditia sa originara, precum nici conditia sa pervertita: de a fi sfant si genial, totodata! Ion Popescu


Related news items:
Newer news items:
Older news items: