|
Vineri, 09 Mai 2014 11:45 |
|
Noi - poem de A.I. Zainescu
 I
Noi nu ne-am imbolnavit niciodata de destin,
N-am construit subteran in istorie,
Dar daca memoria cateodata nu este decat un cimitir,
Si daca soarele uneori nu rasare decat din memorie,
Atunci, fie: lumina despre care ma-nalt si vorbesc
Si care nu este decat sunetul insusi al tarii,
Pentru ca tara, un pod de vocale fiind,
Este si o incuviintare a marii,
Viata – care pana in zilele mele-a trecut
Si pe la Sarmisegetuza in lume,
Si pe la Rovine, la Podul Inalt,
Si-a repetat drumul apoi al unei columne;
II
Lumina si viata, adica: tot doua-ncercate perechi,
Pentru ca intr-amandoua-am visat, m-am lasat dulce,
Si pentru ca in loc de palate-aveam cantece vechi,
Si pentru ca la vedere-am trait si durere si fulger,
Templele noastre fiindca si triste, si mari,
Niste fluiere sunt, din care cresc munti,
Si fiindca stim, n-am putut sa stim gustu-amar
Al pietrelor care si cu sange-i amestecat si cu frunti;
III
Lacrimile – fiindca pe ele-am calcat ca pe-un rug,
Caii nostri fiindca-au pascut doar in tara,
Si fiindca n-am plans, am mers mai degraba la plug,
Pentru ca pluguri si-n tample ne ara,
Si pentru ca-n noi se zbat vai, ne culegem fierbinti,
Prin parintii fiindca totul se-asaza,
Si fiindca suntem, n-am murit in parinti,
Si fiindca si morti tot am tine-o de-o raza,
IV
Atunci fie: din memorie daca
Am vorbi si tot nu ne-ar fi, nu ni-e lumea saraca,
Suntem aici, n-am plecat
Nicaieri si-am desprins graiul cel mai curat.
Din memorie daca-am iubi si pe plai
Tot ar rasari un nor viu cu chip proaspat de grai.
Noi nu ne-am imbolnavit de destin, n-am cerut
De la nimeni nimic si-am stat scut.
Related news items:
Newer news items:
Older news items:
|
