Mitul lui Dracula si The Dracula Society

Mitul lui Dracula, alias Vlad Tepes, lansat de faimoasa carte a lui Bram Stoker, a ramas de mult doar un mit. Intre figura ilustrului voievod al romanilor, primul domnitor si comandant de osti care l-a invins pe sultanul Mehmed, cuceritorul Constantinopolului, si plasmuirea demonica imaginata de Stoker, istoricii, si nu doar cei de la noi, au tras hotarul firesc si ferm, cel dintre realitate si fictiune, dezamagindu-i, poate, pe iubitorii de insolit, de mister, de « senzatii tari », de cosmar si grotesc, dar castigandu-i pe prietenii adevarului.

Legenda insa a prins si, chiar daca adeptii ei nu se mai gandesc astazi s-o suprapuna pe portretul si pe faptele reale ale voievodului de la Dunare si Carpati, sub inspiratia ei s-au scris carti, s-au turnat filme, s-au pictat tablouri etc.

In Anglia, tara unde excentricii au detinut si, pare-se, inca detin locul intai in ceea ce priveste densitatea pe kilometru patrat, admiratorii lui « Dracula » au trecut chiar la construirea unei societati, denumita « The Dracula Society », cu sediul la Londra. Aproape in fiecare an, in luna noiembrie, societatea organizeaza o « seara Dracula ». Iubitorii legendei spun ca, in felul aceasta, marcheaza, pe de o parte, moartea lui Vlad Tepes, iar pe de alta parte “nasterea lui Dracula”.

La implinirea a 500 de ani de moartea domnitorului « The Dracula Society » a organizat, la Londra, mai multe manifestari (gale de filme, expozitii, conferinte), incheiate cu un dineu pregatit si desfasurat « a la Dracula ». Dineul a avut loc in saloanele unui mare local din Londra, bucurandu-se de participarea a circa doua sute de invitati si prilejuind, dincolo de cadrul « a la Dracula » si de elemente de sugestie in rima cu el, firesti iesiri din legenda si aplicari pline de interes spre figura reala a voievodului comemorat.

Pe prima pagina a meniului era desenat un « Dracula » infasurat intr-o lunga mantie neagra, care lasa sa i se vada doar fata, cu ochi mari, sfredelitori, si mainile cu degete crispate si unghii neobisnuit de ascutite. Pe pagina a doua a meniului era tusat un castel cu mai multe turnuri ridicat pe coasta unui munte (Castelul Bran, pe care ghidurile « excursiilor Dracula » il numesc « Dracula Castle »). Dedesubt, era o poezie inchinata voievodului valah, « print a carui faima rasuna in toata Europa », cu prilejul celor cinci secole scurse de la sfarsitul lui si « nasterea » lui Dracula. Meniul nu a fost unul deosebit doar tacamurile, in schimb, au fost speciale: cutite sub forma de mici iatagane, furculite cu infatisare de sulite, lingurite alunginte ca niste tepi, toate decorate cu cornite metalice de drac. Subiectul principal al discutiilor a fost, desigur, Vlad Tepes si urmasul sau … « Dracula », cu toate povestile si legendele legate de aceasta din urma; dar s-a discutat in acelasi timp, si despre Romania si istoria ei, nu o data in deplina cunostinta de cauza. Caci unii dintre ei ne vizitasera tara iar multi dintre ei citisera carti despre Romania si istoria ei.

Intre subiectele abordate a fost si acela despre profesorul englez William Wey, al carui nume se leaga de personalitatea lui Vlad Tepes si de faptele sale de vitejie.

Contemporan cu Vlad Tepes, William Wey, aflat intr-o calatorie spre Orientul Apropiat, a auzit de rasunatoarea victorie a voievodului asupra sultanului, victorie pe care, in jurnalul sau, o consemneaza astfel, la 15 august 1462: « … Am auzit, chiar la Rodos, de la cineva demn de incredere … ca Vlad Tepes nu-i mai platise tribut turcului; atunci a trimis turcul ca sa ia tributul doi ambasadori cu o suta de osteni, pe care stapanul Valahiei ii omori, iar ambasadorilor le taie nasul si buzele si ii trimise asa, batjocoriti, turcului. Atunci turcul cuprins de manie, stranse treizeci de mii pe care ii trimise la lupta impotriva acelui domn, in frunte cu unul din oamenii sai de vaza; auzind valahul de sosirea acestora, isi stranse tot poporul si toate vitele care se gaseau in tara sa pe acel drum pe care veneau turcii cale de trei zile; si nu lasa merinde nici macar in casele mai mici, afara de niste paine, de parca ar fi fugit cu graba si spaima de acolo. Dar tocmai cand aflara turcii, in a treia zi, unde se gasea domnul valah cu oastea sa, pe data valahul, cu oastea, navali pe neasteptate asupra lor si-i omori pe ei si pe fruntasul lor ». Jurnalul a fost tiparit la Londra, in 1857, sub titlul « Itineraries of William Wey ».