|
Marţi, 13 Ianuarie 2015 23:48 |
|
Mihai Eminescu - Vis
 Va oferim spre lectura poezia “Vis” a marelui poet Mihai Eminescu.
Plutesc pe rau – pe panza-i plana,
Pe paduri vineti de cristal,
In urma-mi noaptea dumbravana,
Nainte-mi domnul cel regal.
Caci pe o insula ferice
Se-nalta cupola de bronz,
A lui coloane nalt-antice
Sub norii noptii mari si blonzi.
Ma urc pe scari, intru-nauntru:
Tacere – de-aud al meu pas,
Se-nalt-frumoase, lucesc mandre
Chipuri de sfinti p-iconostas.
Si-n turla (mare) doar straluce
Un singur sambure de foc
Ce lumineaza sub o cruce
Si naste umbre-n orice loc.
Si numai sus, din cer, apasa
Un cantec trist, prin stalpii reci,
Ca o cersire tanguioasa
Pentru repausul de veci.
Si-n tactul muzicei ce-ntreaba
Iesi incet un chip ca-n somn,
Cu o faclie-n mana slaba,
C-o lunga mantie de domn.
Si cand ma uit in a lui fata
Cu ochii-nchisi, cazuti in fund,
Cu o slabire lungareata,
Cu buze vineti strans profund.
Ah! il cunosc ast chip ce trece,
Ast san de marmura palit.
Ce cald-ai fost si cum esti rece,
Tu dulce inger ce-am iubit.
Cand mi-ai murit tu? Cum se poate
Sa nu o stiu ca nu mai esti?
Visez? Sau moarta esti, iubita,
Sau ambii-n groapa visam morti?
Esti moarta tu? Sunt mort in groapa
Te vad ca-n vis, o dulce stea?
Traim in lume? Este lumea?
Sau e o viziune-a mea?
Ce este lumea? Sclav si rege …
Inchipuiri a lumei sorti,
Caci viata-ntreaga-a lumii-ntrege
Un vis e al eternei morti.
(1871-1872)
Related news items:
Newer news items:
Older news items:
|
