Medicina traditionala tiberata si terapia acului de aur

Farmacia traditionala tibetana foloseste peste 600 de extrase din tesuturi vegetale si animale, precum si din minerale. Terapia intemeiata pe astfel de medicamente sintetizeaza, intr-un mod original, cautari si realizari ale medicinii traditionale si indiene, pe baza stravechiului concept medical potrivit caruia „omul nu va putea sa scape de boala decat atunci cand va ajunge la o perfecta cunoastere de sine”.

Medicina traditionala tibetana porneste de la premisa ca boala reprezinta semnul unui dezechilibru intre microcosmosul intern si macrocosmosul extern. Omul, sustin medicii tibetani, se afla in strans raport cu ecosistemul ce-l inconjoara (aer, alimente, apa, influente climatice si cosmice) si in interactiune cu diferite energii psihice: din coexistenta complexa a tuturor acestor componente deriva sanatatea sau boala. Medicina tibetana isi propune sa studieze cu atentie individul, in special raporturile dintre organism, creier si energia vitala. Stiinta medicala occidentala a patruns pana in adancul materiei vii. Stim cum functioneaza cea mai mica particula din celulele organismului nostru, dar s-a pierdut imaginea omului in totalitatea sa, o imagine pe cate tibetanii sunt capabili inca s-o ofere si pe care o transmit din tata in fiu.

In vechiul Tibet, medicina era studiata in manastiri, numai de catre barbati, care nu o puteau practica decat dupa o lunga ucenicie, durand pana la 20 de ani. Acestia sunt renumitii „amci”, care astazi, fireste, trec prin rigorile unui invatamant modern. Se pare ca „amcii” dispun de un mijloc eficace de vindecare a malariei, boala atat de raspandita in Asia, bazat pe medicina si farmacia traditionala. Lobsang Dolma, singura femeie „amci”, sustinea ca hepatita si cateva tipuri de cancer pot fi perfect vindecate cu ajutorul unor mijloace medicale traditionale. Pentru unele maladii nervoase, acesti medici recurg la remedii drastice, cum sunt cele aplicate in cazul epilepsiilor, paraliziilor si circulatiei sanguine craniene deficitare. In astfel de cazuri se foloseste asa-numitul „moks”: un tip de pelin care, dupa ce se usuca, se amesteca cu alte ierburi medicinale, preparatul obtinut avand forma unui con de marimea unui degetar. Conurile se aplica pe corpul pacientului, in locurile ce corespund cu punctele clasice de acupunctura. Dupa care se da foc „moks”-ului, acesta urmand sa arda pana la capat, prin grija unui asistent medical care sufla asupra-i pentru a intretine flacara. Pe corpul pacientului (care, in cursul acestui tratament, trebuie sa indure fara cracnire durerile) raman arsuri de marimea unei monede, care se vindeca in cateva zile. O alta metoda este aceea a „acului de aur” (de grosimea unui ac de siguranta), introdus intr-un anumit loc in corp, unde se mentine singur in pozitia verticala. Pe capul acului se aprinde dupa aceea „moks”-ul, care va trebui sa arda pana la capat.

Dintre cele 300 de medicamente preparate de medicii si farmacistii tibetani, foarte multe sunt deosebit de eficace. Unul dintre acestea e un amestec de 20 de plante, printre care radacina de valeriana si ghimbir, care stimuleaza sistemul imunitar si activeaza formarea interferonului. Multi medici vest-germani, americani si elventieni au testat o pilula, preparata de „amici”, despre care se spune ca ar combate SIDA, desi, deocamdata, fara un rezultat vizibil.

„Zhud Shi” este un tratat de medicina tibetana uzual.