Interferente.ro Parinti si copii De Sarbatori Martisorul si obiceiuri de martisor

Miercuri, 27 Februarie 2013 16:18

Mărţişorul şi obiceiuri de mărţişor

 

Mărţişorul este o sărbătoare tradiţională românească a primăverii, a puritatii, a bucuriei, a victoriei binelui împotriva răului, a căldurii asupra frigului, a luminii împotriva întunericului. Cu această ocazie primim mărţişoare, legate cu un şnur alb-roşu, ca simboluri aducătoare de noroc şi bunăstare. Originile obiceiului se găsesc şi în sărbătorile romane în cinstea zeului Marte, zeu al fertilităţii şi al vegetaţiei sau în echivalentul acestora din Tracia, sărbătorile în cinstea zeului Marsyas Silen. Femeile dace purtau monezi sau pietricele asociate cu fire de lână roşii şi albe pentru a avea noroc şi un an bogat.

 

Şnurul mărţişorului

Mărţişorul este format din două şnururi împletite. Roşul înseamnă iubirea, iar albul divinitatea. Sărbătoarea Mărţişorului simbolizează reîntoarcerea la viaţă. Există cercetători care cred că e vorba despre reîntoarcerea la viaţă după Potopul Biblic.

 

Obiceiuri de mărţisor

Există datina ca părinţii să lege la 1 martie copiilor câte o monedă la gât sau la mână. Scopul punerii sau legării mărţişorului este de a avea noroc în decursul anului, să fie sănătoşi şi curaţi ca argintul odată cu venirea primăverii şi peste vară să nu-i apuce frigurile. Punerea mărţişorului se face de regulă în zorii zilei, până nu răsare soarele.
În ziua de 1 Martie se leagă la fiecare pom roditor un fir de mărţişor alb-roşu, ca să facă roade multe.

Dacă de Mărţişor e vreme frumoasă atunci vom avea o primăvară luminoasă.

 

Indiferent de forma mărţişorului important este ca de 1 Martie să-l oferim cu dragoste celor din jurul nostru şi să le aducem bucurie şi lumină în suflet.


Related news items:
Newer news items:
Older news items: