Interferente.ro

Luni, 21 Martie 2011 16:45

Marilyn Monroe - biografia

 

Marilyn Monroe (01.06.1926 - 05.08.1962), nascuta Norma Jeane Mortensen este fara indoiala cel mai celebru star cinematografic, sex simbol si diva pop al secolului douazeci. Sunt destule motive pentru care mapamondul a votat-o "Cea mai sexy femeie a secolului" in 1999. La aproape 50 de ani de la disparitie, frumusetea lui Monroe continua sa fascineze: de la vocea suava si look-ul platinat, pana la figura angelica si silueta de clepsidra. Circumstantele misterioase ale mortii lui Marilyn la doar 36 de ani au fost subiectul multor speculatii, dar nu au reusit sa-i stirbeasca reputatia de cea mai legendara figura publica a tuturor timpurilor.

Copilaria

Norma Jeane Mortenson s-a nascut pe 1 iunie 1926, in Los Angeles, ca fiica a lui Gladys Monroe si a unui tata pe care nu avea sa il cunoasca niciodata. Marylin Monroe a avut o copilarie tragica, presarata de abandonuri si abuzuri sexuale. Si-a petrecut cea mai mare parte a copilariei in orfelinat. Potrivit majoritatii biografilor, tatal sau biologic a fost Charles Stanley Gifford, agent de vanzari pentru un studio cinematografic unde lucra mama lui Monroe, Gladys Pearl Monroe Baker Eley.

Dar, potrivit certificatului ei de nastere, tatal ar fi norvegianul Martin Edward Mortensen. Mama, Gladys Baker, un fost editor de film la cateva studiouri. Avand serioase probleme psihice, a fost internata la un sanatoriu cand Marilyn avea numai cinci ani. De aceea, fetita a copilarit alaturi de mai multe familii adoptive, unde a fost neglijata si abuzata, iar ulterior a fost lasata intr-un orfelinat.

 

Casatoria cu Joe Dougherty

A renuntat la 16 ani la liceu si a decis sa se casatoreasca cu un barbat care avea sa o sustina financiar, Joe Dougherty. Acesta a fost insa nevoit sa plece la lupta in cel de-al doilea razboi mondial, iar Norma Jeane Dougherty a inceput sa lucreze intr-o fabrica.
In acest context a ajuns Monroe sa fie remarcata de fotograful militar David Conover, care realiza un reportaj prin fabrici despre femeile care ajuta la eforturile depuse pentru razboi. Din cauza lipsei de bani, Monroe i-a pozat nuda pentru un calendar. Acesta a facut din simpla ei fotografie o adevarata opera de arta. Marilyn a pozat pentru doar 50 de dolari iar calendarul s-a vandut intr-un milion de exemplare si s-a obtinut un profit de 750.000 de dolari.

 

 

A lucrat apoi ca fotomodel pentru Miss Emmeline Snively, care ii spunea: "Esti mult prea senzuala pentru a fi un simplu manechin." Tot ea a convins-o pe Marilyn sa-si taie parul si sa se vopseasca blonda. Monroe a acceptat si a pozat in cateva reviste, ceea ce i-a deschis unele porti in industria fimului.

Marilyn a divortat de Dougherty pe 13 septembrie 1946.


Casatoria cu Joe DiMaggio

Totul a inceput in anul 1952, cand star-ul de baseball Joe DiMaggio s-a indragostit de Marilyn Monroe dupa ce a vazut-o jucand intr-o reclama. DiMaggio a cerut-o in casatorie pe Marilyn Monroe in noaptea de Anul Nou, din 1953. Luata de val, diva a spus "da". Pe 14 ianuarie 1954, cei doi s-au casatorit intr-o ceremonie civila, in San Francisco. Indragostit prea mult de tanara diva, adulata de barbati din toata lumea, Joe DiMaggio si-a dorit sa o transforme pe Marilyn intr-o femeie casnica, gata sa renunte la cariera sa publica pentru o viata tihnita, departe de lumina reflectoarelor.

Imediat dupa nunta, acesta i-a promis lui Marilyn ca, in cazul in care ea va muri inaintea lui, ii va aduce flori la mormant in fiecare week-end. Ani mai tarziu, DiMaggio si-a indeplinit promisiunea.

Dupa doar 274 zile de la casatorie, pe 24 octombrie 1954, Marilyn a depus actele pentru divort, iar ca motiv era declarat "cruditatea mentala".

Monroe si DiMaggio si-au reluat relatia dupa divortul ei de Arthur Miller. Ea s-a reintors la caile auto-distructive increzandu-se in oameni pe care DiMaggio ii credea nocivi pentru ea (incluzandu-l pe Frank Sinatra). Starea ei fizica si mentala au devenit subiect de presa. Terapeutul lui Monroe a aranjat ca ea sa fie internata la clinica psihiatrica "Payne Whitney". Fiindu-i imposibil sa se externeze de una singura ea l-a sunat pe DiMaggio. Pe 10 februarie 1961 el a fost de acord ca ea sa fie externata (ea fusese internata in sectia pentru bolnavii cei mai gravi). Mai tarziu ea l-a insotit in Florida. Afirmatiile lor ca ar fi "doar buni prieteni" nu au oprit zvonurile unei recasatorii. Dupa Maury Allen pe 1 august 1962 DiMaggio si-a parasit slujba de la Oficiul postal al armatei pentru a se intoarce in California si pentru ai ii cere sa se recasatoreasca. Dupa moartea lui Marilyn, DiMaggio a pus de trei ori pe saptamana 12 trandafiri la mormantul lui Monroe. Spre deosebire de ceilalti doi soti sau de barbatii care sustineau ca o cunoscusera intim, el nu a vorbit public despre ea. Nu s-a recasatorit niciodata. A murit pe 8 martie 1999 de cancer.

 

Casatoria cu Arthur Miller

Pe 29 iunie 1956, Monroe s-a casatorit cu Arthur Miller, pe care il cunoscuse in anul 1951, in cadrul unei ceremonii civile desfasurata la White Plains, New York. Pe inelele lor a fost gravat "Now is forever", degeaba insa, la doar trei saptamani Miller scria in jurnalul sau ca de la inceput tot ce a simtit pentru ea a fost un sentiment de mila. Alaturi de el Marilyn a sperat ca o sa fie luata in serios ca actita.

Desi a crescut ca fiind crestina, ea s-a convertit la iudaism inainte de a se marita cu Miller. Dupa incheierea filmarilor la The Prince si Showgirl cu Laurence Olivier, cuplul s-a intors din Anglia in Statele Unite, unde si-au dat seama ca ea era insarcinata. Totusi, ea suferea de endometrioza, si sarcina era ectopica. A urmat mai apoi o intrerupere de sarcina. Casnicia Miller - Monroe a ajuns la o criza finala atunci cand Marilyn a suferit al doilea avort. Deja prapastia dintre ei devenea tot mai adanca.

Scenariul lui Miller pentru The Misfits, o poveste despre disparitia unei femei divortate, a vrut sa fie cadoul sau de Sfantul Valentin catre sotia sa, dar filmarile la aceasta pelicula au inceput in 1960, cand casatoria lor scartaia.

Miller a refuzat sa participe la inmormantarea lui Marilyn. Intr-un interviu acordat in anul 1992 unui ziar frantuzesc, Miller spunea despre Marilyn Monroe ca avea talentul de "a se autodistruge", si ca in perioada cat au fost casatoriti, "toata energia si atentia mi-au fost indreptate catre incercarea de a o ajuta sa-si rezolve problemele. Din pacate, nu am avut un succes prea mare".

 

Relatia dintre Marilyn Monroe si John Kennedy

Povestea de dragoste dintre cei doi a fost dezvaluita marelui public la mai bine de zece ani de la moartea presedintelui american, insa niciodata pana acum nu s-a putut dovedi ca cei doi au avut o relatie intima. Niste documente desecretizate de FBI indica faptul ca relatia dintre John F. Kennedy si Marilyn Monroe incepe in 1959, la Palm Springs, acolo unde Frank Sinatra isi invitase cativa prieteni apropiati sa petreaca impreuna o scurta vacanta, printre acestia numarandu-se si cei doi.

Ambii se aflau intr-un moment dificil in relatiile conjugale in care erau implicati. Marilyn divortase de putin timp de Arthur Miller, dupa o casnicie furtunoasa, plina de incidente, iar legatura cu cantaretul francez Yves Montand esuase si ea lamentabil. De cealalta parte, casatoria lui John Kennedy cu Jackie traversa si ea o perioada de criza.

Odata ajuns presedinte, Kennedy a continuat relatia cu Marilyn, reusind sa pastreze secretul asupra legaturii gratie serviciilor de securitate. Cei doi se intalneau intr-un apartament rezervat la hotelul Carlyle din New York, dar si la bordul avionului prezidential, apoi s-au mutat la vila Santa Monica ce apartinea unei surori a lui John.

Pentru cei mai multi insa suspiciunea ca intre cei doi ar exista o relatie a inceput odata cu legendara scena de la Madison Square Garden, in care Marilyn, imbracata intr-o rochie sclipitoare si extrem de sexy, i-a cantat lui Kennedy "Happy Birthday, Mr. President", cand acesta a implinit 45 de ani.

Marilyn se implicase cu toata pasiunea in relatia cu John, ajungand chiar sa o sune pe Jackie, la inceputul anului 1962, si sa ii spuna ca vrea sa se marite cu sotul ei.

Avertizat de fratele sau, Robert F. Kennedy, si de seful FBI-ului, Edgar Hoover, ca oamenii Mafiei aflasera de aventura sa, John hotaraste sa puna capat relatiei cu Marilyn, nedorind sa se expuna unui santaj sau unui scandal public.

Robert F. Kennedy i-a dat vestea socanta frumoasei actrite care a avut o reactie violenta, apoi a sfarsit consolata de acesta, cu care va avea o scurta aventura, dar cu acelasi deznodamant, va fi parasita din nou.

 

Moartea lui Marilyn Monroe

In dimineata zilei de 5 august 1962 lumea a fost zguduita de vestea ca Marilyn Monroe fusese gasita moarta. Marilyn a fost gasita fara viata in pat, goala, cu fata in jos, cu telefonul intr-o mana si cu o cutie goala de somnifere langa ea, in casa ei din Brentwood, California. Ca si viata, moartea actritei a fost deosebit de controversata. Politia a afirmat ca ea s-a sinucis, insa multe alte voci au sustinut de-a lungul timpului ca fratii Kennedy sau chiar oamenii Mafiei ar fi fost implicati in moartea ei.

Moartea lui Marilyn Monroe ramane unul dintre cele mai mari mistere ale Hollywoodului si care nici dupa mai bine de 50 de ani nu a fost elucidat. Se spune ca a fost vizitata in acea seara de fostul sau amant Bobby Kennedy, ca o ambulanta a luat-o vie din casa si a adus-o inapoi moarta.

Buddy Greco, legendarul cantaret american de jazz, care statea odata alaturi de Frank Sinatra (si el amantul lui Marilyn) si de Rat Pack, s-a decis in 2010 sa vorbeasca despre ultimul weekend din viata lui Marilyn.

Potrivit lui Greco, Marilyn si-a petrecut ultimul sau weekend pe mosia Mafiei, Cal-Neva, din Lake Tahoe, Nevada. Buddy Greco se afla si el acolo, alaturi de alte staruri, precum Sinatra, care o invitase pe Monroe, Dean Martin, Sammy Davis Jr, Juliet Prowse (logodnica lui Sinatra) si celebrul nas al Mafiei, Sam Giancana.

Monroe era atunci extrem de deprimata. Tocmai se despartise de Robert Kennedy, dupa cinci luni de relatie. "Era foarte fragila. Era cu mintea in alta parte si suferea mult. Simtea ca fratii Kennedy s-au jucat cu ea", declara mai demult Rupert Allan, unul din prietenii sai.

Cu toate astea, cand a sosit la Cal Neva, nu ai fi crezut ca are vreo problema, spune Buddy Greco. "Stateam cu Frank Sinatra si alti cativa oameni afara, cand dintr-o limuzina a iesit o femeie superba, cu ochelari. Era imbracata complet in verde. M-am gandit atunci, Doamne, ce femeie frumoasa, fara gust la haine, dar atat de frumoasa", isi aminteste Greco.

Pana la sfarsitul serii insa, Buddy Greco spune ca Marilyn s-a transformat intr-o alta persoana. "Era in aceleasi haine verzi. Dar femeia pe care am vazut-o dupa masa, inteligenta, nostima, fragila, disparuse. Acum era beata si nepasatoare. Era nervoasa si a strigat "La cine dr*** se holbeaza cu totii?", povesteste Greco.

Sinatra s-a enervat si l-a pus pe bodyguardul sau sa o duca afara pe Marilyn, iar acesta a luat-o pe sus. Frank Sinatra fusese intotdeauna alaturi din Monroe, insa, acum se saturase deja de betiile actritei si de drogurile ei, spune Greco. Greco, ingrijorat de starea ei, s-a dus afara dupa ea.

"Statea pe marginea piscinei si arata ca o fantoma. Am condus-o in apartamentul ei si am stat de vorba. Am vrut ca a doua zi sa o duca prietena ei Pat Lawford (sora fratilor Kennedy) inapoi in Los Angeles, dar ea plecase deja. A fost ultima oara cand am vazut-o", spune Greco.

"Cred ca Frank Sinatra si-a pierdut rabdarea cu ea si a abandonat-o destinului. I-a creat atatea probleme, incat a vrut ca ea sa plece de acolo. A fost destul de dur cu ea", isi aduce aminte cantaretul.

Se spune ca Sinatra a chemat-o la Cal Neva pentru a o sfatui sa nu spuna nimic lumii despre relatia cu fratii Kennedy. Insa, dupa ce a fost data afara din bar de unul dintre prietenii ei cei mai apropiati, starea lui Marilyn s-a inrautatit, iar dupa cinci zile a fost gasita moarta.

 


Related news items:
Newer news items:
Older news items: