Mancarea, bautura si sanatatea - stiinta pentru neamul romanesc

Degeneram incet, dar sigur, si ar fi o greseala sa credem ca ceea ce pierdem prin slabirea diferitelor organe, asa-numite fractiuni vitale (auzul, vederea, etc.), se rasplatesc printr-un castig de inteligenta. Firesc ar fi ca aceasta inteligenta sa poata opri degenerarea, slabirea trupului, dar am ajuns sa luam decaderea drept progres.

Profesorul William King sustine ca rasa omeneasca a lunecat pe panta declinului si majoritatea oamenilor sunt astazi mai putin inteligenti decat strabunii lor, iar profesorul Gregory, in lucrarea sa “Originea, evolutia si declinul omului” ne arata stari ingrijoratoare. Desigur ca speta omeneasca nu va pieri dintr-o data de pe suprafata pamantului, cum s-a intamplat cu dinozaurii si alte feluri de vietati, pe care natura le-a distrus de mult. Se poate ca intelepciunea omeneasca sa nu cada biruita de criza prin care trece, cu toate ca inteligenta se distruge mai repede decat trupul si acest process ar putea duce la nimicirea rasei.

Omul care traia in pesteri avea cunostinte foarte reduse, dar le purta pe toate in cap. Cuvantul scris a facut cu putinta o covarsitoare ingramadire de cunostinte, dar acestea nu se mai afla in creierul nostrum, ci in carti. Animalele, lipsite de grai, nu pot discuta orice, dar si-au adunat notiunile de capetenie ale vietii prin observatii si prin pilde luate de la inaintasii lor si dau dovada de un bun simt care le opreste sa faca greseli de care numai omul este in stare. Declinul inteligentei, spune profesorul Gregory, a luat nastere odata cu inceputul cuvantului. Scheletele trogloditilor (oamenii salbatici care traiau in pesterui) arata o rasa de oameni de doi metri inaltime, cu mijlocul craniului mult mai mare decat a omului de azi. Ne minunam in fata descoperirilor de acum, dar nici una nu se poate asemana cu descoperirile facute de oamenii preistorici – adica din vremea fiintelor omenesti de la care n-au ramas stiri istorice. Focul, intrebuintarea uneltelor, idea plantatiilor, domesticirea animalelor, faurirea obiectelor trebuincioase gospodariei, ca vasele de lut s.a.m.d., toate acestea nu sunt lucrul omului modern, ci al unor oameni care au trait intr—o vreme atat de indepartata, incat astazi sunt considerati drept salbatici, dar care au avut o extraordinara inteligenta creatoare.

Vestitul invatat englez Grafton Elliot Smith, care se ocupa cu istoria naturala a omului ne spune ca oamenii primitive (de la inceput) au fost pasnici si blanzi si nu recurgerau la lupta decat atunci cand erau atacati. Profesorul Whitnall de la Universitatea din Colgate arata ca locuitorul primitiv al pesterilor nu stia ce-i iubirea de sine (egoismul), lacomia si tot cee ace face din omul modern o fiinta neomenoasa. El isi iubea sotia si familia, stiind sa pretuiasca frumosul. In cursul vremii gheturilor aceasta inteligenta a fost un ajutor de seama in viata primitivilor care au avut bunul simt sa se pregateasca pentru timpul rece, adunand din vreme provizii de hrana si de incalzit.

Odata cu nevoia de a pastra lucrurile pentru hrana timp mai indelungat s-au ivit si intaile greseli in hranire. Aceste greseli au mers crescand pe masura ce oamenii se inmulteau si cand, mai cu seama, adunandu-se in orase, s-au departat de hrana lor veche si fireasca.