Longevitatea omului si a celulelor sale

Cand vorbim despre „longevitate” ne gandim fie la durata medie de viata, fie la durata ei normala, fie la durata maxima de viata potentiala.

Sa ne explicam. Durata medie de viata se calculeaza luandu-se in considerare toate felurile de deces, inclusiv mortile premature sau anticipate (prin boli contagioase, prin accidente).

Pentru a stabili durata normala, se ia in considerare numai morbiditatea legata de imbatranire.

Durata maxima de viata reala este varsta maxima atinsa de cel putin un exemplar al unei populatii. Este deci varsta pe care o ating in conditii uzuale exemplarele „cele mai batrane”. Dar, in conditii speciale, eventual artificiale, varsta ar putea fi lunga (sau mai lunga). Aceasta este problema de mare interes teoretic pentru gerontalogie.

Pentru medicina din zilele de axi, a batranetei (geriatria) pentru ocrotirea sanatatii publice, problematica practica o constituie cresterea duratei medii de viata si apropierea acestei cifre de cea care arata durata de viata normala. In epoca de piatra (neoletic), durata medie de viata nu depasea probabil varsta de 20 de ani. In prezent, in Tarile Scandinavice ea depaseste 75 de ani, dar durata normala de viata nu a crescut in acele tari, in ultimul timp, deci ca cativa ani. Cu alte cuvinte, tanarul are, azi, mult mai multe sanse sa ajunga batran decat altadata. Inseamna oare, aceasta, ca batranul de azi are mai multe sanse decat altadata sa ajunga foarte batran? Lucrurile nu sunt atat de simple cat par la prima vedere.

Sansele de a ajunge la o anumita varsta sunt date de alt parametru, numit expectatia de viata. Expectatia de viata a crescut pentru varstele mici, dar nu a crescut pentru varstele inaintate. Daca recordul longevitatii se situeaza dincolo de 150 de ani, se intelege ca unele eforturi ale medicinii tind spre precizarea conditiilor care ar putea permite omului atingerea duratei maxime de viata potentiala. In acest sens, este foarte interesant studiul multilateral al longevivilor, inclusiv, al centenarilor si in primul rand al celor care traiesc o batranete „verde”, al celor care nu prezinta semne marcate de involutie si de uzura.

La baza longevitatii “potentiale” stau factori ereditari: acest fapt este sugerat de marea varietate a duratei de viata la speciile de animale, de cercetari genealogice (exista familii cu multi longevivi), de cercetarile efectuate pe gemeni. Dar noi nu vedem, azi, in ereditate o fatalitate; de aceea ne intereseaza in principal mecanismele generale ale imbatranirii, dependenta desfasurarii acestui proces de factorii de mediu si, mai ales de felul de viata si activitate al individului. Este mai scurta viata celor supraponderali (grasi, obezi), ca si viata celor astenici, cu foarta musculara scazuta; este mai lunga viata personalitatilor echilibrate si puternice. Alimentatia mixta si regulata este un factor pozitiv; standardul de viata; gradul de cultura si activitate intelectuala influenteaza, de asemenea, pozitiv desfasurarea filmului vital.

Influente negative pornesc de la sedentaritate, de la uzul si abuzul de alcool si tutun, de la bolile cronice, de la stres si de la traumatismele psihice.

Cercetarile gerontologice au dus la descoperirea mai multor tipuri de supravietuire peste durata de viata normala. Exista o longevitate “autentica” rezultat a unei mari vitalitati. Ea se caracterizeaza prin absenta bolilor grave, printr-o viteza redusa a procesului de imbatranire si prin largi posibilitati de compnesare a acestui proces, ca si a leziunilor patologice. Vitalitatea este in primul rand de origine genetica, dar ea poate fi promovata printr-un mod de viata favorabil “prolongeviv”. Contrar a ceea ce s-a crezut mai mult timp, modul de viata care sustine vitalitatea nu este cocolosirea ei, ci calirea, expunerea la solicitari, in limita tolerantei organice si avand grija de a asigura perioade de odihna si “reparatie”. Un tip opus de longeviv este in foarte mare masura de origine exogena, prin organizarea unui mediu propice; evitarea factorilor daunatori, clima temparata, confort, asistenta familiala, sociala si medicala. De fapt, profilaxia imbatranirii precoce si “macrobiotica” (prelungirea vietii) se pot obtine nu numai in teorie, printr-o anumita “tehnica si arta de a trai”, o anumita igiena si filosofie a vietii; este deci vorba de un adevarat comportament prolongeviv. Putem vorbi insa si de o longevitate artificiala, in sensul strict al acestui cuvant; deficitul biologic si psihologic “compensat” printr-o foarte atenta ingrijire sociala si medicala.