Istoria mătăsii

Mătasea naturală – adevărat miracol al naturii. Fină şi transparentă ca firul de păianjen, strălucitoare şi rezistentă ca diamantul, uşoară şi unduioasă ca briza mării – iată fibra, pe care o fabrică micul Bombyx mori. Sunt calităţi datorită cărora creşterea viermilor de mătase – industrie casnică ale cărei începuturi se pierd în timpuri imemoriabile – şi-a păstrat şi îşi sporeşte în zilele noastre rolul şi rostul său.

Documente cu vechime de peste 5.000 de ani atestă practicarea acestei îndeletniciri în Extremul Orient, unde secretul borangicului a fost păstrat, de-a lungul vremurilor, cu cea mai mare străşnicie.

O legenda spune că prinţesa Leizu, pe când avea 14 ani a scăpat în ceaşca sa de ceai un cocon de mătase. Ca să-l scoată din băutură, tânăra a început să desfacă firul de pe gogoaşă. Aşa i-a venit ideea să-l ţeasă. Din acel moment, chinezii au descoperit ritmul de viaţă al viermelui de mătase şi, pentru 3.000 de ani, au fost singurii păstrători ai acestui secret.  

Potrivit lui Confucius, istoria mătăsii începe în anul 2640 î.Hr. Prinţesa Leizu, după ce a observat viaţa viermelui de mătase, la recomandarea soţui ei, Împăratul Galben (Huang Di), a început să-şi instruiască doamnele de companie în arta creşterii acestor viermi speciali. Legenda spune că, din acel moment, fata a devenit zeiţa mătăsii în mitologia Chinei, iar secretul creşterii viermilor de mătase şi a obţinerii firelor a fost păzit cu străşnicie la Curtea imperială chineză.

Abia către mijlocul mileniului nostru, cutezanţa a doi călugări care au adus din China, în bastoane de bambus, sămânţa viermilor de mătase, a permis răspândirea ei în Europa. Acesta eveniment este considerat şi primul act de spionaj industrial.

O altă legendă spune însă că mătasea a părăsit China în părul unei prinţese logodită cu un nobil din Khotan. Pentru că nu voia să plece de acasă fără ţesătura de care era îndrăgostită, prinţesa a încălcat interdicţia imperială. Întâmplarea s-a petrecut probabil în secolul I d.Hr.

În secolul III î.Hr., ţesăturile chinezeşti din mătase încep să fie exportate în întreaga Asie, peste mare în Japonia şi chiar să ajungă în Occident. Aceste itinerarii au fost cunoscute mai târziu ca Drumurile mătăsii.

Şi dacă, în secolele trecute, faima ţesătoriilor din Lyon, a voalurilor şi brocardurilor pe care le produceau a străbătut lumea, tot din acele timpuri au devenit vestite minunatele ii şi marame din borangic.

În zilele noastre o haină din mătase naturală este echivalentul rafinamentului, eleganţei şi luxului.