Ingrijirea varstnicului bolnav la domiciliu

Astazi familia trebuie sa dispuna nu numai de cunostintele necesare prevenirii imbolnavirilor si acordarii primului ajutor; ci si de cunostinte de ingrijire a unor categorii de bolnavi; intre acestia varstnicii, deoarece, cum se stie, varsta inaintata predispune la imbolnavire si diminueaza capacitatea de autoingrijire.

Prelungirea duratei de viata creste astazi probabilitatea supravietuirii varstnicilor pana la o etate foarte inaintata si, consecutiv, probabilitatea imbolnavirii acestora.

Pe de alta parte, nu toti varstnicii, si cu deosebire cei cu suferinte cronice sau dependenti de ingrijirea altora, ca urmare a unor varste foarte inaintate, pot fi ingrijiti in unitati sanitare. Adesea in spital se acorda ingrijirile de urgenta, in faza acuta de boala, ingrijirile in convalenscenta, de refacere, urmand sa se acorde in familie, dupa caz, sub supravegherea medicului de familie sau urmand prescriptiile de la externarea bolnavului. Iata de ce familia trebuie sa-si includa in bagajul de cunostinte de cultura sanitara si unele notiuni generale de ingrijire a varstnicului bolnav cronic.

Mai intai trebuie sa stie ca varstnicul bolnav suporta greu spitalizarea si cu atat mai greu daca aceasta se prelungeste. Scaderea capacitatii sale de adaptare la schimbarile de mediu fizic si psihologic, caracteristica importanta a imbolnavirii (pentru unii gerontologi imbatranirea ar fi in esenta o pierdere progresiva a capacitatii de adaptare), il fac pe varstnic foarte fragil la orice schimbare de mediu. Varstnicii sunt foarte atasati de casa lor.  

Pe de alta parte, diminuarea fortelor fizice prin imbatranire, care poate fi adancita si de imbolnavire, ii limiteaza mobilitata generala, ii diminueaza pana la anulare abilitatea unor gesturi dintre cele mai obisnuite, ceea ce duce la o limitare sau chiar la o disparitie a capacitatii de autoservire. Aceasta impune ca, pe langa ingrijirile si manevrele terapeutice specifice impuse de tipul de boala, anturajul familial sa aiba in permanenta atentie si acordarea unor ingrijiri simple, elementare, care, tocmai pentru aceasta, pot fi uitate sau neglijate: alimentatia, aportul de lichide (foarte important), toaleta zilnica (spalat, pieptanat, taiatul unghiilor, curatirea protezei dentare), facilitarea accesului la unele obiecte care ii sunt necesare sau pe care le doreste.

Un lucru care se cunoaste mai putin este acela ca odata cu inaintarea in varsta se pierde progresiv senzatia de sete. Se stie ca setea este un semnal biologic foarte important al lipsei de apa suficienta in organism, acesta neputandu-si realiza in mod optim functiile vitale decat in conditiile unei cantitati corespunzatoare de lichide. Cunoasterea acestui aspect aduce riscul favorizarii deshidratarii organismului varstnicului, cu consecinte uneori grave.

La scaderea senzatiei de sete se poate adauga si o pierdere mai mare de lichide prin imbolnavire – transpiratii, varsaturi, diaree -, pierdere care se accentueaza in conditii de crestere a temperaturii mediului ambiant, cum se intampla de regula in anotimpul cald. Concluzia care se desprinde, cunoscand cele de mai sus, este aceea a obligatiei anturajului familial de a hidrata activ varstnicul bolnav, nu conducandu-se dupa solicitarea sa, ci urmarind sa-i asigure un aport de lichide corespunzator, care sa-i acopere pierderile; acest aport trebuie sa fie, in medie, de circa 3 litri (in anumite conditii chiar 4), incluzand apa si celelalte lichide din alimentatie (ceai, compot, supa), atunci cand medicul nu prescrie altfel.

Alte aspecte pe care trebuie sa le cunoasca familia si sa tina cont de ele privesc modificarile psihice si intelectuale pe care, pe de o parte, le determina procesul de imbatranire, pe de alta, le provoaca sau le adanceste si procesul de imbolnavire, mai ales cand acesta atinge sfera neuropsihica si chiar cand antreneaza celelalte organe somatice prin efect in sfera psihica careia i se spune “reactiv”. Astfel, batranul incepe sa uite, deficitul memoriei fiind constant si progresiv. Aceasta impune, cu deosebire, grija in administrarea medicamentelor. El poate prezenta o stare de nervozitate, de iritabilitate pe timpul bolii, si chiar de agitatie, de neliniste psiho-motorie, care trebuie privita cu intelegere, ca orice alt simptom. Uneori acesta stare devine sursa de conflicte si de tensiune, ceea ce adanceste suferintele batranului. O atitudine de intelegere, de calm si de blandente din partea familiei, la care se poate adauga, de la caz la caz, si solicitarea medicului, care va prescrie medicamentele necesare, va duce la atenuarea si disparitia acestei simptomatologii. In situatii frecvente poate apare o tulburare psihica importanta (depresia), oboseala, o stare de tristete care poate fi foarte profunda, asociind lipsa de vointa, de initiativa, refuzul de a comunica (negativism verbal) si refuzul de a se alimenta (negativism alimentar). Si aceasta stare poate fi depasita, apeland la aceeasi intelegere, blandete si rabdare din partea familiei si la tratamentul antidepresiv prescris de medic.

In sfarsit, pentru a incheia cu aceste notiuni generale, pe care consideram ca trebuie sa le cunoasca familia, trebuie aratat ca la batranete are loc un proces de modificare a sensibilitatii in sfera organelor de simt. Batranii pierd progresiv acuitatea vizuala si pe cea auditiva. Privind acest din urma aspect, mai greu de corectat, trebuie adaugat ca ei nu numai ca aud mai greu dar si inteleg mai greu. Aceasta nu trebuie sa ne determine sa evitam sa le vorbim, mentinerea comunicari cu ei fiind vitala, ci, mai mult, sa ne mobilizeze pentru rabdare si intelegere; sa le vorbim mai rar, ceva mai tare, privindu-i spre a ne urmari miscarea buzelor, sa repetam de cate ori este nevoie textul comunicarii, pana ne convingem ca ne-au inteles.

De altfel, cheia eficacitatii in ingrijirea suferindului varstnic este, inainte de toate, intelegerea. Pornind de la aceasta premisa (cineva o numea, in termeni mai literari, mai sociologici “opinie favorabila” fata de problemele sale), adaugand rabdare, blandete si un minimum de cunostinte necesare, pe care ne-am straduit sa le semnalam, putem spera la o ingrijire a varstnicului de o calitate mai buna, putem avea satisfactia pe care o resimte medicul cand vindeca sau alina suferintele; aceasta cu atat mai mult cu cat ingrijirea varstnicului, binele si calitatea vietii sale sunt, in primul rand, o datorie a familiei.

Dr. Constantin Bogdan