Miercuri, 01 Iunie 2011 04:00 |
Înălţarea Domnului - Ziua EroilorZiua dedicată pomenirii eroilor neamuluiÎnălţarea Domnului - Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului românÎn Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului este şi ziua dedicată pomenirii eroilor neamului.Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. Totodată, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos - Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.Confom tradiţiei, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea ţării şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. Slujbe de pomenire vor fi oficiate după Sfânta Liturghie şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului. Lumina sufletului Mântuitorului Iisus Hristos şi tăria Sa întru credinţă sunt mărturisite, peste veacuri, de imensa capacitate de sacrificiu a eroilor neamului, căzuţi în cele două Războaie Mondiale, dar şi în Războiul de Independenţă.IstoricDe Ziua Înălţării Domnului se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor, sărbătoare naţională în care sunt comemoraţi cei căzuţi în cele două războaie mondiale şi în războiul de independenţă.Ziua Eroilor a fost instituită în România, ca de altfel în majoritatea ţărilor europene, după Primul Război Mondial. Statele naţionale aveau să răsplătească jertfa cetăţenilor lor căzuţi pentru afirmarea intereselor şi identităţii lor. La începutul Primului Război Mondial, românii făceau parte din armatele mai multor state: din armata României, cei din Regat, din armata austro-ungară, cei din Ardeal şi Bucovina şi din armata ţaristă, cei din Basarabia.România a pierdut aproape un milion de militari şi civili. De aceea, pentru supravieţuitori s-a impus că o datorie morală comemorarea, în fiecare an, a celor care au pierit pe câmpurile de luptă. La nivel de naţiuni, acest lucru s-a materializat prin Tratatul de la Versailles. Acest document, semnat de fostele ţări beligerante, prevedea, printre altele, obligativitatea întreţinerii mormintelor ostaşilor îngropaţi pe teritoriile statelor respective, precum şi a operelor comemorative de război dedicate acestora.Concretizarea prevederilor actului de la Versailles s-a făcut prin apariţia Decretului-lege nr. 1693/4 mai 1920 care a stabilit că Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos.Astfel, această dată a fost decretată sărbătoare naţională a poporului român, iar un rol important l-a avut Societatea “Mormintele Eroilor Căzuţi în Razboi” (înfiinţată în 1919) şi transformată ulterior, în 1927, în Societatea “Cultul Eroilor”.O activitate bogată a avut şi Societatea “Cultul Eroilor” care, de la 1 august 1940, s-a numit “Aşezământul Naţional Regina Maria”.Conjuncturile istorice au făcut însă ca situaţia să se schimbe. Prin Decretul nr. 71/1948, din raţiuni politice lesne de înţeles, Ziua Eroilor a fost stabilită pe data de 9 mai, abrogându-se astfel toate prevederile anterioare.Decretul nr. 117/1975 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative menţine reglementarea care prevedea că data de 9 mai să fie considerată Ziua Eroilor, sărbătorindu-se în acelaşi timp “Ziua Independenţei de Stat a României şi a Victoriei asupra Fascismului”.Începând cu 1990, conducerea Ministerului Apărării Naţionale a declanşat o amplă acţiune reparatorie de reintroducere în armată a valoroaselor tradiţii militare româneşti. Tot din acest an, Ziua Eroilor nu s-a mai sărbătorit la 9 mai, ci de Ziua Înălţării Domnului.În anul 1995 a fost adoptată Legea nr. 48 privind proclamarea Zilei Eroilor, iar prin Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război se realizează o mai amplă cuprindere a tuturor manifestărilor şi preocupărilor specifice promovării cultului eroilor la români. Articolul 39 al acestei legi prevede, aşa cum era şi firesc, sărbătorirea Zilei Eroilor cu prilejul Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos.Monumente şi plăci comemorative în cinstea eroilorRomânia a fost primul stat care i-a asimilat pe eroii străini celor naţionali, aşa cum se arată în “Memoriul adresat Guvernului român de către Societatea Mormintelor Eroilor”, al cărei preşedinte era Mitropolitul Primat Miron Cristea.În anii interbelici s-au construit numeroase monumente şi plăci comemorative în aproape toate localităţile ţării. Motivul pentru care s-a recurs astfel de manifestări este reprezentat de sentimentul patriotic şi civic de cinstire a actelor de eroism naţional. Astfel, s-a ajuns la oficializarea Zilei Eroilor.Datorită Societăţii “Mormintele Eroilor Căzuţi în Razboi”/“Cultul Eroilor”, aflată sub înaltul patronaj al Reginei Maria, în anul 1923 s-a inaugurat şi Mormântul Ostaşului Necunoscut, amplasat iniţial în faţă Muzeului Militar Naţional din Parcul Carol.“Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,Lăsaţi-i din când în când un loc liber la masă,Ca şi cum ar fi viu între noi,Ca şi cum s-ar fi întors acasă.Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,Strigaţi-l din când în când pe nume,Ca şi cum ar fi viu printre noiŞi atunci el va surâde în lume.”„Nu-l uitaţi” - Nichita Stănescu
Mausoleul Eroilor din Giurgiu a fost construit între anii 1926 şi 1934 la iniţiativă Societăţii “Cultul Eroilor”, fiind dedicat eroilor care au luptat în Primul Război Mondial. Construcţia a fost inaugurată în anul 1939 şi dispune de trei cripte, fiecare conţinând o placă de marmură pe care sunt inscripţionate numele şi prenumele celor care au fost identificaţi. El este situat pe locul fostului cimitir al eroilor, aflat în parcul spitalului. În mausoleu sunt înhumate osemintele a 632 eroi, dintre care 350 eroi români (identificaţi), 69 eroi germani (identificaţi) şi 213 eroi (necunoscuţi) decedaţi la Giurgiu, Naipu, Prunaru şi Balaria sau în prizonierat în Bulgaria.
Mausoleul Eroilor din comună Valea Mare-Pravăţ, judeţul Argeş, cunoscut şi sub numele de Mausoleul de la Mateiaş, este un monument dedicat eroilor din Războiul de Întregire Naţională dintre anii 1916-1918. Există şi muzeul Mateiaş, o construcţie amplă care cinsteşte memoria eroilor români căzuţi în primul război mondial. Scări monumentale urcă spre turnul ce domină terasă. Se află aici un osuar, o capela şi înăuntrul muzeului diorame cu scene de pe front.
Mausoleul de la Mărăşeşti este cel mai impunător din
Monumentul de la Mărăşti adăposteşte rămăşiţele ostaşilor români căzuţi în primul război mondial în bătălia de la Mărăşti şi împrejurimi (iulie 1917). La intrare în sat, pe un portal asemănător unui arc de triumf stă scris Câmpul istoric de la Mărăşeşti.
Mausoleul Eroilor Români de la Topliţa, din Primul Război Mondial, situat pe şoseaua Topliţă-Borsec, la ieşirea din localitatea Topliţa, a fost construit cu sprijinul Societăţii „Cultul Eroilor”. Inaugurat în anul 1939, mausoleul adăposteşte rămăşiţele pământeşti a 771 ostaşi români din primul război şi a 3 ostaşi din al doilea război mondial.
Mausoleul de la Soveja a fost construit din iniţiativă locală şi cu ajutorul Societăţii “Cultul Eroilor”, în satul Dragoslaveni, comună Soveja, în memoria celor căzuţi în luptele din 1916-1918, după cum este consemnat şi pe inscripţia de pe frontispiciul monumentului: “Aici odihnesc ostaşii căzuţi pe aceste plaiuri în războiul 1916-1919”. Pe celelalte laturi ale edificiului se află 2 plăci din marmură albă cu următoarele înscrisuri:
“Ostaşi ce-aţi căzut pentru ţară,
Viteji ai credinţei, soldaţi,
Oriunde-n morminte voi staţi,
Va fie ţărâna uşoară!
Cei ce căzut-au pentru ţară,
Pe lanul câmpului bogat,
Jertfind o întreagă primăvară,
Nu au murit, ci au înviat.”
Newer news items:
Older news items:
|
Romanţă fără muzică de Ion Minulescu Că ne iubim – şi-o ştie lumea toată - E-adevărat; Dar cât ne vom iubi Nici noi nu ştim, Nici lumea nu va şti… Şi nu va şti-o, poate, niciodată…...
Read moreHoroscop Capricorn octombrie 2015 Afla horoscop Capricorn octombrie 2015. Afla previziunile astrologice pentru luna octombrie 2015 pentru zodia Capricorn: dragoste, cariera si bani, sanatate. ...
Read moreMarul - elixirul tineretii Marul este unul din arborii fructiferi cei mai raspanditi pe Pamant. El numara 12.000 de varietati si se adapteaza perfect la clima din Australia, Noua Zeelanda, America...
Read moreAventura pe Cheile Tisitei - Valea Tisitei Aurii Ferita de privirile indiscrete, ascunsa intre culmile impadurite ale Condratului, Cozei si Zburaturii, firul cristalin al Tisitei Aurii (Cheile Tisitei) coboara din piatra...
Read moreConstantin Brancusi “Eu am facut piatra sa cante pentru Omenire.” Constantin Brancusi Constantin Brancusi, cel mai mare sculptor al secolului XX, figura centrala in miscarea artistica moderna si un pionier al abstractizarii...
Read moreO copilărie frumoasă Copilăria este un univers al purităţii. Să ne amintim mereu de această perioadă, o copilărie frumoasă. Bucură-te de frumoasa poezie … O poţi învăţa împreună cu copilul tău. O...
Read moreHoroscop Balanta octombrie 2015 Afla horoscop Balanta octombrie 2015. Afla previziunile astrologice pentru luna octombrie 2015 pentru zodia Balanta: dragoste, cariera si bani, sanatate. ...
Read moreMesaje de Dragobete De Dragobete iubeste romaneste, saruta romaneste, traieste miracolul dragostei. O sarbatoare cu adevarat speciala care celebreaza cel mai frumos sentiment uman: IUBIREA. Pentru a-i spune cat de mult...
Read moreImportanta climatului in stabilirea indicatiilor si contraindicatiilor curei balneare II Bioclimatul tonic-stimulant caracterizeaza climatului de munte, incluzand Carpatii Orientali, Meridionali si Apuseni, si incepe cu altitudinile de 700-800 m. Statiunile balneoclimaterice...
Read moreDatina si mancaruri specifice romanesti de Boboteaza Cea mai insemnata sarbatoare din caslegile de iarna, dupa Sf. Vasile sau Anul Nou, este Boboteaza (6 ianuarie), numita in unele parti si mai...
Read morePuterea lui Zeus si sfera sa de influenta Zeus are in centrul fiintei sale ceea ce am descrie ca “fenomene naturale”: nu numai cerul, ci si vremea, furtuna, fulgerul si trasnetul....
Read moreToxiinfectiile alimentare Definire toxiinfectii alimentare Sunt boli digestive acute, care apar sporadic sau epidemic, in urma consumarii unor alimente sau bauturi contaminate cu microorganisme patogene precum bacteriile, virusurile sau parazitii si toxinele...
Read moreRâsul Râsul este benefic atât pentru fizic, cât şi pentru psihic. Ramura ştiinţifică care se ocupă cu studiul râsului se numeşte Gelotologie (grec. „gelos“ = râs). „De fiecare dată când râzi, îţi...
Read moreImagini animate de Paste Iata colectia noastra cu imagini animate de Paste, gifuri animate de Paste. Pastele este o sarbatoare plina de lumina si bucurie, mai ales pentru copii. In imaginile...
Read moreDacă de Rudyard Kipling De poţi fi calm când toţi se pierd cu fireaÎn jurul tău şi spun că-i vina ta,De crezi în tine, chiar când omenireaNu crede, dar să-i crezi...
Read moreSemnificatia si etimologia numelui Litera A Calitati: Imprima o atitudine plina de ambitie si curaj. Cei al caror prenume incepe cu A sunt oameni puternici, independenti si activi. Au o mentalitate de...
Read more