In lupta cu kilogramele

Pentru barbati, in orice caz, greutatea nu este, in general, o problema mare. Daca vor cu adevarat sa slabeasca, din recomandare medicala de cele mai multe ori, ei reusesc fara prea mari dificultati. Mai ales ca ei pot slabi fara sa se preocupe prea mult de repartitia kilogramelor de prisos sau pierdute.

Pentru femei, problema se pune altfel. Imaginea lor despre ele insele depinde, in mare masura, de imperative exterioare. “Nu ma mai pot imbraca, nimic nu mi se mai potriveste”. Si, fara indoiala, e mai confortabil sa fii subtirica: te simti mai bine in pielea ta si sub privirile celorlalti. Sub privirile pe care le atribui celorlalti si care, in mod ciudat, seamana mult cu privirea pe care o indrepti asupra celorlalti (si care, si ea, poate fi in functie de privirea pe care presupui ca ceilalti o au asupra ta).

Si poate ca mai exista, in dorinta de a slabi si in insasi vehementa ei, o redutabila ambiguitate! Convinsa ca trebuie sa fie subtire pentru a fi draguta, doamna B., de pilda, descopera ca eforturile ei nu sunt recompensate. N-a slabit acolo unde vroia. Nedreptatea biologica, a carei victima este, e dubla; nu trebuie doar sa se lipseasca de tot, cand altele pot manca ce vor, ea trebuie, in plus, sa accepte o natura rauvoitoare, care decide, in locul ei, repatizarea kilogramelor pierdute. La ce bun sa sufere?

Doamna P., la randul ei, m-a prevenit: nu vine sa-mi ceara un regim, ci medicamente. Regimurile le cunoastea mai bine decat mine. Mancarea disociata, alimentele fara hidrati de carbon, dietele hidrice cu repaus la pat si curele colo si colo, pe toate le-a practicat si, de fiecare data, cu rezultate spectaculoase, dar nici unul de durata. Nu trebuie sa-i descriu “mecanica acordeonului”, greutatea redobandita, care, intotdeauna, o depaseste putin pe cea pierduta, obsesia supraalimentatiei si obsesiei lipsei de mancare, care se succed sau se amesteca. Ea vrea, pur si simplu, sa manance ca toata lumea, ii place sa manance asa cum le place tuturor si vrea sa fie subtire ca toata lumea. Si adauga: “Pentru o femeie fericita, nu-i problema. Si-apoi, de ce trebuie o femeie grasa si fericita sa slabeasca. In orice caz, daca vrea sa slabeasca, o astfel de femeie are cel putin compensatii”. Mai tarziu, avea sa afirme: “Sunt sigura ca fericirea si nefericirea actioneaza asupra metabolismului”.

Un medic i-a explicat domnisoarei S. ca, daca, la varsta de 21 de ani, cantareste 80 de kilograme, vina este a mamei ei. Inca de la nastere, a superalimentat-o, pentru ca ea insasi manca prea mult, si, astfel, i-a multiplicat numarul de celule specializate in depozitarea grasimilor (adipofage). S. nu este convinsa. S-a gandit. A observat tinerele mame pe care le cunoste. De indata ce un copil plange, se crede ca-i este foame si i se da mancare. Si cum a mancat prea mult, el digera prost si plange etc. Mai tarziu, de indata ce te simti prost, mananci. Asta nu rezolva nimic etc. Dar stie ca a manca nu este o solutie. Totusi, e depasita cand ii merge prost.

Asa-i! Ele si ei nu mai stiu pentru cine si nici pentru ce trebuie sau vor sa slabeasca; in schimb stiu cum sa o faca. Prea multe motive bune pentru a slabi sau a nu slabi, pentru a manca sau a nu manca, pentru a se privi cu placere sau cu dezgust, pentru a iubi sau a detesta. E clar ca nu-i putin lucru sa te simti bine in corpul tau!