Interferente.ro Descopera Istorie Grecizarea Imperiului Roman de Rasarit

Duminică, 11 Decembrie 2016 17:02

Grecizarea Imperiului Roman de Rasarit

Grecizarea Imperiului Roman de RasaritImperiul de Rasarit, prin demnitarii sai, era la inceput roman. Majoritatea populatiei insa, inaintata in civilizatie, burghezimea mai ales, era greaca. Aceasta situatie ne intampina inca din secolul al IV-lea.

Constantin cel Mare se socotea inainte de toate un imparat roman. Limba sa obisnuita era cea latina. Cat priveste pe cea greaca, dupa istorici, el n-o vorbea decat rar. Bineinteles, ca in tot imperiul limba oficiala era cea latina. Totusi, Constantin cel Mare in noua sa capitala era inconjurat, pe langa demnitarii sai romani, de un mare numar de greci, populatia orasului fiind in cea mai mare parte greaca.

In armata, ca si in administratie, limba latina era impusa. Istoricul bisericesc Eusebiu ne spune ca acest Constantin cel Mare cerea la toti ostasii sai sa-si faca rugaciunea in latina. In biserica, el dorea de asemenea ca limba latina sa aiba intaietatea. Cu toate acestea, a trebuit sa faca multe concesiuni limbii grecesti. In sinodul de la Niceea (325) insa, desi cunoastea aceasta limba, in care s-au facut discutiile, Constantin cel Mare n-a voit sa se adreseze episcopilor greci, decat in latineste.

Incercarea imparatului de a impune limba latina nu reusi. Numai un mic numar de cuvinte, privitoare la administratie si la armata, patrunse in limba poporului, dupa cums e gasesc dovezi in sciitori bizantini sau in inscriptiuni. Limba greaca n-a putut fi izgonita din Contantinopol, ca si din alte regiuni ale Rasaritului.

Urmasul lui Constantin cel Mare, Constantiu, a urmat aceeasi politica. Si el a fost un imparat crestin, care a intrebuintat limba latina.

N-a fost insa acelasi lucru cu imparatul Iulian Apostatul (361-363), nepotul lui Constantin cel Mare. Desi apartinea unei familii romane, nascut totusi In Constantinopol, el avea prin instructia si educatia sa o dragoste nespus de mare pentru cultura greaca. Din pricina aceasta, a combatut din rasputeri crestinismul, a adorat zeitatile Helladei si a intrebuintat mereu limba greaca.

Din nenorocire pentru el, crestinismul a prins radacini adanci nu numai in lumea romana, dar si in sanul populatiei grecesti. Si impotriva acestui imparat, ca si impotriva celor care aparau paganismul, s-au ridicat autorii de seama crestini, care scriau greceste.

In universitatile veacului al IV-lea din Atena si Antiohia, oameni ca Grigorie din Nazlanza, Vasile cel Mare si Grigorie din Nissa, care au urmat cursurile retorilor pagani, au atacat curentul reprezentat prin Iulian Apostatul si pe cei care gandeau cu el, dar erau alaturi de el, in ceea ce priveste admiratia lor pentru cultura greaca.

Astfel, desi aparatorii crestinismului ataca ideile si religia lumii vechi, pe helleni, confundati cu paganii sau idolatrii, intrebuinteaza totusi in predicile si in scrierile lor limba greaca. Asa se explica pentru ce religia crestina, ca si cultura bizantina, sunt prin originea lor grecesti. Chiar in Apus, literatura apologetica crestina se scria la inceput greceste.

Totusi, limba latina se mentine o bucata de vreme in Rasarit, prin administratie si prin armata. Incetul cu incetul Imperiul de Rasarit, roman prin obarsie, se preface intr-un imperiu de o alta infatisare, intr-o imparatie bizantina, ale carei cultura si limba oficiala sunt grecesti.

Inca din vremea imparatului Heraclius (sec. VII) inlocuirea limbii latine cu cea greaca este desavarsita la Constantinopol si intr-o mare parte a teritoriului imperiului bizantin.

Cu toate acestea, atat imparatul cat si cetateanul acestui stat, continua a se socoti romani. Cel dintai se intitula imparat al romanilor (Vasilevs Romeon), celalalt se numea roman (Romeos sau Romios), nume pe care grecii il intrebuinteaza intre ei si azi si care nu-I decat o mostenire bizantina.

Limba latina insa s-a pastrat in multe regiuni ale Peninsulei Balcanice si mai ales in partile vechii Dacii. Asupra acestora, cultura plamadita fie la Constantinopol, fie in Rasarit, cultura bizantina, a avut intotdeauna o inraurire hotaratoare, iar Roma si Apusul, de care eram mai apropiati prin limba si origini, au jucat un rol mult mai mic.