Gazul solid si rezerve energetice pentru viitor

Omenirea cauta in permanenta noi surse energetice. Zacamintele care au furnizat pana acum combustibilii, pe baza carora multe tari ale lumii au inregistrat - cu deosebire in ultimele decenii - o adevarata explozie industriala, au dat semne de secatuire inca de acum cativa ani. Prezentul ne creeaza probleme, viitorul ne ingrijoreaza. Si totusi se pare ca exista motive intemeiate sa fim optimisti: au fost identificate, pe uscat si pe fundul oceanului planetar, noi surse de combustibili pe baza de hidrocarburi.

O imensa rezerva energetica pentru viitor reprezinta "gazul solid", combinatie solida de molecule de gaz metan si de apa care se gaseste pe uscat, in special acolo unde pamantul este inghetat pana la mari adancimi si sub fundul oceanic, la adancimi de la cativa centimetri pana la 200-300 m. Este rezerva de hidrati de metan ce se se aseamana foarte mult cu gheata, atat in ceea ce priveste aspectul exterior, cat si caracteristicile fizice.

Mentionam ca un singur metru cub de "hidrat de metan" contine circa 200 mc de gaz metan. explicabil, deoarece moleculele de gaz se afla in stare comprimata, inconjurate din toate partile de molecule de apa. Celula de baza a retelei cristaline a acestui "hidrat" are o structura ajurata, formata cel mai adesea din 6 molecule de apa ce "strang" in mijloc o singura molecula de gaz metan, puternic comprimata.

Zacamintele de "hidrati de metan", in care exista o concentratie de peste 10 mc de gaz/mc de roca, se pot forma pe uscat din acumularile de gaz obisnuit, ca urmare a racirii climei si scaderii temperaturii in straturi. In ocean, conditiile necesare sunt asigurate pe seama presiunii pe care grosimea stratului de apa o creeaza si a temperaturii mediului acvatic de doar 2°C, fiind posibila existenta si la temperaturi ridicate. Foarte succint, lucrurile se petrec astfel: substantele organice – resturi de animale marine si microorganisme de tot felul care se depun pe fundul apei se descompun, degajand metan. Bulele de gaz, in loc sa fie purtate spre suprafata, trec in “hidrati”, instalandu-se in microcavitatile rocilor sedimentare spongioase. Peste acestea insa, cu timpul se asaza alte depuneri de substante si procesul se repeta. Pe parcursul a milioane de ani, acest proces da nastere in cele din urma la zacamintele de “gaz solid”, estimate a acoperi circa 9/10 din suprafata fundului oceanului planetar.

Asadar, omenirea dispune de mii de kilometri patrati de zacaminte de “hidrati de metan”, in care concentratia metanului este cel mai adesea mai mare decat concentratia sa in zacamintele obisnuite. Cand insa se va putea trece la exploatarea lor? Exista la ora actuala o oarecare experienta doar in ceea ce priveste extractia gazului metan din zacaminte de hidrati aflate pe uscat. Ea arta ca extractia de gaz este rentabila numai atunci cand in strat exista o concentratie de “hidrati” ce nu depaseste 30-40%.

In ceea ce priveste exploatarea zacamintelor oceanice de “hidrati de metan”, ne aflam in faza cand nici macar inceputul nu a fost facut. Ea ramane insa o problema considerata de foarte mare perspectiva. Argumentele care sustin aceasta apreciere sunt destul de serioase:

·         “hidratii” se afla la adancime mica sub suprafata fundului oceanic;

·         descoperirea lor nu reprezinta o dificultate, socotindu-se a fi o treaba chiar mai simpla decat o cercetare geologica minutioasa intreprinsa pe uscat;

·         zacamintele ocupa mii de kilometri patrati;

·         rocile care contin “hidrati de metan” sunt fiabile si poroase, prezinta deci rezistenta mecanica scazuta.

Toate aceste elemente indica posibilitatea aplicarii unor metode simple de exploatare. Se merge cu optimismul pana acolo incat, chiar la nivelul de azi al tehnicii, grosimea stratului de apa este socotita un impediment ce poate fi depasit si se recomanda exploatarea zacamintelor prin utilizarea sa-numitelor clopote. Datorita diferentei de densitate a apei la diferite inaltimi, se creeaza un riraj extrem de puternic ce trimite la suprafata, prin conducta, bucatile de minereu continand gaz metan. Printr-o prelucrare adecvata, din ele se obtine gazul metan care, pentru a fi apoi transportat din perimetrul platformei plutitoare pe uscat, ar trebui sa fie lichefiat.

Totusi, privind realist lucrurile, trebuie sa recunoastem ca, in momentul de fata, exploatarea zacamintelor oceanice de “hidrati de metan”, cu mijloacele tehnice de care dispunem, ar fi mult prea scumpa.