Furtunile tropicale

In geografia fizica se foloseste notiunea de hazard natural – geomorfologic, climatic, hidrologic – pentru a defini un fenomen imprevizibil (produs accidental), cu potential distructiv, care provoaca dezechilibre in mediu si pagube umane si materiale.

Hazarde naturale sunt taifunele, uraganele, ciclonii tropicali, tornadele, secetele, inundatiile, eruptiile vulcanice, cutremurele, valurile uriase (tusunami), alunecarile de teren, prabusirile de mari proportii.

Hazardul unui fenomen natural este nedeterminat sau, altfel spus, probabilitatea produerii unui fenomen extrem este un hazard. Daca fenomenul extrem se produce intr-o zona locuita, populatia respectiva si infrastructura prezinta un grad de vulnerabilitate exprimat prin pagube materiale si pierderi de vieti omenesti. Vulnerabilitatea se evalueaza, iar gradul asteptat de pierderi umane si materiale se numeste risc de mediu.

Daca fenomenul extrem depaseste anumite praguri ale riscului de mediu, atunci se poate produce un dezastru sau o catastrofa. Literatura de specialitate considera dezastru hazardul care a provocat cel putin 100 de morti sau de raniti ori pagube ce pedasesc un milion de dolari (cu mentiunea ca aceste praguri nu sunt unanim acceptate de specialisti).

Daca luam in consideratie ceea ce se intampla in prezent pe glob, putem spune ca traim intr-o epoca a dezastrelor naturale. Un raport al ONU arata ca in perioada 1963-1992 numarul persoanelor ranite, ucise sau obligate sa se mute din cauza acestor dezastre a crescut in medie cu 6 la suta in fiecare an. Din aceste motive, Natiunile Unite au declarat anii ’90 “Deceniul international pentru reducerea dezastrelor naturale”.

Cresterea numarului dezastrelor naturale este determinata si de comportamentul distructiv al omului, care schimba in permanenta mediul inconjurator in aproape toate zonele globului.

Formarea furtunilor

Furtunile tropicale, care se formeaza si se manifesta in Oceanele Atlantic, Indian si Pacific, sunt mari sisteme rotative ale unor mase de aer. Cele din Atlantic si din estul Pacificului se numesc uragane; cele din vestul Pacificului – taifune (ceea ce inseamna “vanturi mari”, in chineza), iar cele din Oceanul Indian – cicloane (australienii le spun “willy-willies”).

Uraganele si taifunele se formeaza in timpul celor mai calduroase luni ale anulu din vaporii de apa rezultati in urma evaporarii oceanelor in zona Ecuatorului. Aerul umed se ridica, se raceste si se condenseaza, in timp ce un curent de aer se grabeste sa-l inlocuiasca. Pe masura ce cresc in intensitate, vanturile invartesc tot mai tare norii in jurul unui centru cu o presiune joasa, numit “ochiul furtunii”.

Datorita miscarii de rotatie a Pamantului, uraganele si taifunele se invartesc in sens opus acelor de ceasornic, in emisfera nordica, si in sensul acelor de ceasornic, in emisfera sudica. Intre capatul si centurl furtunii, presiunea atmosferica scade rapid si vanturile cresc in intensitate.

Furtunile tropicale castiga forta pe masura ce acumuleaza aer umed. Deasupra oceanului, ele creeaza vanturi foarte puternice, ploi torentiale si valuri inalte. Dar, odata ajunse pe pamant, furtunile incep sa piarda din intensitate, deoarece nu mai pot primi umezeala din ocean.

Uraganele si taifunele sunt foarte periculoase pentru zonele de coasta, unde pot provoca, pe mari suprafete, distrugeri si inundatii, provocate de apele oceanului sau de cele ale raurilor. In anul 1988, Gilbert, cel mai puternic uragan din emisfera nordica in secolul al XX-lea, a devastat Jamaica si o parte din Mexic. Vanturile au depasit atunci viteza de 350 km/ora (218 mile/ora).

Diametrul zonei tropicale de uragan poate sa depaseasca 240 km. vanturile au o raza medie de actiune de 480 km. in zona “ochiului furtunii”, care are, in medie, diametrul de 24 km, vanturile se opresc si norii se ridica, dar marea ramane violenta.

Puterea furtunilor tropicale se clasifica in cinci categorii. In cazul furtunilor de categoria intai, cele mai blande, vanturile nu depasesc 120 km/ora. Dar furtunile de categoria a cincea au vanturi care depasesc o viteza de 250 km/ora.

Zonele de “actiune”

In emisfera nordica, furtunile calatoresc la inceput in directia nord-vest, iar pe masura ce ajung la latitudini mai mari, se introc spre nord-est. in Atlanticul de Nord, uraganele afecteaza Insulele Caraibe, estul Mexicului si sud-estul Statelor Unite. Unele uragane se intorc spre nord si calatoresc de-a lungul coastei de este a Statelor Unite si a Canadei. In estul Pacificului, uraganele ating frecvent coasta de vest a Mexicului. Taifunele afecteaza Asia de Sud-Est, China si Japonia, in vestul Pacificului. In nordul Oceanului Indian, cicloanele lovesc India si alte tari din sudul Asiei.

In emisfera sudica, cicloanele se indreapta, in general, spre sud-vest, iar cateodata spre sud-est. Coasta de sud-est a Africii, Insula Madagascar, Arhipelagul Indonezian si insulele din sud-estul Pacificului sunt zone frecvent afectate de aceste cicloane.

Pentru a studia uraganele si taifunele, oamenii de stiinta zboara cu avioane in furtuna, unde masoara viteza si directia vanturilor, marimea ochiului furtunii, presiunile si temperaturile din diferite zone. Meteorologii folosesc pentru studiu si radare, aparate de inregistrat plasate pe mare si satelutii meteorologici. Actualele sisteme de predictie si comunicare, mult imbunatatite, au ajutat la reducerea pierderilor de vieti omenesti cauzate de furtunile tropicale, dar pierderile materiale sunt inca mari, mai ales in zonele de coasta.