Feluri de colinde

Exista doua feluri de colinde: cantece de lauda si cantece traditionale, pe care dorim sa le prezentam pe scurt in cele cu urmeaza.

Unele colinde sunt cantece de lauda la adresa stapanului casei. Originea lor sunt cantecele ce le cantau clientii romani, in ziua anului nou, la casa patronului, glorificandu-i faptele sale, mai ales cele razboinice ori ale stramosilor sai. Poate tocmai din aceast cauza – caci altfel e cu greu sa afli o explicare in colindele noastre – preamaresc mai ales fapte razboinice, vitejii din campanii si intamplari din tabara.

Toate colindele din colectia T. D. Teodorescu, numite acolo traditionale vanatoresti, sunt de acest gen. Colinda face erou pe insusi stapanul casei sau pe un fiu al sau, numindu- cu numele. In colind, de tanar, se povesteste simplul fapt ca “prundurile marii, in marginea tarii”, stau doua osti, a lesilor - care au domn si a romanilor – care nu au. Romanii deci cutreieratara sa-si afle domn si in urma aduca ca:

“As domn bun din casa

Are un cocon

Bun de-al pune domn.”

Si-l cer. Dar maica-sa nu-l da, caci e prea tanar, nu scrie sa incalece calul, nu scrie sa stranga fraul, nici sa incinga sabia si sa bata osti. Dar trimisii il cer cu staruinta, caci in oaste sunt ostasi batrani, care il vor invata toate acestea. Iar “coconul” pleca apoi cu ostile.

Tot asa, in Colind de Viteaz, se canta o fapta vitejeasca a unui tanar, care biruise o cetate. Ia Colind de ostean se canta vitejia unuia care a scapat din razboi, trecand marea calare.

Colinda insa preamareste mai rar si fapte bune, binefacerile.

Asa, in Colindul lui Dumnezeu, ni se spune, ca se scalda in rau Dumnezeu, Sfantul Ion, Sf. Craciun si toti sfintii, iar mai in jos de vadul lor se scalda stapanul casei. Atunci Dumnezeu intreaba: “Cui te impotivesti tu, omule, de te scalzi in rand cu noi? Mie ori unuia dintre sfinti? Nici unuia, raspunde omul, ci ma potriesc binelui, ce am facut. Am facut casa lana drum si am miluit pe toti trecatorii, am facut fantani pe campuri si pe locuri fara apa.”

Acest fel de colinde sunt rare, fiindca binefacerile sunt fapte reale si nu pot fi mintite, adica puse in socoteala orisicui, can nu le-a facut, dar vitejiile razboinice canta fapte inchipuite, pe care le spui ca sa fie spuse.

Alte colinde canta faptele povestite de evanghelisti, Nasterea Domnului Iisus Hristos, Prinderea lui si Rastignirea.

Originea lor trebuie cautata in cantece bisericesti. Numarul lor e foarte restrans. Cu mult mai multe sunt acelea care canta legende, fapte nepovestite de sfintele nostre carti, a caror origine – fie mai veche, fie mai noua decat crestinismul – n-au de-a face cu el aproape nimic, ba de multe ori povestesc fapte, cu o concpetie opusa invataturilor crestinesti. Asa, in Coindul Sf. Marii, ni se spune ca Maria, Maica Domnului, pe cand se pregatea sa-si boteze fiul, aude ca i l-a botezat fara stirea ei, Sfantul Ion.

Atunci “Sfanta Maria”, de ciuda si de manie, “dete in foc ca sa se arda”, dar “busuiocul stinse focul”.

Ea incerca din nou ca sa se omoare, sarind in apa, insa apa n-a innecat-o.

A treia oara s-a aruncat in sabie, dar sabia n-a voit s-o taie. Deci, e vorba de o incercare de sinucidere a Sf. Maria si pentru ce lucru putin!

Acest fapt, ca legenda populara nu-si poate avea originea in crestinism. Intr-alta legenda se spune ca, Maica Domnului, cand a fost sa nasca, a venit in casa unui sas, care insa a alungat-o. ea a intrat in casa unui roman, care a primit-o cu drag, si aici a si nascut Maria. Aceasta legenda e mai mult etnica si, prin sas se arata popoarele crestine neortodoxe, care n-au frumosul obicei al colindari, si in special sasul, care e zgarcit, si cum spune colinda: de veste cand a prins porcii si-a inchis, socurii si-a deslatat, canilor ne-a dat, in goana ne-a luat.

Intr-alte colinde cu caracter in aparenta religios, se face invalmasag de credinte pagane si crestine. Asa in “Colindul Sfintei Vineri” se spune Sfanta Vineri venea la Dumnezeu si se plangea ca ea a crestinat si a a botezat multa ume, dar “Cetatea Irodului” i s-a impotrivit. Dracii de aici au batut-o, au schingiuit-o, au fiert-o trei zile intr-un cazan. Atunci Dumnezeu da porunca Sfintilor Ion, Petru si Ilie sa bata cetatea Iordului, iar Ion a batut-o cu agheasma, Petru cu ploi si Ilie cu fugere, iar dracii de spaima s-au botezat.

Intr-aceasta colinda zeitatea pagana Venus, devenita Sfanta Vineri, devine o martira: cetatea Irodului e locuinta de draci, care la urma se face crestini. E curios, sa increstinezi dracii! Apoi, Sf. Petru ajunge stapanul ploilor, etc., tot atatea confuziuni sau elemnte mitice neasimilate. Altele dintre legendele cantate de colinde, putine la numar, explica originea sau insusirile unor animale, care sunt privite ca sfinte sau ale unor anumite lucruri. Asa e colinda in care boul, calul si oaia isi disputa intaietatea ca animale folositoare. Boul “rasturna pamantul de rasare graul rosu”, calul “te si duce, te si aduce”, iar oaia “te hraneste si te imbraca”. Intr-alt colind povesteste insusi Hristos cum s-a nascut graul din sudoarea fetei Sale in ceasul mortii, marul din lacrimi si vinul din sangele ce-i curge pe urma piroanelor.

Amandoua sunt de origine pagana si de natura cosmogonica.

Intr-una se spune, cum se scalda “batranul Craciun” Ion, Sf. Ion si cu Hristos si se judeca unul pe celalalt, care e mai mare, “care e mai mare / si mai de demult”, iar intr-altul se spune cum dracii au intrat in rai si au furat “soarele si luna” si raiului cununa.