Miercuri, 05 Septembrie 2012 04:00 |
Eclipse de Soare sau de LunăPlanetele, sateliţii lor şi asteroizii sunt corpuri fără lumină proprie. Pământul şi Luna, fiind luminate de Soare, lasă în urma lor un con de umbră în care nu pătrunde deloc lumina solară şi unul de penumbră în care pătrunde numai o parte din lumină.În mişcarea sa în jurul Pământului, Luna poate intra în conul de umbră al Pământului. În acest caz are loc o eclipsă de Lună, totală sau parţială, după cum intră (total sau parţial) în acest con de umbră.Când Luna ajunge între Pământ şi Soare şi conul său de umbră atinge suprafaţa Pământului, pentru acea zonă are loc o eclipsă de Soare, totală sau parţială.Eclipsele de Soare şi de Lună se produc când aceste trei corpuri sunt pe aceeaşi direcţie. Aşadar, eclipsele de Lună au loc numai în faza de Lună Plină, iar eclipsele de Soare numai în faza de Lună Nouă. O eclipsă totală de Soare – eveniment poate unic în viaţa unui om – este vizibilă pe o bandă de 60 km, numită zonă de totalitate. Pentru a observa cu ochiul liber o eclipsă de Soare, de orice tip ar fi ea, este nevoie de un filtru solar special. Fără acest filtru observarea eclipsei duce la accidente grave ale ochiului, care pot ajunge până la orbire. Filtrul cel mai accesibil este filtrul de sudură mai dens. Filtrul ideal, numit filtru Mylar, este o peliculă aluminizată care opreşte radiaţiile periculoase.Eclipsele de Lună se văd la fel şi în acelaşi timp de locuitorii emisferei terestre care au Luna deasupra orizontului, pe când eclipsele de Soare se văd sub faze diferite ale zonei în care se produc.Boleslav Prus, în Faraonul, ilustrează cu măiestrie efectul produs de o eclipsă totală de Soare, asupra trupelor lui Ramses al XIII-lea, care era în conflict cu marele poet.Caldeenii au observat că eclipsele sunt fenomene periodice care se produc într-un interval de 6585,5 zile, aproximativ 18 ani şi 11 zile, numit ciclul lui SAROS. Într-un ciclu Saros sunt 71 de eclipse, 43 de Soare şi 28 de Lună, iar într-un an se pot produce mai mult de 7 eclipse, din care 5 sau 4 de Soare şi 2 sau 3 de Lună, sau cel puţin 2, în acest caz ambele de Soare. Thales a fost primul care a explicat modul de producere a eclipselor şi a prezis eclipsa totală de Soare din 28 mai 585 î.Hr., rămasă celebră prin influenţa pe care a avut-o asupra războiului dintre Mezi şi Lidieni, combatanţii refuzând să mai lupte.Observarea eclipselor de Lună şi de Soare prilejuieşte cercetătorilor Universului abordarea unor probleme foarte importante cum ar fi cele de mecanică cerească, astronomie de poziţie, fizică solară, teoria relativităţii, etc., precum şi momente memorabile ale existenţei noastre şi poate unice, dacă ne referim la eclipsele totale de Soare.
Newer news items:
Older news items:
|
Baile Herculane - repere in timp Puterea tamaduitoare a izvoarelor calde sau fierbinti din Valea Cernei era cunoscuta chiar in perioada preistorica. Prezenta de schelete omenesti, uneori cu leziuni patologice si...
Read moreCitate Emil Cioran - Lacrimi şi sfinţi "Absolutul" este o prezenţă dizolvantă în sânge. Leucemia e grădina în care înfloreşte Dumnezeu... Absolutul este o tonalitate specifică a tristeţii. Acea servitoare care spunea că...
Read moreLacul Ochiul Beiului Lacul Ochiul Beiului se afla in Banat, in Cheile Nerei, la o altitudine de 310 m in unghiul format de confluenta Beusnitei cu Beul Sec. Lacul Ochiul Beiului...
Read moreSangele artificial a fost creat “Suntem toti de-un sange”, scria Rudyard Kipling. Dar, lucrurile nu stau chiar asa. Exista diverse varietati si tipuri de sange, motiv pentru care transfuziile sunt urmarite...
Read moreMos Craciun - planse de colorat Sarbatoarea sfanta a Craciunului, cu mireasma-i de cetina de brad este incarcata de bucurie. Cel mai iubit si cel mai asteptat personaj in aceasta perioada este...
Read moreMesaje, SMS-uri si urari de Craciun amuzante Vezi mesaje, SMS-uri si urari de Craciun amuzante. Sarbatori Fericite si un Craciun plin de zapada fina sa ai un an mai bun si la...
Read morePoezia Limba Noastra de Alexei Mateevici Poezia “Limba noastra” este scrisa de poetul erou Alexei Mateevici. Vorbim despre o creatie in care sunt exprimate alesele sentimente de pretuire pentru limba romana....
Read moreBuze uscate si crapate - remedii naturiste Buze uscate si crapate. Cauze. Vantul, frigul sau chiar canicula pot face buzele sa se crape mai des si sa le usuce (cand aerul este...
Read moreDragobete - planse de colorat De Dragobete este momentul potrivit pentru a face o surpriza persoanei pe care o iubim, e momentul in care ii putem multumi pentru fiecare zambet si...
Read moreLucian Blaga - Nu-mi presimţi? Nu-mi presimţi tu nebunia când auzicum murmură viaţa-n mineca un izvornăvalnic într-o peşteră răsunătoare?Nu-mi presimţi văpaia când în braţeîmi tremuri ca un picurde roua-îmbrăţişatde raze...
Read moreCitate despre prieteni Citate despre prieteni si prietenie. Va puteti inspira daca doriti sa scrieti o dedicatie pe un sonet, sa scrieti un mesaj de felicitare prietenilor sau posta la avatar...
Read moreToba moldoveneasca - reteta Va prezentam reteta pentru toba moldoveneasca, respectiv ingredientele si modul de preparare.
Read morePrimul ajutor in accidentul rutier Din nefericire, in zilele de vacanta, cand circulatia e parca mai intensa decat in alte perioade, se produc multe accidente, in care acordarea primului ajutor este...
Read moreDurerile de gat si tratament premeditar Durerea de gat este un simptom ce insoteste aproape toate afectiunile cu care ne confruntam frecvent in sezonul rece: raceala, gripa, amigdalita, faringita etc. Va...
Read moreSurfing si schi nautic Cu schiurile se poate merge nu numai pe zapada, ci si pe apa! Astfel, a aparut un alt sport – surfingul, lunecarea cu schiurile pe valul fluxului....
Read moreReteta pentru salata de vinete simpla Salata de vinete este gustoasa si racoritoare, fiind cea mai la indemana pentru sezonul cald. Salata de vinete poate fi servita simpla, cu maioneaza,...
Read more