De ce nu pot umbla arborii

Înainte, cu mult timp în urmă, era o vreme când si arborii puteau umbla. În acele vremuri traia undeva un om foarte bogat, dar zgârcit. Doamne, de să fi putut, ar fi îmbucat lumea toata, de zgârcit ce era.

Odată, s-a dus omul acesta în padure, unde a văzut un stejar minunat de frumos. El avea mulţi copaci pe lânga casa sa, dar s-a gândit ca sa aiba şi acest stejar. Aşa că-i zise:

- Vino cu mine la coliba mea, ca eu nu am nici un gâtej.

Stejarul n-a mai stat pe gânduri şi s-a luat cu omul către casă.

Pe drum, omul s-a obosit, deci zise copacului:

- Tu esti tare şi mare, du-mă pe mine la coliba mea, ca nu mai pot de obosit.

Stejarul a stat locului până s-a urcat omul pe o creangă, apoi s-a dus mai departe.

Mergând aşa, au ajuns la o livadă frumoasă, unde păştea un bou gras. Aci iar veni zgârcitului o pofta şi zise stejarului:

- Lemne aş avea, însă ar fi foarte bine dacă aş avea şi carne de friptură. Cum ar fi, dacă tu ai ucide boul acesta şi l-am lua cu noi în coliba mea?

Stejarul nu raspunse nici un cuvânt, ci se apropia de bou şi aşa-l lovi cu o creangă groasă-n frunte, de-l tăvăli la pământ. Apoi îl luă pe crengile sale şi se duse mai departe.

Dar nu mult s-a dus şi pe drum au ajuns o trăsură în care era o bute cu vin. Cărăuşul dormea. Aci iar îi veniră zgârcitului pofte noi şi zise:

- Hm! Lemne aş avea, carne aş avea, dar n-am vin. Cum ar fie oare dacă ai ridica tu butea aceea pe crengile tale, ca sa o ducem la coliba mea?

Stejarul nu zise nimic, ci apropiindu-se de car, ridică butea pe crengile sale şi merse mai departe.
După un răstimp au ajuns lângă o bisericuţă. Acolo zise omul către stejar:

- Lemne aş avea, carne-aş avea, vin încă aş avea, dar n-am cratiţă unde să-mi frig carnea. Cum ar fi oare dacă ai lua tu clopotul cela din turn? Din el mi-aş putea făuri câteva cratiţe!
Stejarul nici acum nu a zis nimic, ci apropiindu-se de turn şi-a întins o creangă înăuntru, prin gaura ferestrei şi a scos clopotul afară. Tocmai vrea el să o anine de o creangă, când deodata trăsni din cer şi făcu tot ferferiţe: stejarul şi omul şi butea. Numai clopotul a ramas întreg, pe care oamenii l-au aşezat iar în turn, la locul lui.

De atunci însă, arborilor nu le mai este iertat a se mişca din locul lor.