Miercuri, 16 Iunie 2010 20:46

Campionatul Mondial de Fotbal 2010

Campionatul Mondial de Fotbal 2010 va fi a 19-a Cupă Mondială FIFA, un turneu internaţional de fotbal, care este programat să aibă loc între 11 iunie şi 11 iulie 2010 în Africa de Sud.

Campionatul Mondial de Fotbal 2010 este punctul culminant al unui proces de calificare ce a început în august 2007 şi a implicat 204 din cele 208 echipe naţionale membre FIFA. Ca atare, se află la egalitate cu Jocurile Olimpice de vară din 2008 la numărul de naţiuni ce participă la o competiţie sportivă.

Pentru prima dată turneul va fi găzduit de către o naţiune membră a Confederaţiei Africane de Fotbal. Africa de Sud a câştigat dreptul de a organiza Campionatul Mondial, învingând alte două naţiuni africane Marocul şi Egiptul. În urma acestei decizii Confederaţia de Fotbal din Oceania rămâne singura federaţie continentală a cărei membri nu au găzduit nici o ediţie a Campionatului Mondial. Campioana en-titre este Italia.

 

Mascota oficială

Mascota oficială pentru Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud este Zakumi, un leopard cu părul verde. Numele lui vine de la ZA abrevierea internaţională pentru Africa de Sud şi de la cuvântul kumi”, ce înseamnă zece în majoritatea limbilor africane.

Culorile mascotei reprezintă culorile echipamentului ţării gazdă - galben şi verde.

Mascota este opera artistului Andries Odendaal, în timp ce costumul a fost creat de Cora Simpson. Zakumi a fost dezvăluit publicului larg cu 626 de zile înainte de începerea Campionatului Mondial.

Prima mascotă a apărut la turneul final din 1966, din Anglia, însoţind de atunci fiecare ediţie şi încercand să simbolizeze elemente definitorii ale ţării gazdă.

Motto-ul oficial al lui Zakumi este “Zakumi's game is Fair Play.”

 

 

Mingea oficială

Mingea oficială a Campionatului Mondial de Fotbal este numită Jabulani, care înseamnă „a aduce fericirea pentru toată lumea” în isiZulu. Producătorul ei este Adidas.

Numărul 11 joacă un rol important în producerea acestei noi mingi avansate tehnologic: este a 11 minge făcută de producătorul german de echipamente sportive pentru Campionatul Mondial de Fotbal, are 11 culori câte una pentru fiecare jucător de pe teren şi sunt 11 limbi oficiale în Africa de Sud. De asemenea, competiţia va începe pe 11 iunie şi se va termina în ziua a 11 a lunii iulie.

 

 

Premii

FIFA va oferi acestei ediţii a Campionatului Mondial 420 de milioane de dolari, o creştere cu 60% faţă de ediţia precedentă. Înainte de turneu, fiecare echipă va primi 1 milion de dolari, pentru costurile de pregătire. Dacă s-au calificat la turneu şi trec de faza grupelor vor primi 8 milioane de dolari. Ulterior, premiile vor fi distribuite astfel:

§         9 milioane de dolari – Optimi;

§         18 milioane de dolari – Sferturi;

§         20 milioane de dolari – Semifinale;

§         24 milioane de dolari - Finala mică;

§         30 milioane de dolari – Câştigători.

Pentru prima oară la un Campionat Mondial, FIFA va face plăţi cluburilor pentru jucătorii care participă la turneu pentru a-şi reprezenta ţara. Suma totală plătită către jucători va fi de 26 de milioane de dolari, puţin peste 1000 de dolari pe jucător pe zi.

 

 

Imn oficial

Cântecul Time for Africa al columbienei Shakira, a fost desemnat imnul oficial al Cupei Mondiale din 2010.

Melodia este cântată de Shakira împreună cu trupa sud-africană Freshlyground.


 


Related news items:
Newer news items:
Older news items: