Cum s-a nascut jazzul

Un foarte serios profesor de istorie, American, d. Ray Binder, a scris o documentata istorie a jazzului, aceasta ciudata muzica a ritmului, ce s-a nascut dincolo de Ocean.

Iata amanuntele interesante pe care ni le-a dat d. Ray Binder: intr-o buna zi, doi muzicanti, fratii Brown, a caror mama era negresa, iar tatal alb, au adunat in jurul lor o orchestra de vagabonzi, care nici nu cunosteau notele si au format o fanfara pe care au numit-o “fanfara fanteziei” sau, pe englezeste, “Jazz-band”.

Vechea muzica ritmica a negrilor, zgomotoasele obsesiuni muzicale ale muncitorilor de pe malurile fluviului Missisippi au fost transpuse de Jazz-band-ul fratilor Brown intr-un concert infernal.

In lumea tinerilor, a studentilor, fratii Brown si orchestra lor au avut succes netagaduit. Dar in multe locuri, erau fluierati si intr-o localitate din West muzicantii vagabonzi au fost si crunt batuti.

Aveau insa in ei focul sacru si au izbutit.

Si iata ca izbucneste razboiul.

Se ivesc acum numeroase orchestra de jazz printre care cea mai celebra e “Alexanders Ragtine Band”, condusa de celebrul Irving Berlin, omul care nu a cunoscut notele muzicale, dar totusi a compus peste 700 arii de jazz.

Razboiul consacra definitiv jazzul.

Dupa regasirea din cataclismul care a insangerat globul, muzicantii care s-au intors in America au format noul “Jazz Band”-ului. Pentru oamenii transeelor, muzica aceasta a ritmului, veselia aceasta brutala, zgomotele si tipetele, erau balsamul trebuincios pentru a uita grozaviile prin care au trecut.

De aceea, in mai putin de un an, toata lumea era cucerita de jazz band.

Witeman, grosul Paul, a inventat jazz-ul “straight” din grija de a se evita notele false, a ridicat aceasta muzica Barbara la rangul de arta, compunand celebra “Simfonie albastra”, care nu poate fi executata decat de jazz altii au ramas la vechiul jazz Hot, care nu e atat de comercial, dar e cel mai autentic. Acestea insa fac parte din lunga evolutie a acestui nou gen de muzica, ce porneste din barurile pentru negri din New Orleans ca sa ajunga la un concert in Carnegie Hall, in fata a zece mii de persoane, in fracuri si rochii de seara, reprezentand toata aristocratia sangelui si dolarilor din Noul Continent.

Desigur, astazi, romanta a recastigat teren. Dar jazzul, triumfator, nu se resimte inca. Daca trebuie sa dispara intr-o zi – e fatal sa dispara – a insemnat o epoca, fiindca poseda calitatea ei esentiala: un suflet frenetic, calit din durere si bucurie, comunicand cu insusi sufletul omului de dupa razboi.