Cu Panait Istrati la Braila

La 10 august 1884 s-a nascut la Braila cel care avea sa fie cunoscut de intreaga Europa ca un mare scriitor, Panait Istrati. A pornit in lume dintr-o mizera mahala braileana ca fiu al unei femei care muncea cu ziua in casele oamenilor bogati. A pornit cu ochii lui de copil, mirat de cata uratenie era in jurul sau, dar si de frumusetea baltilor dunarene, de frumusetea fizica si spirituala a unor oameni de care s-a atasat cu sinceritate. A strabatut Orientul Apropiat si Europa Occidentala, in cautarea unui ideal de umanitate.

Cand propria lui viata era pe cale sa se prabuseasca asaltata de insurmontabile griji materiale, atunci a descoperit frumusetea literaturii pe care sufletul sau de copil nemuritor a proiectat-o in intamplarile si pe locurile brailene, ca si in nesfarsitul campiilor de la Dunare. Copilul, in opera lui Panait Istrati, salveaza lumea de rau si mediocritate. Viata se echilibreaza prin bogatia de puritate si de adevar nativ, nealterate de crisparile mediului social in care traiau contemporanii sai. Adrian, personajul care-si povesteste trairile in opera lui Panait Istrati, este imaginea copilului care afla binele in cel mai obscur colt al sufletului omenesc. Prietenia dintre el si Codin, un fel de urias al portului brailean, isi va justifica profunzimea prin ridicarea acesteia la rangul de categorie universala. Acest tip de valoare referentiala, Panait Istrati a redescoperit-o in aria inconfundabila a Brailei, cu strazile ei, in unde radiale, ca un desen de copil genial, in reflexele de sublim ale naturii din baltile Brailei.

El, marele brailean, care a scris in limba franceza si in limba romaneasca a oamenilor de pe meleagurile Dunarii, care a cunoscut gloria mondiala a talentului sau literar de exceptie, s-a intors acasa, la Braila, pentru ca de undeva, dintr-un spatiu, de frumusete nealterata, il asteapta copilul care a fost odinioara, copilul care s-a contopit cu viata pamantului romanesc. Trecuta prin aceeasi ochi mirati ai baiatului de varsta pubera, Baraganul de demult al taranului oropsit mereu de saracie, capata proportii de fabulos si de tragic, sinceritatea amara a copilului lasandu-se in memoria afectiva increderea intr-o posibila eliberare a omului. Intr-o exceptionala nuvela a scriitorului, “Nerantula”, cultivarea prieteniei se transforma intr-o stare de permanenta regenerare a adancimilor sufletului omenesc.

Orice om, traindu-si experienta, cunoaste lumea desfasurand o calatorie in timp. In aceasta calatorie, copilaria ta trebuie sa ramana acel teritoriu de spiritualitate in care sa-si primenesti la nevoie viata. Acest sentiment de revigorare a omenescului este o parte esentiala din mesajul operei lui Panait Istrati: copilaria, ca energie creatoare de reconstruire permanenta a existentei.