Craciunul la romani in trecut si prezent

Hei!, vremurile s-au schimbat si se schimba mereu … Totul e in schimbare, precum bine zice proverbul grecesc (o vios in kinisi esti – viata este in schimbare). Pe vremuri, Craciunul la noi era sarbatoare mare, atat pentru batrani, cat si pentru tineri. Azi, sunt rasunetele ecoului ce se pierd, incetisor, pe nesimtite.

Pe atunci, in noaptea ajunului se auzea pe toate strazile glasul colindatorilor si se vedea la toate ferestrele lumina si veselie.

In noaptea ajunului de Craciun, cete de copii – pe vremurile vechi, mergeau la prietenii lor, chiar oamenii glumeau strigand pe la ferestre: buna dimineata la Mos Ajun! – merg din casa in casa pe unde zaresc lumina cantand in cor:

“Buna dimineata

La Mos Ajun

Intr-un ceas bun,

Ne dati ori nu ne dati?”

Acum, nu mai sunt covrigii, nici nucile, nici merele ce-i ademeneau. Dar, nu cee ace li se dadea ii umpleau de bucurie, ci lucrul in sine era si ar trebui sa fie plin de farmec si bucurie. Ceea ce iau sunt numai semen c-au fost si au vestit pe la ferestre sosirea lui Mos Ajun, sarbatoarea sfanta a nasterii Domnului Iisus Hristos.

Si, pe cand ei striga pe sub ferestre, alti copii mai mici tresar din culcusurile lor si asculta cuprinsi de mirare. Acum nu mai e departe, e pe aici prin apropiere Mos Craciun cu sacul plin de daruri in spinare!

A doua zi copiii vin cu icoana. Intra din casa in casa si isi iau bacsisul. Dar, frigul e aspru, caci e trecut de miezul noptii, vantul sufla si parca te inteapa. Zorile incep sa se arate la rasarit, ziua Craciunului a sosit. Dupa slujba dumnezeiasca copiii ies afara, tinerii petrec, iar batranii stau de vorba pe la casa vreunui prieten bun. Pe la casele unora se aud lautari cobzaind. Toti isi uita grijile la sfintele sarbatori. Dar si acestea trec repede, caci zilele de bucurie sunt mai scurte decat celelalte.

In intaia seara a Craciunului se aud pe strazi cantand copii cat ii lasa gura:

“Steaua spre rasarit straluceste,

Steaua imparatului se iveste.

Steaua cu raze mari lumineaza

Sfanta nastere e adevarata,

Ca s-a nascut azi cel prea vesnic

Mesia Hristos cel prea puternic …”

Si iata, un grup de 3-4 copii trec ca sa-ti spuna:

“Cine pofteste

Steaua luminoasa

Si frumoasa”.

Copiii alearga la fereastra, se-nghesuie si dau perdeaua la o parte ca sa vasa si ei, ba mai ales ei.

E frumoasa si steaua, ba chiar foarte frumoasa. Ei trebuie neaparat s-o vada cat mai de aproape.

In sfarsit, vine si Vicleimul si Irozii. In capul tuturor merge Irod cel strajnic, cu sabia scoasa si cu Baltazar, Melchior si Gaspar, trei crai de la rasarit, insotiti de inger, cioban si soldati, cu toti imbracati in haine cu fir si craii cu coronae aurite. Toata lumea ii primeste cu inima deschisa in casele lor, in care intrand incep a canta cuvintele:

“Marire-ntru cele-nalte

Toate stelele sa salte,

Salte cerul si pamantul

Sa laude tot cuvantul.

Intru cei de sus marire

Si pe pamant paciuire,

La toti oamenii sa fie

De acum pana-n vecie!”

Si asa se petrece de sfintele sarbatori, cu traditionalul purcel pe masa, cu cozonacul rumen la fata inaintea sticlei de vin, care nu trebuie sa raman plina in cele 3 zile.

Si tot ce e crestin: sarac si bogat, mare si mic, e pus pe chef si veselie, pe infratire si danie.