Copilăria

Ce este copilăria?
Copilăria-i anotimpu-n care,

Când te trezeşti sau când adormi nu ştii

Şi când lumina-i fragedă ninsoare

Şi visul, zbor înalt de ciocârlii.

Când stai cu gândul dus într-o poveste

Cu Feţi-Frumoşi şi dalbe Cosânzene

Şi ploaie-albastră ca un basm se cerne

Şi-atuncea tot copilăria este.

Iar când la şcoală tabla neagră-ţi pare

Un zmeu cu ochii răi că ai uitat,

Unde se pune semnul de-ntrebare

Şi-nvăţătoru-i tare supărat …

Copilăria e … şi-o scapi din mână

Ca pe un şoim ce ştie zborul bine

Şi te ridici prin vremi mai sus de ea,

De unde rechemând-o, nu mai vine.

Copilăria

Copilăria este un cuib frumos de vise

În care doar o dată încap cu-adevărat,

Cu cântece şi jocuri şi cu poveşti promise,

Cu râsul şi cu plânsul, cu gândul meu curat.

Aici vin anotimpuri cu tainice comori

Şi păsări minunate să-mi cânte-ntâia oară,

Aici trăiesc de-a pururi grădinile cu flori

Şi dorul de lumină cu mine se măsoară.

Aici vin căprioare cu roua să se-adape

Când soarele se-ascunde în ramuri de cais,

Aici se joacă peştii în limpezimi de ape,

Cu stelele şi luna în nopţile de vis.

Copilăria este un joc de-a căutarea

Pe care doar o dată îl joc cu cei din jur,

E râsul şi izvorul, e muntele şi marea,

E cântecul iubirii ameţitor şi pur.

Copilăria este o pulbere de stele,

Pe care doar o dată o port pe fruntea mea

Şi care mă îndeamnă să mă întrec cu ele

Şi să mă simt în zborul acestui joc, o stea.

Nimic nu e posibil în vise şi în viaţă,

Fără acestea toate cuprinse la un loc,

Copilăria mea e şcoala ce mă-nvaţă

Că jocul este viaţă, dar viaţa nu e joc.

Leagăn pentru toată copilăria

de Adrian Păunescu

Pune-ţi, copile, capul pe pernă,
Te-asteaptă vise, prunc adormit,
În vise viaţa este eternă,
Cu ceruri blânde şi fără sfârşit.

Ce ştii tu-n lume câte se-ntâmplă,
Nici nu e bine tu să le şti,
Lumea-ngenunche la a ta tâmplă,
Şi, lângă tine suflet, cor de copii.

Astăzi, copile, eu îţi dau pâine,
Tu pâinea asta o muşti firesc,
Ce-ţi dau eu astăzi tu-mi vei da mâine,
Eu, legănându-te, îmbătrânesc.

Trupul tău fraged ca un mesteacăn
Să se îndoaie galeş în somn,
Ca să creşti mare, plâng şi te leagan,
Copile dulce, prea tinere domn.

La geam lumina lunii ţi-o scapăr
Luminii tale să-i dau ecou,
Dormi, fericitule, că eu te apăr,
Că eu în tine mă nasc din nou.

Capu-l pe perna pune-l, copile,
Totul e bine, ai tăi sunt vii
Şi mai au viaţă şi mai au zile,
Să crezi că pururea ei vor trăi.

Mama şi tata ţie-ţi vor face
Leagăn de stele şi de ninsori,
Să-ţi fie bine, să dormi în pace,
Să ai lumina la ursitori.

Pune-ţi, copile, capul pe pernă,
Dormi şi visează bunul tău vis,
Că-n vise viaţa este eternă,
Visul e lumea ce eu ţi-am promis.

Pat de răchită mirositoare,
Leagăn albastru şi-ncondeiat,
Pentru copilul care răsare
Şi-ai cărui ochi ritmul lumii îl bat.

Mama te leagană, veghează tata,
Somnul ţi-l apară ochi părinteşti,
Dormi şi visează că lumea-i gata
Şi te asteaptă numai să creşti.

Mie-mi trec anii, ţie-ţi vin anii,
Poate că mâine îţi va fi greu,
S-accepţi ca astăzi eu ţi-am spus nani,
Dar nani-nani, frumosul meu.

Lumea ta, copilărie

Lumea ta, copilărie,                                  

Cea mai dragă dintre toate,                      

Are zmee de hârtie                                  

Şi creioane colorate.                                

Lumea ta, copilărie,

Cântă, joacă,

Versuri ştie,

Soarele o scânteiază,

Plai de dor o priveghează.

Cer de pace o-nconjoară,

Glas de păsări, flori de vară,

Brâu de ape cristaline,

Zbor de harnice albine.

Mângâie cu razele tale, soare

Mângâie cu razele tale, soare,

Copilăria mea ca o floare,

Joacă-te cu mine, lumină,

Şi fă-mi bucuria deplină.

Priveşte în grădinile mele,

Copacii au frunze de stele,

Iar susurul lin de izvor

E cânt de iubire şi dor.

Mângâie cu razele tale, soare,

Copilăria mea ca o floare,

În cuibul iubirii de pace

Copiii vor toţi să se joace.