Citate de Nikos Kazantzakis - Zorba Grecul

Cat de voluptoase si incarcate de tristete sunt aceste ore de ploaie fina! In minte ti se redesteapta toate amintirile amare, ingropate-n suflet – despartiri de prieteni, zambete de femei care s-au stins, sperante ce si-au pierdut aripile ca niste fluturi din care n-a ramas decat viermele. Si acest vierme s-a asezat pe frunzele sufletului meu si le roade. (Zorba Grecul)

Cine a creat oare acest labirint al nesigurantei, acest templu al trufiei, acest urcior de pacate, acest ogor semanat cu mii de viclesuguri, aceasta poarta a iadului, acest cos plin pana la refuz de siretlicuri, aceasta otrava care aduce cu mierea, acest lant care ii tine pe muritori inlantuiti de pamant: femeia? (Zorba Grecul)

Dupa vreo sase-sapte luni, am primit o ilustrata din Romania, infatisand o femeie planturoasa, decoltata: “Mai traiesc, mananc mamaliga, beau bere, lucrez la puturile de petrol, sunt murdat, put ca un sobolan din canalul de scurgere. Dar ce-are a face? Se afla aici din belsug tot ce inima si burta isi poate dori. Un adevarat rai pentru niste batrani pehlivani ca mine. Ma intelegi, jupane: trai bun, gaini si puiculite pe deasupra, slava Domnului! Te imbratisez prieteneste, Alexis Zorba, sobolan din canalul de scurgere. (Zorba Grecul)

Epuizeaza-ti manifestarile sufletului printr-un zambet. (Zorba Grecul)

Fiecare om are cate-o nebunie, dar cea mai mare nebunie, dupa mine, e sa n-ai niciuna. (Zorba Grecul)

Iata un barbat in adevaratul inteles al cuvantului. Un barbat cu sange cald si oase zdravene care cand sufera, lasa sa ii curga lacrimi groase pe obraz, cand e fericit nu-si altereaza bucuria trecand-o prin sita fina a metafizicii. (Zorba Grecul)

Jupane, striga el, am multe lucruri sa iti spun, n-am iubit pe nimeni niciodata cum te iubesc pe tine, am multe lucruri sa iti spun, dar cu limba nu izbutesc. Asa ca o sa le dansez! Da-te la o parte, sa nu te calc in picioare! Inainte! Hop! hop! (Zorba Grecul)

Mi-am amintit de o dimineata in care am descoperit gogoasa unui vierme de matase in scorbura unui copac, in clipa cand fluturele sfarma invelisul si se pregatea sa iasa. Am asteptat o buna bucata de timp, dar prea intarzia sa iasa si eram grabit. Enervat, m-am aplecat si am inceput sa il incalzesc cu rasuflarea mea. Il incalzeam nerabdator si minunea a inceput sa se infiripe sub ochii mei, intr-un ritm mai rapid decat al naturii. Invelisul s-a desfacut, fluturele a iesit tarandu-se, si n-am sa uit niciodata dezgustul de care am fost cuprins atunci: aripile ii erau inca lipite si se chinuia zbatandu-se cu tot trupusorul lui sa si le desfaca. Aplecat asupra lui, il ajutam cu rasuflarea mea. In zadar. O rabdatoare maturatie era necesara, si desfacerea aripilor trebuia sa se faca incet, la soare, acum era prea tarziu. Rasuflarea mea obligase fluturele sa se iveasca, mototolit inainte de soroc. Se zbatea disperat si dupa cateva secunde mi-a murit in palma. Cred ca acel mic cadavru e cea mai mare greutate pe care o am pe constiinta. Pentru ca azi inteleg foarte bine, fortarea marilor legi e un pacat de moarte. In treburi din astea nu trebuie sa ne grabim, sa fim nerabdatori, ci sa urmam cu incredere ritualul vesnic. Ah! daca acel fluturas ar putea sa imi zboare mereu pe dinainte si sa imi indice calea. (Zorba Grecul)

Moartea-i un fleac, un simplu pfff! si candela se stinge. Dar batranetea e-o rusine. (Zorba Grecul)

Nenumarate sunt bucuriile acestei lumi – femeile, fructele, ideile. Dar sa strabati o mare ca asta, pe-o toamna blanda, soptind numele fiecarei insule, cred ca nu exista bucurie care sa cufunde mai mult sufletul omului in paradis. (Zorba Grecul)

Nu exista surd mai rau decat acela care nu vrea sa auda. (Zorba Grecul)

Nu mi-e rusine sa plang, nu, dar numai in fata barbatilor. Noi, barbatii, formam un fel de gasca, nu-i asa? Nu-i rusine. Dar de fata cu muierile trebuie sa te arati totdeauna viteaz. Altfel, daca ne apucam si noi sa miorlaim, ce-o sa se aleaga de nefericitele astea? Are sa vie sfarsitul lumii. (Zorba Grecul)

Nu sper nimic, nu ma tem de nimic, sunt liber. (Zorba Grecul)

Pe bunul Dumnezeu, nici cele 7 caturi ale cerului, nici cele 7 caturi ale pamantului nu-l pot cuprinde. Dar inima omului il cuprinde. Asa incat, sa nu ranesti niciodata inima omului. (Zorba Grecul)

Pentru ca se face treaba pe jumatate, ca-si spun oamenii oful pe jumatate, ca-s pacatosi si cinstiti pe jumatate, de-aia e lumea in starea jalnica in care e acum. Mergi pana la capat, loveste cu putere, nu-ti fie teama si vei birui. Bunul Dumnezeu ii e de o suta de ori mai scarba de o jumatate de drac decat de un drac si jumatate. (Zorba Grecul)

Sa vorbesti dansand, e oare cu putinta? (Zorba Grecul)

Ziua e pentru munca. Ziua e barbat. Noaptea e pentru benchetuiala. Noaptea e femeie. (Zorba Grecul)

Zorba asta era omul pe care-l cautam de atata amar de vreme fara sa-l gasesc. O inima vie, o imensa gura lacoma, un suflet mare in stare bruta. (Zorba Grecul)