Vineri, 16 Iulie 2010 17:47 |
Cina cea de taină – Leonardo da Vinci – originalitate şi mistere"Cina cea de Taină" este pictura de cele mai mari dimensiuni a lui Leonardo şi unica sa frescă care încă se mai păstrează. Ea acoperă şi în prezent peretele sălii de mese a bisericii dominicane "Santa Maria delle Grazie" din Milano. A fost realizată pentru patronul său, ducele Ludovico Sforza din Milano, pentru care pictorul lucrase timp de aproape 18 ani (1482-1499), şi este una din cele mai celebre picturi din istoria universală a artelor.A început să lucreze la ea în 1494 şi a terminat-o în 1497. Perioada destul de lungă s-a datorat obiceiului pictorului de a începe mai multe proiecte, din care prea puţine erau terminate. Forma definitivă a fost precedată de studii amănunţite, schiţele corespunzătoare s-au păstrat şi se găsesc în biblioteca "Albertina" din Viena, la "Accademia" din Veneţia şi în "Royal Library" din castelul Windsor.Tehnica folosităOpera măsoară 460 x 880 cm şi a fost executată în tempera şi ulei, aplicate pe un strat dublu de ipsos. Leonardo, mereu cu un pas înaintea celorlalţi inventatori, a încercat să folosească materiale noi pentru "Cina cea de Taină". În loc să utilizeze tempera cu ou pe tencuială udă (metoda preferată de pictura fresco, care se dovedise eficientă pentru câteva secole) Leonardo a ales tencuială uscată. Experimentul a dus la o paleta de culori mult mai variată, ceea ce era şi scopul lui Leonardo. Ceea ce nu luase însă artistul în considerare era durabilitatea în timp, care era mult mai scăzută. Tencuiala a început să se umfle şi să se cojească de pe perete foarte repede, fapt atestat într-o scrisoare a lui De Beatis din 1517, adresată cardinalului din Aragona. În decursul secolelor, pictura a fost de mai multe ori restaurată, rezultatele fiind mai degrabă negative, întunecându-se suprafaţa pictată. Călugării dominicani au distrus peretele inferior, deschizând o uşă chiar la mijloc, eliminând astfel picioarele lui Iisus. În august 1943, în urma unui bombardament aerian, tavanul încăperii se prăbuşeşte dar pictura rămâne ca prin minune intactă, protejată doar de câţiva saci cu nisip. Ultima restaurare, începută în 1980 şi terminată la 28 mai 1999, a reînoit pigmentul colorant milimetru cu milimetru, restituind şi consolidând astfel ceea ce mai rămăsese din pictură şi readucând la vedere aspecte dotate de o luminozitate şi prospeţime neaşteptate. Restaurarea a redat măreţia compoziţiei, dezvăluind totodată că pictura mai păstrează foarte puţin din vopseaua originală.Semnificaţia lucrăriiPictura reprezintă scena biblică a Ultimei Cine a lui Iisus Hristos, aşa cum este descrisă în Evanghelia după Ioan (13:21), redând furtuna născută în sufletul discipolilor la auzul cuvintelor "Unul dintre voi mă va trăda!". Artistul a redat felul divers în care, potrivit vârstei şi temperamentului, apostolii au reacţionat la aceste cuvinte fatidice. Cea mai mare parte dintre personajele picturii sunt atât de precis şi complet construite, încât ar putea fi desprinse pentru a figura ca nişte portrete independente, deşi integrarea lor în ansamblu este perfectă. Iisus le spune apostolilor la masa de Paşte: „Unul dintre voi mă va vinde“. Apostolilor le scapă înţelesul tainic al vorbelor şi se arată foarte tulburaţi, dar Hristos e conştient de menirea lui şi stă singur ca o statuie a seninătăţii. Doar o altă persoană mai ştie taina şi aceea este Iuda, care face parte şi este totodată înlăturat din mişcarea tovarăşilor săi. Astfel izolat, el devine al doilea personaj solitar din grup, întruchipând vinovatul.Compoziţia scenei e magistrală prin simplitatea sa. Este înfăţişată sugestiv, dar subtil, multitudinea de reacţii ale personajelor. Sfântul Iacov (al cincilea din dreapta), îşi deschide braţele, într-un gest de surprindere. Lângă el, Sfântul Filip îşi declară dragostea pentru Iisus şi nevinovăţia sa, încleştându-şi mâinile la piept. Sfântul Petru (al cincilea din stânga) se avântă înainte, iar imediat în faţa lui, Iuda se trage înapoi, cu un gest vinovat. La capătul din dreapta al mesei, de la stânga la dreapta, Sfântul Matei, Sfântul Iuda Tadeu şi Sfântul Simon gesticulează vehement, exprimându-şi agitaţia şi îndoiala. Hristos îşi întinde braţele într-un gest de resemnare calmă, reprezentând punctul plin de linişte şi echilibru, în jurul căruia se dezlănţuie atâtea reacţii.Efectul provine din contrastul izbitor între atitudinea celor 12 apostoli şi cea a lui Iisus. De la stânga la dreapta se regăsesc cei 12 apostoli, care în afară de Iuda au întipărite pe chipuri diverse atitudini: groază, revoltă, furie, durere. Iisus este calm şi priveşte dincolo de agitaţia inutilă, iar Iuda are faţa în umbră şi ţine în mâini ceea ce ar putea fi o punga cu bani. Punctul cel mai important era perspectiva tehnică incredibilă. Fiecare element singular al lucrării atrage atenţia asupra centrului compoziţiei - chipul lui Hristos.Compoziţional, "Cina cea de Taină" a fost construită după raţionamente aproape matematice. Apostolii au fost împărţiţi în patru grupuri de câte trei, dispuse două la dreapta şi două la stânga lui Isus, care se află în centru. Spre a fi mai proeminent, Iisus a fost situat în dreptul unei ferestre prin care se vede un peisaj cu orizontul foarte coborât, având deci ca fundal cerul.Prin concepţia profundă a temei, prin aranjamentul simplu, însă perfect al personajelor, prin atitudinile apostolilor scoase în evidenţă prin gest, expresie facială şi manieră, prin dramatismul şi în acelaşi timp caracterul sublim al redării, Da Vinci a atins un prag de expresivitate devenit model în pictură. Generaţiile următoare de pictori, printre care şi marii maeştri Rubens sau Rembrandt, au fost profund impresionaţi de opera lui şi s‑au lăsat influenţaţi de ea şi de calitatea ei narativă. Ea a stat şi la baza celor mai reuşite pagini de proză ale lui Goethe. A devenit cunoscută prin nenumăratele reproduceri şi multiplicări, notabilă fiind cea realizată de Raffaello Morghen în 1800.În 1980, împreună cu biserica şi cu mănăstirea dominicană, opera lui Leonardo a fost declarată de către UNESCO patrimoniu al umanităţii.Există două copii în mărime naturală a Cinei lui Leonardo: una se găseşte la Biserica Minorită din Viena, alta în muzeul mănăstirii din Tongerlo (Belgia)."Cina cea de Taină" a lui Leonardo da Vinci este estimată la 510 milioane de dolari. Principalul motiv pentru care n-a fost vîndută sau furată pînă acum este acela că nu poate fi mutată. Este a treia din topul celor mai scumpe lucrări artistice din lume, după Capela Sixtină (789 milioane de dolari) şi Gioconda (642 milioane dolari).Mistere care planează asupra picturii"Cina cea de Taină" şi Codul lui da VinciÎn romanul său din 2003, "Codul lui Da Vinci", transpus într-un lung metraj în 2006, cu Tom Hanks în rolul profesorului universitar american Robert Langdon, expert în simbolistică creştină, scriitorul Dan Brown sugera faptul că personajul "misterios" din dreapta lui Iisus, din pictura "Cina cea de Taină", nu era feciorelnicul Apostolul Ioan, ci Maria Magdalena, "prima dintre apostolii lui Iisus". El mai sugerează şi că aceasta ar fi fost însărcinată cu copilul lui Iisus şi că acel copil ar fi transmis mai departe genele lui Hristos. Diferiţi specialişti afirmă că între ei, linia umerilor desenează un „M“, de la numele femeii. Tot între ei, ar fi un „V“, simbolul Sfântului Graal. Iar dacă imaginea femeii am muta-o la dreapta, Maria Magdalena ar sta cu capul pe Iisus, într-un gest tandru. Atât romanul, cât şi filmul au fost puternic criticate de Vatican, care a spus că sunt "lipsite de acurateţe" şi că reprezintă doar nişte "blasfemii".În cartea "The Bible Fraud" a australianului Tony Bushby, se vorbeşte despre fratele geamăn al lui Iisus. Unii spun că în tablou n-ar fi Ioan, dar nici Maria Magdalena, ci fratele lui Iisus, asemănarea dintre ei fiind izbitoare. Că Iisus ar fi avut legături matrimoniale cu Maria Magdalena pare să susţină şi experimentul italianului Slavisa Pesci. Informaticianul a obţinut întâi imaginea în oglindă a picturii. Apoi a suprapus-o peste original. Se pare că ceea ce a obţinut a dat naştere unor noi ciudăţenii şi scandaluri. Prin întrepătrunderea celor două imagini, se obţine silueta unei femei stând în picioare, cu un prunc în braţe. Mai apare şi un cavaler templier (Da Vinci făcea parte din Ordinul Opus Dei, conform unor dosare secrete din Arhivele Naţionale Franceze). Imaginea este neclară, de aici şi acuzaţia că marea descoperire ar fi pură speculaţie. Suprapunând parţial cele două picturi, Pesci a descoperit la marginea mesei chipul lui Da Vinci însuşi.A folosit Leonardo pentru Iisus şi Iuda acelaşi model?Există o povestea conform căreia Leonardo l-a pictat mai întâi pe Iisus, după care a căutat un model mai multe luni. Şi apoi, după mai mulţi ani, când îi pictase pe ceilalţi 11 apostoli, a căutat cu îndârjire un model pentru Iuda, alegându-l în final pe cel care îi pozase şi pentru Iisus.Legenda ar fi aceasta: “Când a conceput această scenă, Leonardo da Vinci s-a izbit de o mare dificultate: trebuia să picteze Binele - sub chipul lui Iisus - şi Răul - sub chipul lui Iuda, prietenul care se hotărăşte să îl trădeze în timpul mesei. Şi-a întrerupt lucrul la jumatate până când avea să găsească modelele ideale.Într-o zi, în timp ce asista la repetiţia unui cor bisericesc, a văzut într-unul dintre băieţi imaginea desăvărşită a lui Hristos. L-a invitat la el în atelier şi i-a reprodus trăsăturile în studii şi schiţe.Au trecut ani, pictura era aproape gata, însă Leonardo nu găsise modelul ideal pentru Iuda.
|
![Gimnastica si sanatatea](images/stories/sanatate/terapii-alternative/Gimnastica si sanatatea.jpg)
Gimnastica si sanatatea Rezervati-va zilnic, in special dimineata, cateva minute pentru gimnastica si va veti pastra elastictatea tendoanelor si a muschilor, supletea organismului dumneavoastra, tonusul de buna sanatate.
Read more![Dragobete planse de colorat](images/stories/colorat/dragobete/dragobete planse de desenat.jpg)
Dragobete - planse de colorat De Dragobete este momentul potrivit pentru a face o surpriza persoanei pe care o iubim, e momentul in care ii putem multumi pentru fiecare zambet si...
Read more![Boli psihice](http://www.interferente.ro/images/stories/sanatate/boli-psihice-tulburari-psihice.jpg)
Boli psihice In epoca moderna, o serie de factori care obosesc si uzeaza sistemul nervos au determinat si cresterea numarului bolilor psihice. Bolile psihice afecteaza functia sistemului nervos central, echilibrul mintal...
Read more![Traseu in Ceahlau Durau Cascada Duruitoarea Dochia](images/stories/turism/ob_turistice/Cascada-Duruitoarea-Ceahlau.jpg)
Traseu in Ceahlau - Durau - Cascada Duruitoarea - Dochia Va prezentam un traseu montan in Ceahlau - Durau – Cascada Duruitoarea – Dochia. Marcaj: cruce rosie Timp de...
Read more![Culorile muntilor](images/stories/descopera/geografie/culorile-muntilor.jpg)
Culorile muntilor Pitorescul formelor de relief este determinat, in mare parte, si de nuanta acestora, datorate fie petrografiei (mai exact, compozitiei chimice a mineralelor si rocilor), fie expunerii la radiatia solara...
Read moreLucian Blaga - Vei plânge mult ori vei zâmbi? Eunu mă căiesc,c-am adunat în suflet şi noroi-dar mă gândesc la tine.Cu gheare de luminăo dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,că sufletul mi-aşa...
Read more![Horoscop Scorpion august 2014](images/stories/lifestyle/horoscop/horoscop-zodia-scorpion.png)
Horoscop Scorpion august 2014 Afla horoscop Scorpion august 2014. Afla previziunile astrologice pentru luna august 2014 pentru zodia Scorpion: dragoste, cariera si bani, sanatate.
Read more![Horoscop Scorpion martie 2014](images/stories/lifestyle/horoscop/horoscop-zodia-scorpion.png)
Horoscop Scorpion martie 2014 Afla horoscop Scorpion martie 2014. Afla previziunile astrologice pentru luna martie 2014 pentru zodia Scorpion: dragoste, cariera si bani, sanatate.
Read more![Horoscop Capricorn noiembrie 2013](images/stories/lifestyle/horoscop/horoscop-zodia-capricorn.png)
Horoscop Capricorn noiembrie 2013 Afla horoscop Capricorn noiembrie 2013. Afla previziunile astrologice pentru luna noiembrie 2013 pentru zodia Capricorn: dragoste, cariera si bani, sanatate. Horoscop Capricorn noiembrie 2013 - Dragoste Pe plan...
Read moreNunta Soarelui cu Luna Cica, in vremea de demult, cand de abia urzise Dumnezeu oamenii, pe Soare incepuse sa-l bata vant de insuratoare. Uitase, dragutul de el, de datoriile cu care...
Read more![Sultanica de Barbu Stefanescu Delavrancea](http://interferente.ro/images/stories/educatie/barbu-stefanescu-delavrancea/sultanica.jpg)
Sultănica de Barbu Ştefănescu Delavrancea I D-a stânga Râului Doamnei, razna de satul Domneşti, se vede o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roşu şi albastru. Pervazurile uşii - curate...
Read more![Mitul Marilyn Monroe](images/stories/femei/monroe/marilyn-monroe1.jpg)
Mitul Marilyn Monroe Topul celor mai sexy vedete de la Hollywood, din toate timpurile, realizat in februarie 2011, o are in frunte pe Marilyn Monroe, urmata de Angelina Jolie, pe locul...
Read more![Pesteri din Romania](images/stories/turism/ob_turistice/Pesteri din Romania.jpg)
Pesteri din Romania Pesterilor au fost si vor ramane cele mai tainice, curioase si fascinante locuri de pe Terra. Va vom prezenta cateva pesteri din Romania. Cuciulat Pestera Cuciulat se afla pe teritoriul...
Read more![Sistemul muscular](images/stories/descopera/anatomie/Sistemul muscular.png)
Sistemul muscular Datorita aceleiasi proprietati, muschii netezi asigura activitatea motoare a organelor interne. Deosebim doua categorii de muschi: · muschi scheletici (fixati pe oase), care servesc pentru miscarile corpului (ale capului, trunchiului si...
Read more![Trei mistere trei programe](images/stories/descopera/trei%20mistere%20trei%20programe.jpg)
Trei mistere, trei programe Sunt trei mistere fundamentale. (Kant era uimit de doua: de cerul instelat si constiinta din om). Unul este al universului fizic, al doilea al vietii, al treilea...
Read more![Bai cu plante medicinale in fitoterapia bolilor metabolice](http://interferente.ro/images/stories/sanatate/plante-medicinale/bai/bai plante medicinale fitoterapia bolilor metabolice.jpg)
Bai cu plante medicinale in fitoterapia bolilor metabolice Baile de plante medicinale la domiciliu pot fi foarte utile in profilaxia si ameliorarea bolilor metabolice. Cititi aici cum puteti pregati baile de...
Read more