Cetatea Neamtului intre istorie si legenda

“Cand au trecut pe pamantul nostru alte semintii, pamanturile noastre erau semanate, iar prin paduri erau numai urmele nostre”. Iata cat de frumos, semnificativ si adevarat graia Lucian Blaga despre patriotismul fierbinte cu care romani si-au aparat pamantul stramosesc de-a lungul vremii. Incontestabile marturii ale vitejiei poporului roman sunt pastrate in Moldova – tinut de basm, unde istoria s-a scris cu litere de sange si sabie de foc.

Prin trecere daca te afli numai prin judetul Neamt, Cetatea Neamtului ce se ridica pe crestele Plesului te imbie cu toata frumusetea ei deosebita data de nota de arhaici ce o pastreaza zidurile sale, astfel incat n-ai sa eziti sa urci un drum obositor pana la poalele ei, dar care merita tot efortul. Panorama ce ti se desfasoara inaintea ochilor odata ce ai ajuns sus pare ca facand parte din alta lume. Podul in forma de arc, cu scanduri de lemn, sprijinit de 11 piloni de piatra, duce la intrarea principala a cetatii, unde un ghid turistic sau doi iti ofera vederi cu cetatea, pliante si alte suveniruri.

Insa nu poti traversa podul fara a nu observa si admira asa zisele “curse de soareci” – capcanele pentru dusmanii care invadau cetatea. Acestea apar ca niste fantani adanci, care in timpul luptelor erau acoperite, iar atunci cand dusmanii se aflau pe suprafata aceasta se deschideai, “inghitindu-i”.

Intrand in cetate te cuceresc formele ce se mai zaresc inca in zidul de piatra al cetatii, scarile ce duceau odata la dormitoarele voievozilor, de unde mama lui Stefan cel Mare il imbarbatase in miez de noapte, “temnita mortii”, baia, sala de arme, sala de judecata.

Cetatea Neamtului a fost construita in timpul lui Petru I Musat (1375-1391). Epoca de glorie a cetatii de pe Culmea Plesului corespunde domniei lui Stefan cel Mare (1457-1504), organizatorul si conducatorul militar de exceptie care intelegand bine rolul fortificatiilor pentru cresterea capacitatii de aparare a tarii, a intarit cetatile ridicate de inaintasii sai si a construit altele noi.

Lucrarile intreprinse la Cetatea Neamtului in vremea lui Stefan cel Mare au constat in suprainaltarea vechilor ziduri, ridicarea celor patru bastioane ale curtii exterioare si construirea podului in forma de arc. Astfel intarita, in 1476, Cetatea Neamtului a facut fata asediului impus de Mahomed al II-lea, dupa lupta de la Valea Alba – Razboieni.

Dupa distrugerea partiala a unor constructii interioare, in vremea lui Alexandru Lapusneanu (1564) si refacerile orfonate de Ieremia Movila, in anul 1600, Cetatea Neamtului isi deschide portile in fata celui care a realizat prima unire politica a tuturor romanilor: Mihai Viteazul. Prefacuta in manastire de catre Vasile Lupu si apoi distrusa partial de Dumitrascu Cantacuzino in 1675, Cetatea Neamt va mai vea forta de a scrie o noua pagina de eroism in 1691, cand, aparata de un mic grup de plaiesi, va rezista asediului armatei polone conduse de Ioan Sobieski, pagina redata cu maiestrie de “slujitorul cronicelor batrane” – C. Negruzzi.

Dupa distrugerea provocata de Mihail Racovita in 1717, Cetatea Neamtului isi pierde total importanta politico-militara.

Azi este vizitata de mii de turisti ce ii admira maretia. De pe zidurile sale se vede Ozana lui Creanga “cea frumos curgatoare si limpede precum cristalul” ce te cheama spre Humulestii copilariei lui Nica a Stefan a Petrei si al Smarandei Creanga.

Aruncand o ultima privire legendarea cetati, cuvintele lui Vlahuta si-au gasit ecoul in stancile muntilor: “Ce de lucruri n-ar sti sa povesteasca de-ar avea grai ruinele acestea? Cand te gandesti c-a fost atata viata aici … inimi care s-au iubit, ochi care-au plans, viteji care si-au varsat sangele pe zidurile acestea …”